Acasă Economie Hidroelectrica începe vânzarea centralelor mici

Hidroelectrica începe vânzarea centralelor mici

de GM

Hidroelectrica a demarat procesul de vânzare, într-o primă etapă, a unui lot de 88 de microhidrocentrale (MHC), prin licitaţie publică cu strigare, potrivit unui comunicat de presă. Centralele au puteri instalate între 25 kW şi 3,2 MW şi pot produce, conform parametrilor proiectaţi, 195,823 MWh

Procesul de vânzare se va desfăşura în etape, începând cu luna iunie 2013. Administratorul judiciar al companiei, Remus Borza, declara, recent, că speră să atragă 150-200 milioane euro din vânzarea unităţilor.

“Încă 200-250 de oameni vor mai pleca ca urmare a vânzării celor 158 de microhidrocentrale, statutul lor fiind însă nu de şomeri, ci de viitori angajaţi ai firmelor care vor cumpăra microhidrocentralele”, a afirmat Remus Borza.

În primul trimestru din 2013, Hidroelectrica a raportat un profit de 144 milioane lei faţă de pierderi de 136 milioane lei în primul trimestru din 2012. Pentru întregul an 2013, compania estimează un profit de 434 de milioane de lei.

Potrivit datelor furnizate recent de companie, în aprilie 2013, Hidroelectrica a întregistrat o producţie de energie electrică livrată de 1,621 milioane MWh, cu 282.000 MWh mai mult decât în aprilie 2012 şi cu 100.000 MWh mai mult decât media lunară a ultimilor 17 ani.

din aceeasi categorie