Acasă Stiri InterneHidro Synergy Construct instalează baterii de stocare pentru Hidroelectrica, la Porțile de Fier II

Synergy Construct instalează baterii de stocare pentru Hidroelectrica, la Porțile de Fier II

de M G

Hidroelectrica a atribuit companiei Synergy Construct contractul pentru realizarea instalației de stocare cu baterii de la C.H.E. Porțile de Fier II.

Bateriile au 64 MW putere instalată și 434,76 MWh capacitate, o investiție în valoare de 296,8 milioane lei, în condițiile în care caietul de sarcini prevedea o capacitate minimă de stocare de 256 MWh. În urma procedurii de achiziție publică, Hidroelectrica va beneficia de o instalație de 434,76 MWh, cu circa 70% mai mult decât cerința minimă.

Pe 22 aprilie 2026, Hidroelectrica a semnat contractul pentru o finanțare nerambursabilă în valoare de 43.370.902,87 lei, obținită prin Fondul pentru Modernizare, în cadrul apelului P1_OS1.5 – Sprijinirea investițiilor în dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice, pentru implementarea proiectului „Instalație de stocare cu baterii de acumulatori la C.H.E. Porțile de Fier II”.

”Dincolo de cifre, proiectul confirmă eforturile de hibridizare a portofoliului și schimbă felul în care putem valorifica energia produsă de Hidroelectrica. Vom putea stoca energia și o vom putea utiliza atunci când sistemul are mai multă nevoie de ea, optimizând producția pe parcursul celor 24 de ore și adăugând mai multă flexibilitate portofoliului nostru. În plus, un beneficiu foarte important îl reprezintă impactul pozitiv al investiției asupra exploatării agregatelor de la Porțile de Fier, bateriile urmând a fi utilizate și în echilibarare, micșorând gradul de uzură, respectiv necesitatea de mentenanță pentru hidro-utilaje. Este un proiect care arată direcția în care vrem să ducem investițiile Hidroelectrica: mai repede din documentații în șantier și din proiecte în capacități reale”, scrie, pe Linkedin, Bogdan Badea, directorul de dezvoltare al Hidroelectrica.

Este al doilea proiect de stocare în baterii pe care îl dezvoltă Hidroelectrica, după cel implementat de companie într-un parc eolian, cu o putere de 36 MW și 72 MWh capacitate, realizat în parteneriat cu Prime Batteries Technology și Enevo Group.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.