Acasă Mediu Transelectrica monitorizează apa uzată

Transelectrica monitorizează apa uzată

de GM

Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica a semnat un contract în valoare de 354.600 lei, fără TVA, cu filiala ICEMENERG, pentru monitorizarea calităţii apelor uzate din staţiile de transport şi sediile Transelectrica şi soluţii de reducere a poluării, conform unui comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Garanţiile sunt de 10% din preţul contractului fără TVA (35.460 lei), iar, în cazul în care prestatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile, va plăti penalităţi în sumă echivalentă cu o cotă de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere din valoarea neexecutată a contractului. Valoarea maximă a penalităţilor nu va depăşi 15% din valoarea contractului.

În cazul în care Transelectrica nu achită facturile remise de ICEMENERG la data scadentă a obligaţiilor, va plăti, în afara sumei datorate, penalităţi în sumă echivalentă cu o cotă de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere aplicată la suma rămasă neachitată la data scadenţei. Valoarea maximă a acestor penalităţi nu va depăşi valoarea întârziată la plată.

Termenul de plată este de 30 de zile de la data înregistrării facturii fiscale la achizitor.

Transelectrica este operatorul de transport şi de sistem din România care gestionează, operează, întreţine, modernizează şi dezvoltă reţeaua de transport al energiei electrice.

Acţionarii Transelectrica sunt statul român – 58,6882% din acţiuni, Fondul Proprietatea – 13,4990% şi alţi acţionari – 27,8127%28.

din aceeasi categorie