Un număr de 100 de mineri din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) au pichetat sediul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), a anunţat vicepreşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME), Dumitru Pârvulescu. ANRE pare că a cedat presiunilor minerilor, dar, actele normative emise de Guvern şi ANRE încalcă atât legislaţia internă, cât şi directivele europene.
Cei 100 de mineri, împreună cu liderii de sindicate, au plecat către Bucureşti marţi dimineaţa. Este vorba despre minerii din cadrul Carierelor Roşia, Peşteana şi Termocentralei Turceni, care vor picheta ANRE pentru modificarea ordinului 33 din 30.08.2012, dar şi a altor ordine.
“La Bucureşti, începând de astăzi (n.r. – marţi), vor merge grupuri de câte 100 de persoane în fiecare zi. Astăzi merg salariaţii de la Carierele Roşia şi Peşteana şi Termocentrala Turceni, în speranţa că ANRE va modifica norme şi ordine care vizează acest domeniu de activitate. Lucrul acesta s-a făcut verbal, noi nu mai credem în vorbe, doar în fapte. Dacă vom vedea ordinele semnate în Monitorul Oficial, vom renunţa la proteste”, a declarat Dumitru Pârvulescu, conform Agerpres.
Conform calendarului de proteste al FNME, în data de 15 mai vor picheta sediul ANRE 100 de sindicalişti de la Cariera Jilţ şi Termocentrala Craiova, în data de 16 mai, 100 de sindicalişti de la Motru şi Mehedinţi, în data de 17 mai, 100 de salariaţi ai Termocentralei Rovinari, în data de 20 mai, 100 de mineri de la Cariera Berbeşti, urmând ca, pe 24 mai, să fie organizat un protest de amploare, la care vor participa 5.000 de sindicalişti din cadrul Complexului Energetic Oltenia, cu întreruperea activităţii timp de 2 ore în toate unităţile companiei.
Aproape imediat după protestele minerilor, ANRE a afişat, pe pagina proprie de internet, documentul privind revizuirea Ordinului 33/2012 referitor la instituirea unor reguli pe piaţa de echilibrare aplicabile producţiei de energie electrică ce beneficiază de sisteme de promovare.
“Revizuirea s-a impus ca urmare a modificării unor prevederi specifice ale legislaţiei primare şi intrarea în vigoare a unor noi prevederi cu aplicabilitate în domeniul pieţei de echilibrare, incluse în Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 şi în HG 138/2013 privind adoptarea unor măsuri pentru siguranţa alimentării cu energie electrică”, se arată într-un comunicat al ANRE.
Documentul lansat în dezbatere publică completează modul de participare la piaţa de echilibrare a unităţilor de producţie dispecerizabile stabilit prin Ordinul 33/2012, în sensul precizării modului în care vor funcţiona pe piaţa de echilibrare unităţile de producţie dispecerizabile termo care fac obiectul HG 138/2013.
Documentul realizează şi unele actualizări ale mecanismului de dispecerizare pe priorităţi generate de experienţa de aplicare a acestuia de către Operatorul de Transport şi Sistem până în prezent.
Propunerea de revizuire a Ordinului 33/2012 s-a bazat pe analiza rezultatelor de funcţionare a pieţei de echilibrare obţinute până în prezent şi pe propunerile participanţilor la piaţa de echilibrare, ale părţilor responsabile cu echilibrarea şi ale Operatorul de Transport şi Sistem, potrivit comunicatului.
“Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” — S.A., în calitate de operator de transport şi sistem, are obligaţia de a asigura dispecerizarea cu prioritate a energiei electrice produse de centralele termoelectrice prevăzute la art. 1 şi 2 (n.r. – Complexul Energetic Oltenia şi termocentrala Mintia – Deva) în condițiile reglementărilor emise de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei”, se arată în HG 138/2013.
De remarcat, şi Hotărârea de Guvern, şi proiectul de Ordin al ANRE încalcă directivele europene şi Legea 123/2012, care prevăd că se acordă “prioritate în dispecerizare instalaţiilor de producere care folosesc surse de energie regenerabilă sau celor care produc energie electrică în cogenerare de înaltă eficienţă”. Adevărat, legea românească are o prevedere în plus, care nu apare în directivele europene, că se preia cu prioritate energia “verde”, “în măsura în care funcţionarea sigură a reţelei naţionale de energie electrică permite acest lucru”.


