Acasă Economie Conferința InvesTenergy „Echilibrul Puterii în Energie. Viziune. Investiții. Valoare Umană”

Conferința InvesTenergy „Echilibrul Puterii în Energie. Viziune. Investiții. Valoare Umană”

de M G

În cadrul celei de-a X-a a Conferinței InvesTenergy, ce a avut ca temă „Echilibrul Puterii în Energie. Viziune. Investiții. Valoare Umană”, s-au dezbătut probleme legate de producția, transportul, distribuția și consumul de energie, de la prețurile plătite de consumatorii casnici și industriali, până la licențierea traderilor. Printre altele, s-a anunțat că există avize tehnice de racordare pentru 113.000 MW putere instalată, deși România consumă circa 5.500 – 6.500 MWh (cu maxime absolute, instantanee, de 10.000 MWh în cele mai geroase ierni), că investițiile în rețele pot conduce, în timp scurt, la scăderea facturilor (nu numai la majorarea imediată a acestora), că ”nepoții și verișoarele” nu mai trebuie să fie ”împinși” în conducerile companiilor de stat, că principala preocupare trebuie să fie finalizarea proiectelor de investiții, bani existând, că România are nevoie de pragmatism energetic și pragmatism industrial și că trebuie analizat foarte serios cum trecem iarna care vine.

Sistemul Energetic din România s-a dovedit mai rezilient decât poate se aşteptau foarte mulţi, însă trebuie să ne pregătim de o iarnă şi de o primăvară 2027 cu preţuri foarte mari la electricitate, a declarat Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerul Energiei. „Încă avem Reactoarele 1 şi 2 de la Cernavodă închise şi nu avem o perspectivă clară de redeschidere. Cel puţin pe următoarele zece zile prognoza arată foarte îngrijorător, ceea ce prelungeşte o situaţie care, cu fiecare zi care rămâne în felul acesta, înseamnă un risc de a creşte preţul la electricitate în lunile următoare şi care, evident, se adaugă în situaţii generale din Europa, ce arată preţul foarte ridicat la gaze. Săptămâna trecută când am fost la Reuniunea Informală a miniştrilor Energiei, am reprezentat România la Dublin, iar chestiunea discutată acolo a fost că trebuie să ne pregătim de o iarnă şi de o primăvară 2027 cu preţuri foarte mari la electricitate. Nu avem încă direcţia definitivă, dar, evident, unele lucruri le putem deja spune foarte clar. În primul rând, sistemul energetic din România s-a dovedit mai rezilient decât poate se aşteptau foarte mulţi”, a spus Cristian Buşoi.

Demnitarul a menţionat, totodată, că întreaga discuţie este „cum depăşim această criză şi cum reuşim să generăm preţuri mai stabile pentru măcar marii consumatori industriali, energo-intensivi şi marii furnizori”.

„Am finalizat cu succes PNRR-ul. Vorbim de peste 800 milioane de euro care au fost absorbiţi de sistemul energetic. Nu e o sumă mare dacă vorbim de peste zece miliarde, cât a însemnat tot PNRR-ul, dar este o sumă semnificativă care a cofinanţat capacităţi de producţie din surse regenerabile, capacităţi de stocare în baterii, două CET-uri – la Arad şi Constanţa – care aduc un aport de electricitate, dar rezolvă şi termoficarea în aceste două importante municipii, patru capacităţi de producţie de hidrogen. (…) Suntem pe finalul implementării Fondului de Modernizare ca şi timing, să spunem, 2020-2030. Suntem în 2026, iar dintre cele 12 miliarde, avem în jur de 10 miliarde deja angajate în diverse proiecte (…) În opinia mea, ar trebui să fie focus şi pentru următorul cadru financiar multianual, viitorul Politicii de Coeziune şi ceea ce România va putea să investească în energie dintre cele 60 sau poate 65 de miliarde din perioada 2028-2034. Digitalizarea, soluţiile cyber, continuarea proiectelor de tip CfD (n.r. – Contracte pentru Diferenţă) pentru energiile regenerabile vor fi alte direcţii de acţiune”, a susţinut Cristian Buşoi.

ANRE va licenția persoanele fizice ca traderi de energie

Un nou proiect ce ar urma să fie implementat din anul 2027 se referă la licenţierea activităţii de trading în energie, cu scopul de profesionalizare a acestei zone, nu de creştere a birocraţiei, a anunţat preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu.

„Avem un proiect foarte interesant: este vorba despre licenţierea activităţii de trading de energie. Este un concept pe care Autoritatea de reglementare doreşte să îl implementeze începând cu anul 2027. Un concept care trebuie văzut nu ca pe o creştere a birocraţiei, că mai inventăm o licenţă, mai inventăm o autorizaţie sau o formă birocratică pentru a desfăşura această activitate, ci trebuie percepută ca pe o profesionalizare a acestei activităţi. Dacă sunt societăţi comerciale care se licenţiază la Autoritatea de reglementare pentru această activitate de trading, daţi-mi în voie să vă spun că, în foarte multe cazuri, văd aceleaşi CV-uri care sunt folosite la mai multe companii. Atunci, practic, cine face efectiv acele tranzacţii pe piaţa de energie? Le fac oamenii ale căror CV-uri însoţesc aplicaţiile solicitanţilor sau sunt făcute de alte persoane? În sensul acesta, dacă instituim această licenţă în care o persoană fizică care este licenţiată ca mereu să facă genul acesta de activităţi, cred că gradul de responsabilitate în piaţa de energie va creşte, se profesionalizează mai mult această activitate, iar la sfârşitul zilei cred că toată lumea are de câştigat”, a spus Niculescu.

Potrivit oficialului ANRE, în ultimele trei luni din 2026, există un număr de 133 de Avize Tehnice de Racordare (ATR) care au expirat.

„Numărul mare de megawaţi a continuat şi în 2026. Suntem undeva la 113 gigawaţi (n.r. – 113.000 MW) de ATR-uri emise, din care încep să expire. Cred că, la un an după ce s-a făcut această modificare, putem să facem o evaluare corectă şi să vedem exact efectele care au avut loc, care s-au produs. Tot în ultimele trei luni avem autorizaţii de înfiinţare de vreo 3.550 de megawaţi emise, împărţiţi pe tehnologii: autorizaţii de înfiinţare care au termene de 12 luni, de 24 de luni sau de 36 de luni, în funcţie de cât de complex este proiectul. În momentul în care au obţinut autorizaţia de înfiinţare, vă daţi seama că au sursa finanţării asigurată, au constituit garanţiile (…) şi au şi contractul de racordare. Deci, practic, pentru aceşti 3.550 MW, aproximativ, este doar o chestiune de timp până când intră şi vor produce şi vor livra în reţea. Pe parte de licenţe, tot în ultimele trei luni, cred că avem peste 1.250 de noi megawaţi licenţiaţi, proiecte care au ajuns la maturitate, proiecte care au obţinut absolut toate avizele din partea operatorilor de reţea şi sunt licenţiaţi şi de ANRE. Practic, energia lor este în sistem în momentul de faţă”, a subliniat şeful ANRE.

Acesta a vorbit şi despre investiţiile care trebuie realizate în sectorul energetic naţional.

„Este clar că, din punctul nostru de vedere, gradul de investiţii trebuie să fie mai mare în reţelele de distribuţie. Fără nişte reţele de distribuţie care sunt „backbone”-ul sistemului, putem să vorbim de prosumator, putem să vorbim de producţie, de flexibilitate, însă fără un sistem de distribuţie care să fie foarte bine întărit şi dezvoltat, lucrurile acestea nu prea se pot întâmpla. Provocarea este nivelul de investiţii care, din punctul meu de vedere, trebuie crescut într-un ritm accelerat. Nu ne mai permitem să analizăm tot felul de chichiţe, de interpretări din reglementare şi trebuie crescut ritmul acesta de investiţii în reţele de distribuţie. În anul 2024, conform datelor pe care le avem de la ACER (n.r. – Agenţia Uniunii Europene pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din Domeniul Energiei), în România am avut investiţii în reţele de distribuţie de aproximativ 32 de euro pe cap de locuitor, în comparaţie cu Polonia care a investit 80 de euro pe cap de locuitor, Germania 98 de euro pe cap de locuitor, iar Austria 87 de euro pe cap de locuitor. Sunt ţări cu un nivel de investiţii pe cap de locuitor mult mai mare decât reuşesc operatorii de distribuţie din România”, a menţionat George Niculescu.

Preşedintele ANRE a punctat şi faptul că, pe cadrul de reglementare actual, „nu vedem investiţii în reţelele distribuţiei la nivelul la care ar trebui să fie”.

„(…) am mai observat unele întârzieri din partea operatorilor de distribuţie cu privire la acordarea ultimilor certificări pentru proiectele care sunt în perioadă de probe. Sunt lucruri care întârzie, în punctul nostru de vedere, nejustificat de mult şi, în felul acesta, capacităţile de producţie nu ajung să fie licenţiate şi energia lor nu se regăseşte neapărat în forma aceasta de licenţiere la tranzacţionare în piaţa de energie. Cred că sunt foarte multe lucruri de făcut pe partea de distribuţie şi, aşa cum vă spuneam, pe lângă investiţii, trebuie să vedem sub ce formă, prin dialog, putem să creştem acest grad de investiţii”, a declarat Niculescu.

Bogdan Nicolae Stănescu: Nepotul şi verişoara trebuie să aibă un loc într-un Consiliu de Administraţie sau într-un board de directorat

Principiile de guvernanţă în companiile de stat, aşa cum ele există, nu sunt întocmai respectate, pentru că nepotul şi verişoara trebuie să aibă un loc într-un Consiliu de Administraţie sau într-un board de directorat, a declarat vicepreşedintele Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), Bogdan Nicolae Stănescu.

„În provocarea de a găsi oameni buni pentru funcţiile de administrator, pentru funcţiile de director, iată, am numărat la nivel naţional, 5.000 de posturi de administrator şi vreo 3.000 de posturi de director şi ne chinuim, efectiv, să identificăm oameni în piaţă. Mi-e greu să cred că România nu are 8.000 de specialişti care să ocupe aceste funcţii, dar mulţi refuză să participe la selecţiile organizate de autorităţile publice tutelare, tocmai pentru că aceste provocări nu sunt dorite a fi asumate. Am jucat şi rolul de conducător de instituţie publică, de întreprindere publică, societate comercială. Mi-am pus aceste probleme, am jucat rolul de conducător într-un minister, în care nu înţelegeam de ce societăţile au nevoie atât de mult de hotărâri AGA şi de decizii rapide, pentru că, mai ales în industria energetică, deciziile se iau de la o oră la alta, nu după 30 de zile, la fiecare Adunare Generală a Acţionarilor. Joc rolul în domeniul guvernanţei de conducător: sunt unul dintre conducătorii AMEPIP, în care mă chinui să văd că principiile de guvernanţă, aşa cum ele există, nu sunt întocmai respectate, pentru că nepotul, verişoara, trebuie să aibă un loc într-un Consiliu de Administraţie sau într-un board de directorat”, a subliniat Stănescu.

Potrivit reprezentantului AMEPIP, la momentul actual, în România, „competitivitatea nu există, pentru că nu sunt suficient de mulţi oameni competenţi ca să creeze competiția”.

„Vorbesc de domeniul energiei şi apoi despre domeniul în care activez mai nou; investiţiile: investiţiile coerente, investiţiile susţinute din fondurile europene, investiţii care nu sunt omorâte atunci când se schimbă boardul unei companii sau conducerea unui minister. O a doua provocare tot în domeniu ar fi ţinerea pasului în viziunea pentru domeniul energiei. Nu este admisibil să trecem peste o vară şi să nu avem stocare suficientă, să vindem ieftin ziua şi să cumpărăm extrem de scump noaptea. La AMEPIP marea provocare este identificarea oamenilor buni, care să ocupe posturile de administrator şi de director general în companie. Într-adevăr, hăţişul legislativ pentru a fi administrator sau director la o companie de stat înseamnă că trebuie să fii zeu. În fiecare zi este o luptă în deciziile pe care trebuie să le iei atât de corect, încât să rămâi în libertate şi în următorii 50 de ani după ce nu mai eşti director. Când îţi pui problema să semnezi, te uiţi în Codul penal şi vezi dacă sunt trei ani cu suspendare sau şapte ani cu executare. Nu vreau să sperii pe nimeni, dar se întâmplă deseori în mintea fiecărui conducător o astfel de dezbatere, în a alege decizia cea mai bună”, a apreciat oficialiul.

Volker Raffel, E.ON Romania: Dacă investim, factura finală poate să scadă

Aroximativ 7.700 MW de capacități solare au fost conectați cu succes la rețelele de distribuție din România în ultimii trei-patru ani, capacitate pe care Volker Raffel, CEO E.ON România, a comparat-o cu cea a 11 reactoare de la Cernavodă. Ritmul accelerat de dezvoltare a noilor capacități, alături de stocare, centre de date și, în perspectivă, mobilitatea electrică, impune investiții suplimentare în rețele, a spus Raffel.

Pe de altă parte, acesta a salutat schimbarea de abordare în privința necesarului de investiții în distribuție, arătând că, în perioada pregătirii cadrului de reglementare pentru a cincea perioadă (PR5), existau opinii potrivit cărora nivelul investițiilor nu ar trebui să fie atât de ridicat din cauza costurilor. „Mă bucur tare mult că, împreună cu domnul președinte Niculescu de la ANRE, am analizat situația și am considerat că sunt necesare mai multe investiții pentru a gestiona această situație. Mă bucur că s-au schimbat percepțiile (…) Pot să spun că, de fapt, ajungem la scumpiri dacă nu investim”, a spus Raffel.

Potrivit lui, E.ON a investit 2,2 miliarde de euro de la privatizare până în prezent în modernizarea și extinderea rețelelor din România. Investițiile au contribuit la reducerea puternică a duratei întreruperilor de alimentare. „Am ajuns la un SAIDI, asta înseamnă durata întreruperilor la noi, de la 1.800 de minute în 2004, la 60 de minute în acest an. Cu asta chiar suntem campioni naționali”. În același timp, pierderile de gaze naturale din rețea au scăzut de la peste 6% la puțin peste 1%, evoluție pe care Raffel o atribuie modernizării infrastructurii.

Pentru perioada actuală și până în 2030, E.ON are prevăzute investiții de 1,7 miliarde de euro, finanțate atât din surse proprii, cât și din fonduri europene.

„Cred că noi toți cei din sectorul energetic putem fi mândri de ce am făcut, că am reușit să absorbim 100% din fondurile europene alocate, să fie transformate în infrastructură reală existentă în țară”, a declarat șeful E.ON România.

Raffel consideră că necesarul de investiții va continua să crească, pe fondul dezvoltării accelerate a producției regenerabile, stocării și noilor categorii de consumatori. „Vedem că avem o explozie de panouri fotovoltaice, sunt multe proiecte de eoliene care se termină acum, avem nevoie de stocare, vin și centre de date, lângă autostrada din Moldova, în zona noastră de distribuție, vin clienți noi care vor să fie conectați”, a mai spus șeful E.ON România.

La acestea se va adăuga dezvoltarea mobilității electrice, inclusiv, în perspectivă, a transportului greu electric.

În aceste condiții, Raffel spune că este necesară găsirea unei soluții împreună cu ANRE pentru accelerarea investițiilor. „Avem bani, avem oameni, avem proiecte de prefezabilitate și tot ce ne trebuie, avem furnizori, totul e disponibil, ne lipsește justificarea economică să creștem și mai mult. Este o greșeală într-o parte din formula de reglementare, nu este reflectată corect inflația”, a completat Volker Raffel.

CEO-ul E.ON România a admis preocuparea autorităților privind impactul investițiilor asupra tarifelor de distribuție, dar susține că tocmai dezvoltarea rețelelor poate contribui la reducerea costului final suportat de consumatori.

„Înțeleg că este o preocupare a autorităților să nu crească prea mult tariful de distribuție, dar doar investind putem să creștem eficiența și tariful de distribuție poate să rămână sub control”, a spus el.

Raffel a explicat că integrarea unei cantități mai mari de energie ieftină, conectarea capacităților de stocare pentru reducerea vârfurilor de preț și racordarea unor noi consumatori pot conduce la o utilizare mai eficientă a infrastructurii. „Dacă facem toate astea, factura finală poate să scadă. Tariful de distribuție nu, dar factura poate să scadă”, a spus șeful E.ON Romania.

Pe de altă parte, acesta a subliniat că una dintre măsurile pentru care solicită o decizie rapidă este introducerea tarifului binom, care ar lua în calcul nu doar energia distribuită, ci și capacitatea utilizată sau rezervată în rețea. El a arătat că, în rețeaua operată de companie, volumul de energie distribuită a scăzut cu aproximativ 10% față de acum doi ani, fără ca acest lucru să însemne că a scăzut în aceeași măsură consumul, deoarece o parte din energie este produsă și consumată local de prosumatori.

„Dacă nu introducem tariful binom, creștem tariful de distribuție doar pentru asta. În rețeaua noastră, volumul distribuit a scăzut cu 10% în comparație cu acum doi ani. Nu energia consumată a scăzut, ci energia distribuită, pentru că avem și autoconsum”, a spus Raffel.

El a arătat că problema esențială o reprezintă rapiditatea deciziilor de reglementare: „Pentru mine, cuvântul-cheie e viteza. Planul de 10 ani îl cunoaștem, planul de 10 luni îl avem, dar să avem și un plan pentru 10 săptămâni. (…) Mă bucur că există deschidere acum să deblocăm investițiile, dar această decizie ne trebuie acum, pentru că durează implementarea și viteza contează.”

Întrebat de ce E.ON continuă să investească în România, Volker Raffel a spus că angajamentul companiei este unul pe termen lung. „Pot să zic deja că și pentru mulți ani înainte. Ceea ce facem sunt investiții care sunt gândite să rămână în România. Am vorbit deja despre sumele de investiții pe care le facem, asta arată cât de implicați suntem mai mult decât o spun cuvintele”, a mai precizat Volker Raffel.

El a declarat că schema actuală pentru gazele destinate populației ar trebui prelungită după 1 aprilie 2027 sau înlocuită cu un mecanism similar, întrucât liberalizarea unei piețe nepregătite ar putea determina o creștere puternică a facturilor consumatorilor casnici. Potrivit acestuia, România nu beneficiază încă de volumele suplimentare care vor veni din Neptun Deep. „Încă nu este bine pregătită piața, încă nu avem volumul adițional din Neptun Deep și, în această perioadă, dacă am liberaliza, fără altceva, piața de gaz, ar însemna o creștere puternică la factura casnicilor. Și cred că nu este momentul potrivit acum”, a afirmat șeful E.ON România.

În ceea ce privește aprovizionarea în sezonul rece, Raffel spune că România este bine pregătită. „Am stocat, suntem în plan, suntem pregătiți, ajungem la 100% din obligația noastră de a stoca”. El a avertizat însă că, în cazul unor zile foarte geroase în februarie, viteza de extracție a gazelor din depozite ar putea deveni insuficientă, situație în care România ar putea avea nevoie de anumite importuri, însă volumele ar fi, în opinia sa, „gestionabile”, a precizat acesta.

Volker Raffel estimează că aproximativ 80% din necesarul consumatorilor casnici poate fi acoperit cu gaze la preț avantajos, în condițiile mecanismului actual. „Eu cred că a liberaliza piața nepregătită în momentul de față ar fi o eroare”, a concluzionat CEO-ul E.ON România.

Mihaela Suciu, al doilea mandat la conducerea DEER

Mihaela Suciu a fost desemnată să conducă Distribuție Energie Electrică Romania (DEER) pentru al doilea mandat consecutiv.

Cea mai mare provocare pentru sectorul distribuției de energie nu mai este identificarea proiectelor sau a surselor de finanțare, ci finalizarea investițiilor, în condițiile în care dezvoltarea accelerată a inteligenței artificiale și a centrelor de date pune presiune pe disponibilitatea și costurile componentelor, materialelor, transformatoarelor și cipurilor, a spus Mihaela Suciu

DEER are proiecte de peste 300 de milioane de euro prin Fondul pentru Modernizare.

„Eu cred în acest moment că cea mai mare provocare pentru noi toți este finalizarea investițiilor. Noi avem bani, avem proiecte, avem programe de investiții, avem și bani europeni. Problema mare în piață este finalizarea, pentru că știm cu toții ce se întâmplă cu AI. Știm cu toții când începe să crească valoarea componentelor, a materialelor pe care le punem în operă, a transformatoarelor, a cipurilor și s-ar putea să avem o problemă în perioada următoare cu finalizarea investițiilor (…) Dacă reușim să finalizăm ce am început și proiectele cu Fondul pentru Modernizare, unde la noi, la DEER, avem peste 300 de milioane de euro, putem să spunem că am făcut un pas important înspre tranziția energetică. Dar condiția esențială este să terminăm”, a declarat Mihaela Suciu.

Mihaela Suciu a anunțat, în cadrul conferinței InvesTenergy, că și-a încheiat primul mandat de patru ani la conducerea DEER și începe un nou mandat, tot de patru ani.

„Ieri mi-am terminat mandatul de patru ani în conducerea DEER și astăzi este prima zi din noul mandat de patru ani. Așa că vă dați seama că am în minte proiecte. Dacă primul mandat a fost pentru construcție și uniformizarea activității după fuziune, acum trebuie să ne dezvoltăm. Îmi doresc tare mult ca DEER să fie unul dintre pionii principali în dezvoltarea României”, a declarat Mihaela Suciu.

Aceasta a amintit că ultimii ani au adus succesiv provocări majore pentru sectorul energetic, de la pandemie și explozia prețurilor la energie, până la integrarea noilor producători, dezvoltarea stocării, inteligența artificială și centrele de date.

„Noi n-am avut o perioadă în care să pot să spun că am avut liniște și am avut o activitate predictibilă. Întotdeauna provocările au venit peste noi”, a spus directorul general al DEER.

Dezvoltarea prosumatorilor și a producției distribuite schimbă fundamental modul în care funcționează rețelele, iar acest lucru impune investiții în digitalizare, măsurare și furnizarea de informații în timp real.

„Suntem astăzi într-un plin proces de tranziție energetică. Suntem într-o dezvoltare pe care nu cred că a cunoscut-o vreodată distribuția în istorie. Avem prosumatorii, rețeaua, am spus de fiecare dată, nu mai este direcțională, este ca o ușă batantă – intră și iese energie. Avem nevoie de măsură în timp real, avem nevoie de informații pentru utilizatori, deci suntem într-o dezvoltare accelerată la care trebuie să îi facem față”, a mai spus Mihaela Suciu.

În opinia sa, companiile de distribuție nu își pot permite să aștepte apariția noilor necesități înainte de a investi, deoarece infrastructura trebuie pregătită în avans pentru dezvoltarea economiei: „Noi trebuie să fim cu un pas înaintea dezvoltării, pentru că nu putem vorbi de dezvoltare dacă nu avem capacități, dacă nu avem rețele modernizate. Deci DEER astăzi este, sper eu, și va fi în continuare cu un pas înaintea dezvoltării și cu soluțiile gata pregătite pentru ce ne așteaptă.”

Suciu a avertizat că deciziile privind dezvoltarea infrastructurii nu pot fi amânate: „Dacă noi, cei care astăzi, vremelnic, conducem distribuțiile și transportatorul național, nu ne asumăm aceste decizii, dezvoltarea României va avea de suferit, adică generațiile următoare.”

Întrebată despre prioritățile DEER pentru următorii trei-cinci ani, Mihaela Suciu a indicat dezvoltarea și modernizarea rețelelor, digitalizarea și, în mod special, dezvoltarea competențelor angajaților. „E greu de ales o prioritate. Cred că nu putem să vorbim de dezvoltarea rețelei dacă nu vorbim de digitalizare și de creșterea competențelor colegilor mei din distribuție ca să răspundă tuturor provocărilor,” a precizat directorul general al DEER.

Pe de altă parte, aceasta a spus că își propune atât păstrarea echipei construite în primul mandat, cât și atragerea unor noi specialiști: „Îmi doresc să creștem echipa, s-o facem și mai performantă și să putem să răspundem ferm, în timp real, tuturor provocărilor. Până la urmă, dacă avem o echipă performantă, toate răspunsurile le dăm în timp util celor care ne solicită.”

DEER deservește, potrivit declarațiilor Mihaelei Suciu, aproximativ patru milioane de utilizatori, iar obiectivul noului mandat este ca societatea să anticipeze transformările sistemului și să pregătească din timp proiectele și soluțiile necesare.

„Asta este, cred eu, esența leadershipului: să anticipezi, să te pregătești și să ai soluțiile pregătite la momentul în care apare provocarea”, a concluzionat Mihaela Suciu.

Ștefăniță Munteanu, Transelectrica: Peste două miliarde de euro pentru investiții în următorii zece ani

Transelectrica are un Plan de Dezvoltare de peste două miliarde de euro pentru următorii zece ani, toate proiectele majore de linii electrice fiind deja atribuite, unele fiind în execuție, a declarat Ștefăniță Munteanu, președintele Directoratului companiei.

„Investițiile se fac cu oameni și avem un Plan de Dezvoltare care, în cifre, arată extrem de bine. Sunt peste două miliarde de euro în următorii zece ani și, cu bucurie, vă spun că toate proiectele majore de linii sunt atribuite. La unele dintre ele deja se lucrează, iar la altele ne vom apuca spre sfârșitul anului”, a declarat Ștefăniță Munteanu.

Declarațiile vin în contextul în care dezvoltarea rețelei de transport devine esențială pentru integrarea noilor capacități de producție și pentru funcționarea în siguranță a Sistemului Electroenergetic Național.

Potrivit președintelui Directoratului Transelectrica, compania a trecut în cazul marilor proiecte de infrastructură de la planificare la implementare: unele lucrări sunt deja în desfășurare, în timp ce altele urmează să înceapă până la sfârșitul acestui an.

Șeful Transelectrica a vorbit și despre siguranța funcționării Sistemului Electroenergetic Național, inclusiv în perioadele dificile. Pregătirea pentru asemenea situații presupune ca, la nivelul Dispecerului Energetic Național, să fie analizate inclusiv cele mai pesimiste scenarii, astfel încât sistemul să poată funcționa în condiții de siguranță.

„Siguranța o dăm și prin acțiunile noastre, dar și prin optimism. Vă propun să fim un pic mai optimiști și din zona de energie poate îi molipsim și pe alții”, a declarat Ștefăniță Munteanu.

Mesajul președintelui Directoratului Transelectrica a pus accent și pe componenta umană a investițiilor din energie, acesta subliniind că realizarea proiectelor de infrastructură depinde nu doar de finanțare și planificare, ci și de oamenii care le pregătesc și le implementează.

Marian Năstase, ALRO: Trebuie să lăsăm la o parte ideologia și să ajungem la realism.

România are nevoie de „pragmatism energetic” și „pragmatism industrial”, de valorificarea investițiilor deja realizate și de toate sursele de energie pentru a putea asigura competitivitatea industriei, a declarat Marian Năstase, președintele Consiliului de Administrație ALRO.

El susține că dezvoltarea producției fără investiții suficiente în rețele și interconectări a contribuit la situația în care România este „blocată în propria bulă”, cu prețuri ridicate la energie.

Întrebat ce ar trebui să facă România pentru ca, la finalul tranziției energetice, marii consumatori industriali precum ALRO să beneficieze de energie competitivă, Marian Năstase a răspuns: „Trebuie să avem o memorie mai lungă”.

El a amintit că, în urmă cu aproximativ 15 ani, mesajul transmis industriei era că tranziția energetică va conduce către energie disponibilă, accesibilă ca preț și verde.

„Ce ni se spunea acum 15 ani? Că o să scadă prețul. Îmi aduc aminte că era o discuție cu DG Energy, la Bruxelles, și ni se spunea: o să fie la discreție, accesibilă ca preț și verde. Și eu spuneam atunci că n-o să fie affordable, nu o să fie on tap și nu o să fie green. 15 ani mai târziu suntem exact în situația asta: nu e disponibilă, nu este verde și nu este ieftină”, a spus Marian Năstase.

Întrebat, ulterior, cum poate ALRO să rămână competitiv, inclusiv din perspectiva costului energiei, Marian Năstase s-a declarat optimist și a pledat pentru valorificarea investițiilor deja realizate, inclusiv în energie regenerabilă, în locul abandonării acestora. „Sunt optimist. Dacă tot am făcut niște investiții, hai să încercăm să nu le distrugem”, a spus șeful ALRO.

Acesta s-a declarat împotriva unei abordări de renunțare la capacitățile eoliene și fotovoltaice deja construite, argumentând că investițiile existente trebuie puse în valoare: „Eu sunt total împotriva unei asemenea abordări, căci sunt economist. Treaba e simplă: am rămas foarte puțini cei care produc valoare. Acolo unde s-au creat investiții de genul acesta trebuie puse în valoare, că ele încă nu sunt valorizate.”

În opinia sa, soluția pentru industrie nu este alegerea unei singure tehnologii, ci construirea unui mix energetic pe termen lung. „Ce îmi propun eu și ce planuri avem noi este să folosim acest mix energetic care există. Trebuie să fie un pragmatism industrial. Trebuie să existe un pragmatism energetic, trebuie să lăsăm la o parte ideologia, trebuie să dăm la o parte religia. Și să ajungem la realism, la pragmatism energetic. Avem nevoie de toate sursele”, a declarat Marian Năstase.

ALRO încearcă, potrivit acestuia, să își construiască o structură de mix energetic pe termen lung, abordare pe care compania a testat-o deja în perioada de criză. „Ce încercăm noi să facem este să construim o structură de mix pe termen lung. Am testat-o deja acum în criză și a funcționat un proiect-pilot”, a spus președintele CA al ALRO.

Marian Năstase a dat drept exemplu al lipsei de continuitate în politica energetică proiectul reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă: „Reactoarele 3 și 4, proiectul a demarat în 2006, cu surle și trâmbițe. Unde suntem astăzi cu reactoarele 3 și 4? Fix în aceeași poziție, adică n-am făcut nimic 20 de ani.”

Acesta a criticat și schimbarea succesivă a conceptelor dominante în politica energetică: „Acum câțiva ani vorbeam despre independență energetică. Mai auziți de independență energetică? Nu prea mai auzim, că știm că nu mai putem fi independenți pe globul pământesc. După aceea vorbeam despre autonomie. Nu prea merge nici aia, mai ales în România, unde suntem complet izolați din cauza infrastructurii. Acum vorbim despre securitate energetică.”

Președintele CA al ALRO a insistat asupra rolului specialiștilor care operează efectiv sistemul energetic, făcând referire la Dispecerul Energetic Național și Transelectrica. „Sunt oameni care muncesc de dimineață până seara. Eu nici nu vreau să mă gândesc prin ce au trecut. (…) Nu vreau să mă gândesc ce a fost la DEN, ce a fost la dispecerat și ce a fost la Transelectrica începând cu jumătatea anului încoace. Sunt oameni care își fac treaba și pe care nu-i ascultă nimeni, deși ei sunt printre puținii profesioniști care au rămas și trebuie să ne bazăm pe ei, că nu avem de ales. Oamenii trebuie respectați, oamenii din sectorul energetic”, a adăugat el.

Năstase a criticat și modul în care au fost folosite resursele colectate pentru cogenerare, susținând că România nu a construit capacitățile noi de care avea nevoie. „Referitor la risipa banului public, aș vrea să aduc în discuție taxa de cogenerare. Cred că și acum o avem în factură. Stimați domni, stimate doamne, avem taxa de cogenerare. Ce facem cu banii ăștia? De acum 15 ani am spus că trebuie să facem niște capacități noi. S-a întâmplat? Nu s-a întâmplat. (…) „Aruncăm banii pe geam și ne văităm că nu avem capacități de cogenerare. E clar că risipim banii. Nu știm unde se duc banii aceia, doar ca să salvăm niște CET-uri obosite”, a spus el.

Marian Năstase a abordat și cei trei „S” ai politicii energetice – securitate, sustenabilitate și suportabilitate. În ceea ce privește securitatea, acesta a avertizat asupra prețurilor ridicate ale gazelor și energiei: „Ce vedem este că nu mai e pace și că nu găsim gaz. Iarna asta o să fie un șoc – gazul e scump, energia e scumpă. Nu știu cum o să se termine.”

El estimează că statul ar putea ajunge din nou să intervină financiar pentru diferite categorii de consumatori și participanți la piață: „Probabil că se vor da niște subvenții de la stat ca să subvenționăm diferite categorii, plus furnizorii, plus rețelarii, plus totul. Bani, bani aruncați.”

În privința sustenabilității, reprezentantul ALRO consideră că firmele care au făcut deja investiții în decarbonizare ar trebui să beneficieze de recunoașterea efortului făcut? „Dacă nu se termină povestea cu greenwashing, băgăm bani degeaba. Degeaba ne facem obiectivele, pentru că alții nu bagă bani în sustenabilitate. Pur și simplu așteaptă o perioadă să treacă perioada. (…) „Eu am făcut investițiile astea. N-ar trebui să existe și niște premianți în Europa? Cei care au făcut ar trebui și ei să fie premiați un pic. Măcar să nu mai fie puși să plătească în continuare poveri.”

Una dintre principalele probleme structurale ale României este, în opinia lui Năstase, infrastructura energetică insuficient dezvoltată și densitatea redusă a rețelelor comparativ cu vestul Europei. „Dacă ne-am uita pe o hartă a infrastructurii energetice europene, ar fi vizibilă și de pe planeta Marte. Este clar că vestul Europei are un nivel de densitate de rețea enorm. Dacă vă uitați numai la rețelele din Benelux, Germania, Franța, zona aceea de nord-vest, nici nu vedeți numele orașelor de cât de densă este rețeaua. Pe măsură ce veniți spre est, vedeți că este din ce în ce mai rară”, a mai spus Marian Năstase.

Problema fundamentală, în opinia sa, este ordinea în care au fost făcute investițiile: „Punem tot timpul carul înaintea boilor. În loc să începem cu rețelele, am început cu producția.”

Dezvoltarea capacităților de producție fără extinderea corespunzătoare a rețelelor și interconectărilor produce deja efecte asupra pieței, potrivit președintelui CA al ALRO: „Am făcut producție. Nu mai avem ce face cu ea. La prânz se canibalizează. Ce spun de 10 ani? N-avem infrastructură de conectare cu țările vecine.”

Consecința, susține Năstase, este izolarea pieței românești și menținerea unor prețuri ridicate. „Și atunci suntem obligați să practicăm un preț foarte mare, că suntem blocați în propria noastră bulă”.

În opinia sa, pentru reducerea prețurilor, prioritatea trebuie să fie dezvoltarea interconectărilor: „Vrem să știm cum o să scadă prețul? În primul rând, trebuie interconectările pe care trebuie să le facă Transelectrica, înaintea distribuției.”

Marian Năstase a criticat și abordarea privind capacitățile de stocare asociate regenerabilelor, susținând că este nevoie de un raport mult mai mare între producția instalată și stocare: „Hai să nu ne mințim cu bateriile. Specialiștii spun 0,9 la 1, adică pentru fiecare capacitate de un megawatt regenerabil instalat îți trebuie 0,9 capacitate de stocare. Altfel, vorbim povești”.

În opinia sa, cerințe de ordinul a 15% pentru capacitățile de stocare aferente unor noi parcuri sunt insuficiente pentru flexibilitatea reală a sistemului: „S-a mai dat reglementare ca, pentru parcurile noi, să pui și 15% baterii sau nu știu cât. Aia e cosmetică. Orice specialist poate spune: se pune 0,9 la 1 ca să poți într-adevăr să ai flexibilitate”, a precizat Marian Năstase.

Corina Popescu: Trebuie analizat foarte serios cum trecem iarna

”În acest moment, autoritățile, factorii politici și specialiștii din energie trebuie să se așeze la aceeași masă pentru a analiza foarte serios cum vom depăși această iarnă. Din păcate, în ceea ce privește securitatea energetică regională, lucrurile nu evoluează în direcția pozitivă”, vicepreședinte al Grupului ENEVO și președinte al CA Moldelectrica, ”Transelectrica” din Republica Moldova.

”Un alt subiect care trebuie analizat cu maximă atenție este sustenabilitatea prețurilor la energie. Avem, prin lege, obligația de a încheia contracte pe termen lung. Dar de ce le încheiem dacă acestea pot fi ulterior puse sub semnul întrebării atât de ușor, inclusiv printr-un certificat de forță majoră? Cred că este nevoie de o analiză foarte serioasă a acestor mecanisme și a efectului lor asupra pieței și consumatorului final. În condițiile în care anumite evoluții de piață erau previzibile, trebuie să ne întrebăm cum au fost fundamentate deciziile de contractare pe termen lung și care este impactul lor asupra prețurilor. Este o discuție care trebuie purtată cu responsabilitate, inclusiv din perspectiva consumatorului final, care continuă să suporte prețuri ridicate la energie.

În ceea ce privește investițiile, România vorbește mult despre volume și proiecte. Poate că este momentul să vorbim și despre viteza cu care acestea se realizează. Bariere administrative, taxe, autorizări și proceduri care nu există în aceeași formă în alte țări prelungesc dezvoltarea proiectelor. Sunt proiecte finalizate care încă așteaptă aprobări și licențe. Este un efort important pentru ANRE și poate că este nevoie de mai mulți specialiști pentru ca aceste procese să poată ține pasul cu dezvoltarea sectorului.

Și, poate cel mai important, vocea specialistului trebuie să conteze. Avem nevoie ca oamenii care au construit și cunosc sistemul energetic românesc să fie ascultați. Iar generația tânără trebuie să aibă profesioniști și modele de urmat”, a mai spus Corina Popescu.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.