
foto: OMV PETROM
Cu prilejul Zilei Petrolistului, Federația Patronală a Energiei (FPE) transmite aprecierea sa tuturor profesioniștilor care, prin muncă, competență și dedicare, au contribuit și continuă să contribuie la dezvoltarea industriei de petrol și gaze din România, se arată într-un comunicat de presă. FOCUS ENERGETIC se alătură urărilor FPE și le transmite, la rândul său, sănătate, împliniri și bucurii tuturor celor ce activează în domeniul petrolier! LA MULȚI ANI, PETROLIȘTI!
Petrolul are în România o istorie de aproape 170 de ani. De-a lungul generațiilor, industria s-a construit prin expertiză, inovație și experiența unor oameni care au contribuit la dezvoltarea sectorului energetic și a economiei românești. De la ingineri, geologi și cercetători până la operatori, tehnicieni și alți specialiști, competențele lor reprezintă una dintre resursele importante ale industriei.
Astăzi, sectorul petrolier și al gazelor naturale traversează o perioadă de transformare. Noile tehnologii, proiectele de eficiență energetică, cerințele de decarbonare și schimbările din sistemul energetic aduc provocări noi. În acest context, experiența acumulată de profesioniștii industriei rămâne esențială pentru dezvoltarea viitoare a sectorului.
Daniel Apostol, Director General al Federației Patronale a Energiei, a transmis, cu această ocazie:
„Stimați parteneri, dragi colegi și profesioniști ai sectorului energetic,
Data de 8 septembrie, Ziua Petrolistului reprezintă un moment de profundă recunoștință față de generațiile de specialiști care au construit și au menținut România pe harta energetică a lumii. Moștenirea noastră este una remarcabilă: o industrie de tradiție, caracterizată prin excelență tehnică, rigoare și o contribuție fundamentală la dezvoltarea economică și socială a țării.
Astăzi, industria de petrol și gaze parcurge o etapă de transformare profundă. Tradiția se îmbină dinamic cu inovația: companiile membre ale Federației Patronale a Energiei (FPE) derulează investiții majore în tehnologii moderne, proiecte de eficiență energetică și soluții dedicate alinierii la țintele europene de decarbonare. Sectorul nostru își reconfirmă rolul strategic, transformându-se activ pentru a răspunde provocărilor viitorului și pentru a susține tranziția energetică într-un mod sustenabil și echitabil.
Într-un context regional complex, industria autohtonă de energie nu este doar un pilon al economiei naționale, ci un furnizor esențial de securitate regională și de securitate a aprovizionării. Aportul sectorului energetic la PIB și la bugetul de stat rămâne vital pentru stabilitatea financiară a României și pentru finanțarea marilor proiecte de dezvoltare.
Pentru a ne putea îndeplini acest rol strategic și pentru a accelera proiectele majore de investiții, sectorul energetic are nevoie de un dialog real, de o mai mare înțelegere și de un suport ferm din partea statului român. Este crucial ca autoritățile să prioritizeze:
- Simplificarea și clarificarea cadrului legislativ pentru a elimina birocrația și blocajele operaționale;
- Asigurarea unui mediu de reglementare și fiscal predictibil și prietenos cu investițiile, capabil să atragă și să mențină capitalul în țară;
- Un parteneriat autentic public-privat axat pe securitate energetică, competitivitate și sustenabilitate.
Tranziția energetică și securitatea națională nu pot fi obținute în lipsa unei industrii puternice și viabile. La mulți ani tuturor celor care, prin muncă, profesionalism și dăruire, mențin energia României în mișcare!”
Federația Patronală a Energiei, fondată în anul 1991, este un promotor al acțiunilor necesare pentru ca România să se bucure de energie abundentă, accesibilă ca preț, obținută respectând principiile de protecție a mediului.
Federația Patronală a Energiei reprezintă 95% din industria de petrol și gaze a României și capătă o relevanță tot mai mare în domeniul energiei regenerabile și al tehnologiilor necesare reducerii emisiilor, în ritm cu dezvoltarea lor în țara noastră.
Ne asumăm misiunea de a face cunoscute la nivelul instituțiilor europene și naționale interesele mediului privat și modul în care pot fi armonizate cu obiectivele naționale și ale Uniunii Europene, stimulând dialogul. Un alt obiectiv urmărit este informarea și educarea marelui public și pregătirea sa pentru noile realități din domeniul energiei.


