Acasă Economie Ne mai mirăm de aglomerația din Capitală: peste jumătate dintre maşinile noi înmatriculate în România sunt în Bucureşti

Ne mai mirăm de aglomerația din Capitală: peste jumătate dintre maşinile noi înmatriculate în România sunt în Bucureşti

de M G

Peste jumătate dintre maşinile noi din România sunt înmatriculate în Bucureşti, dar, în acelaşi timp, aproape şapte din zece autoturisme înregistrate pe plan naţional rămân second-hand, reiese dintr-o analiză de specialitate, bazată pe datele oficiale ale Direcţiei Generale Permise de Conducere şi Înmatriculări (DGPCI), transmite Agerpres.

Informaţiile centralizate de Plus Auto arată că, în primele şase luni ale anului 2026, au fost înmatriculate 64.850 de autoturisme noi în România, cu Dacia în poziţia de lider, urmată de Toyota şi Skoda. Totodată, BYD a intrat în top 10 al celor mai înmatriculate mărci noi. La nivel de judeţ, cele mai multe maşini noi au fost înmatriculate în: Bucureşti, Ilfov, Cluj, Timiş, Argeş, Constanţa, Iaşi şi Mureş.

Pe segmentul celor mai preferate mărci de maşini noi şi second hand, Volkswagen rămâne lider detaşat al pieţei, cu 33.468 de înmatriculări (noi şi rulate), în intervalul analizat, urmat de BMW (23.404 unităţi), Dacia (la doar 126 de unităţi în urma BMW).

De asemenea, la maşini noi, Dacia este cea mai cumpărată marcă (11.683 de unităţi), apoi Toyota, Skoda şi Volkswagen. În schimb, pe zona maşinilor rulate, Volkswagen conduce clar cu 16,7% din total, urmat de BMW (12,3%) şi Audi (9,2%).

Statistica pe judeţe evidenţiază o concentrare fără echivalent în Capitală, cu 54,1% dintre toate maşinile noi înmatriculate în România, în primul semestru, de peste zece ori mai mult decât în judeţul Ilfov, al doilea judeţ ca volum (2.942 unităţi, 4,5%).

Potrivit analizei, fenomenul este şi mai pronunţat la maşinile electrice. Astfel, 46,5% din toate vehiculele electrice noi din ţară (2.565 din 5.522) s-au înmatriculat în Capitală, în timp ce, la polul opus, segmentul de maşini rulate arată un tipar aparte, respectiv 37,9% sunt hibride, faţă de 11,3% la nivel naţional (26,3% în Ilfov).

În ceea ce priveşte mărcile de autovehicule ecologice, în primul semestru din 2026, Tesla a totalizat 2.446 de înmatriculări (1.459 noi şi 987 rulate), iar BYD a ajuns la 2.340 de unităţi, cu o structură inversă, respectiv 2.140 de maşini noi şi 200 rulate.

Strict pe segmentul electric pur (fără modelele hibride plug-in), BYD a urcat la 1.092 de unităţi noi şi s-a apropiat constant de cele 1.459 de unităţi Tesla, cu un decalaj mult mai mic decât cel din primul trimestru.

La capitolul maşinilor electrice rulate, Tesla rămâne lider cu 987 de unităţi, urmat de la mare distanţă de Hyundai (317).

În privinţa tipului de combustibil, analiza de specialitate relevă că, dintre maşinile noi, 57,9% sunt hibride, 27,2% funcţionează cu benzină sau GPL, 8,5% sunt electrice şi 6,3% sunt cu motorină. Pe de altă parte, la maşinile rulate, motorina domină cu 61%, urmată de benzină/GPL (25,9%), hibrid (11,3%) şi electric (1,8%).

Pe segmentul electric, după scăderea de la 12,3% din maşinile noi, în ianuarie, la un minim de 6,3%, în aprilie, ponderea a urcat din nou la 9,3%, în luna iunie. În total, 8.607 maşini electrice au fost înmatriculate, în primele şase luni din 2026, iar cota de piaţă a crescut la 3,65% (faţă de 2,40% în 2025 şi de 3,26%, în primul trimestru din 2026).

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.