Discursul ţinut de directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde (foto), la Bucureşti, a vizat unitatea României cu FMI. Oficialul a descris România ca fiind o ţară “mândră şi puternică, ce face parte cu mândrie din Europa”. Lagarde a rostit în româneşte “Bună-ziua”, “Unde-s doi puterea creşte” şi “Mulţumesc”. Pentru cuvintele “Buna-ziua” şi “Mulţumesc” a avut descrierea fonetică în paranteză.
“E o stradă cu două sensuri: calea României nu a fost nici scurtă şi nici lină. Eugen Ionescu, care se joacă foarte mult şi acum la Paris, spunea <visele şi temerile noastre ne fac să fim uniţi>. Doar împreună, noi, toţi europenii, putem prospera şi înflori”, a declarat Lagarde, la București.
În opinia acesteia, România a progresat foarte mult în ultimii 20 de ani, iar ceea ce a realizat în parteneriatul cu FMI este extraordinar. Oficialul FMI a menţionat consolidarea fiscală robustă, supravegherea şi sănătatea sectorului financiar, precum şi anumite reforme structurale cheie în energie şi sectorul gazelor naturale.
”Haideţi să ne amintim ce progrese a făcut România faţă de acum 20 de ani. Am în echipa mea , la FMI, pe cineva care a lucrat la primul program cu România. Nu trebuie uitat cât de mult a înaintat România în ultimii 20 de ani, împreună cu FMI. Până în 2007, Europa de Est a crescut mai repede decât toate celelalte state emergente, cu excepţia Chinei şi Indiei. Pentru 2013 ne aşteptăm ca numai două ţări din regiune – Croaţia şi Slovenia – să fie în recesiune faţă de opt ţări în 2012”, a spus Lagarde.
Şeful FMI a subliniat că Europa de Est o duce mult mai bine în prezent decât în urmă cu 20 de ani, iar PIB pe locuitor s-a triplat, de la 3.000 de dolari în 1993, la 10.000 de dolari în prezent. În ceea ce priveşte România, directorul general al FMI a menţionat ca şi avantaje capitalul uman extraordinar, sursele valoroase pe energie, care nu sunt explorate pentru moment, şi finanţarea disponibilă prin fonduri europene, care trebuie valorificată.
Un nou acord cu FMI
Lagarde a anunţat probabilitatea ca România să semneze un nou acord de tip preventiv cu FMI, cu ocazia unei mese rotunde, organizată de Banca Naţională.
„O ţară decide dacă este nevoie de un nou împrumut cu Fondul Monetar Internaţional. Oamenii politicii se pun de acord dacă un nou acord va fi benefic pentru România. Acesta este pasul numărul unu, iar pasul numărul doi este cel de a se justifica finanţarea internaţională, mobilizarea finanţării internaţionale. Răspunsul meu este probabil da (n.r. – va fi un nou acord), luând în considerare dorinţa oamenilor politici de a consolida stabilitatea macroeconomică, de a avea o ancoră pentru aceasta, de a urma reformele economice, care nu au fost încă încheiate, dar ce este cel mai important, pentru a evita orice tentaţie de a face paşi înapoi”, a spus Christine Lagarde.
Potrivit acesteia, România a făcut progrese considerabile în domeniul fiscal, al sănătăţii şi în sectorul energetic pe parcursul ultimelor două acorduri cu FMI, dar în privinţa companiilor de stat sunt necesare mai multe măsuri, care vor fi incluse în viitorul acord.
“Ce are România? Aveţi talent uman, surse de energie, finanţare disponibilă care trebuie fructificată şi adminsitraţie, care poate fi eficientizată. Aveţi toate ingredientele (…) Aţi progresat mult şi dacă mă uit la parteneriatul dintre FMI şi România văd lucruri bune. Performanţă mai ales în domeniul fiscal, al sănătăţii, în sectoarele de energie”, a spus Lagarde.
Directorul general al FMI a insistat şi pe importanţa fondurilor europene pentru infrastrcutră, care ar trebui utilizate integral.
„Fondurile europene nu au fost utilizate şi ar trebui să fie folosite pentru a avea drumuri, altă infrastructură, ca să asigure un mediu prielnic pentru investiţii în România”, a continuat Lagarde.
Un alt domeniu în care sunt necesare investiţii, şi pe care oficialul FMI l-a menţionat şi l-a conferinţa de la BNR, este cel al resurselor de energie, care ar susţine creşterea pieţei interne.
Lagarde consider că statul ar trebui să se implice mai mult şi să garanteze creditele pentru IMM-uri şi pentru alte sectoare care nu par „aşa prietenoase la risc” cum doresc băncile.
Oficialul FMI şi-a încheiat discursul în aceeaşi notă. Christine Lagarde a citat în limba română un proverb specific ţării noastre. “O să spun în limba dumneavoastră. Unde-s doi puterea creşte. Spune ceva important despre ţara voastră, care este unică şi profund europeană”, a încheiat Lagarde.
Aceasta este a treia vizită, după 1990, a unui director general al FMI în România. Christine Lagarde este prima femeie aflată la conducerea FMI.
De altfel, o nouă Misiune a FMI se va afla în România în perioada 17 – 31 iulie. Boardul Fondului Monetar Internaţional (FMI) a declarat, la sfârşitul lunii trecute, încheierea cu succes a acordului României cu FMI, al doilea acord de tip stand-by.
În timpul vizitei din România, Christine Lagarde s-a întâlnit atât cu premierul Victor Ponta, cât și cu președintele Traian Băsescu. De asemenea, directorul general al Fondului Monetar Internaţional şi Cristian Popa, viceguvernator al Băncii Naţionale a României au vizitat Petrom City, sediul central al OMV Petrom, cea mai mare companie din România. La Petrom City, reprezentanţii FMI şi BNR au vizitat o expoziţie despre istoria industriei românesti de petrol şi gaze naturale şi au discutat aspecte legate de evoluţia post privatizare a companiei.
FMI este una dintre instituţiile financiare internaţionale care, împreună cu Banca Mondială şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, au sprijinit procesul de privatizare al Societăţii Naţionale a Petrolului (SNP) Petrom în anul 2004.


