Interviurile video ale publicației FOCUS ENERGETIC continuă, invitat “La o cafea cu Gabi Moroianu“ fiind domnul Alin Stanciu, primul reprezentant al Diasporei.
Absolvent al Facultății de Mașini și Instalații Electrice la Politehnica din Timișoara, domnul Alin Stanciu locuiește, în prezent, în Danemarca, și lucrează la Vestas, una dintre cele mai mari companii din lume producătoare de turbine eoliene.
GM: Bine ne revedem la o nouă „Cafea cu Gabi Moroianu”. Astăzi avem plăcerea să-l avem invitat, să ne bem cafeaua împreună cu primul domn din Diaspora, care a acceptat să-și bea cafeaua cu noi, domnul Alin Stanciu. Bună ziua, domnul Stanciu.
AS: Sărut mâna, Gabriela. Hai să nu ne formalizăm. Ne știm de atâția ani. Eu încă mă întreb ce caut eu aici, dar cred că vom afla pe parcursul emisiunii. Mulțumesc pentru invitație.
GM: Cum ce cauți? Pentru că ești strâns legat de domeniul ăsta, al energiei, și acum încerc să te prezint așa, puțin. Absolvent al Facultății de Mașini și Instalații Electrice de la Politehnica din Timișoara. În plus față de asta, de 12 ani la Vestas, una dintre cele mai importante companii producătoare de turbine eoliene din lume. Și noi, din câte știu, avem din vreo 5.000 de megawați instalați, ba nu, vreo 3.000 parcă instalați în eoliene, 2.000 vin de la Vestas. Acum văd pe fotografie, și se vede că ești la birou, că scrie Vestas în spate.
AS: Stai puțin, să fac o precizare. Deși, într-adevăr, lucrez pentru această companie, nu am nicio poziție oficială în această companie și în această discuție nu reprezint punctul de vedere al Vestas.
GM: Absolut. Foarte bine că ai precizat că nu reprezinți Vestas sau punctul de vedere al companiei. Voiam doar să le spun oamenilor că chiar ești strâns legat de domeniul ăsta, al energiei, și prin formare, și prin activitate.
AS: Mă joc cu curent electric de peste 25 de ani, după facultatea. Acum nu știu ce o să iasă din podcast-ul ăsta, dar eu sper ca oamenii să înțeleagă ce vrem noi să transmitem. Dar, vreau să spun că există la noi, în branșă, la electricieni, la energeticieni, o glumă foarte bună care spune că noi am fost, de fapt, prima preocupare pe pământ, pentru că atunci când Dumnezeu a spus să fie lumina, a fost lumină; erau cabluri, legăturile făcute. Eram acolo, totul s-a întâmplat la o apăsare de buton. Așadar, într-adevăr, domeniul energiei nu-mi e străin, dacă reducem acest domeniu doar la curentul electric, dar știu că e vorba de mult mai mult. Nu știu în ce măsură pot eu să-ți fiu de folos, dar îți stau la dispoziție.
GM: Pentru că lucrezi la Vestas și încă de atâta amar de vreme, asta înseamnă că și locuiești în Danemarca. Bănuiesc.
AS: De vreo 15 ani.
GM: Și chiar voiam să te întreb. Noi, aici, în România, și tu știi, că ești legat strâns și de România, traversăm perioada asta de tranziție energetică destul de dificil. Cum se vede tranziția energetică din Danemarca?
AS: Pot să am două abordări: să-ți spun de sus în jos sau, mai bine pentru noi și pentru cei care ne urmăresc, să-ți spun de jos în sus. Pentru că pot să-ți descriu cum stau lucrurile de la firul ierbii, dacă vrei. Și pentru cei care ne urmăresc și sunt familiarizați cu domeniul și cu termenii, va fi doar un punct al meu de vedere. Pentru cei care nu știu exact despre ce vorbim, va fi un fel de lecție deschisă, pentru că mie mi-e familiar să fac așa, comunicare. Mă și ocup mai nou la companie, de vreo 2 ani de zile, de muncă de birou și de formare profesională.
Hai să vedem ce este, de fapt, tranziție verde și tranziție energetică. E ceea ce unii au gândit în mintea lor acum vreo 20-30 de ani, o prezervare, o protejare mai bună a planetei în ceea ce înseamnă producția de energie, poluarea, menținerea cât mai mult cu putință a stării actuale. Pentru că e clar că nu putem reveni la ceea ce s-a stricat deja pe planetă, dar măcar să nu stricăm mai mult de atât. Și în acel moment au gândit niște oameni la Bruxelles și prin diverse birouri…
GM: Prima dată a început prin 1998, nu mai știu, cu Protocolul de la Kyoto.
AS: Mergem în anii 70-80.
GM: Atunci a fost cu șocul petrolier.
AS: Primele baze serioase s-au pus la Summit-ul din, cred, 1990 sau 1991 din Brazilia, de la Rio. Atunci s-a ajuns la concluzia că trebuie să punem pe hârtie niște lucruri, să facem niște pași concreți, că nu se mai poate doar să vorbim. Și de atunci, iată, a ajuns Uniunea Europeană să pună pe hârtie niște lucruri concrete și să spună „oameni buni, către țările membre, către restul planetei, e cazul să facem așa și pe dincolo”. În ce privește producția de energie, haideți să ne depărtăm cât mai mult de ceea ce înseamnă ardere de combustibil fosil pentru producerea energiei și să mergem către variante așa-numite regenerabile, care nu implică ardere, deci nu implică poluare.
Ei, aici, deja discuțiile se pot întinde în foarte multe aspecte, dar să spun în felul următor: cum se vede de aici sau cum se vede de la mine, din perspectiva mea.
GM: Asta mă și interesează, în primul rând perspectiva ta.
AS: Sper să nu te șocheze ce spun eu și nici pe cei care ne urmăresc și mă bucur că stai așezată. În primul rând, în ceea ce e definit sui generis tranziție verde sau decarbonizare e vorba de foarte multă ipocrizie. Să mă explic. Atunci când marile economii europene au explodat și s-au dezvoltat, și putem merge până la începutul secolului 19, mașinile cu aburi, curentul electric, marea tehnologizare, revoluția industrială, Gabi, dragi urmăritori, nimănui nu-i păsa de poluare și de tranziție verde. Și marile economii europene, putem spune ale planetei, s-au dezvoltat în voie. Nu i-a întrebat nimeni de sănătate.
Ei bine, în acel moment, dați-mi voie să vă spun, planeta s-a poluat masiv. Există documente.
GM: Deci vorbim de anii 1800, începutul anilor 1900.
AS: Absolut. Există oameni în Marea Britanie, spre exemplu, în Londra, sunt mărturii. Nu se vedea soarele cu săptămânile, nu cu zilele. Dar trecând peste asta, economiile respective s-au dezvoltat, țările au progresat, au evoluat. Istoria, implacabil, s-a scurs peste Bătrânul Continent, am traversat Marea Revoluție Industrială, am traversat războaie mondiale, am ajuns în zilele noastre. În zilele noastre în care acești mari diriguitori de economie de la nivel european au spus: „Domnule, nu se mai poate așa. E cazul să facem ceva”. Ei bine, acest ceva, adică tranziția verde, înseamnă niște restricții. Dar, știi, e o vorbă la noi, la români: sătulul nu crede la cel flămând. Nu poți să vii și să impui aceste reguli fără să ții cont de context istoric, conjunctură, situație geografică, situație socială. Nu poți să faci niște reguli, niște șabloane și să oblici pe toată lumea să se încadreze în ele. Ori, cred eu, din acest punct de vedere, s-a pornit cu stângul în ceea ce numim acum tranziție verde. Și, iată, bunăoară, în ultimii ani se încearcă o recalibrare a acestui proiect și o adaptare din mers, pentru că oamenii au constatat că pur și simplu nu se poate.
GM: Acum, mă ierți că te întrerup, dar așa e la cafea. Ne întrerupem unul pe altul. Din punctul meu de vedere, cu poluare sau fără poluare, cu schimbări climatice sau fără, o tranziție de la combustibilii fosili către altceva, către un alt combustibil principal, era necesară. Că până la urmă, și petrolul, și gazele, și cărbunii sunt resurse epuizabile. Le-ai folosit, sănătate, au rămas folosite. Nu poți să folosești petrolul de șapte ori.
Vântul bate. Aia e. Că bate acum, nu mai bate peste 5 minute, dar peste alte cinci s-ar putea să bată din nou. Soarele e sus pe cer toată ziua, ca să mă exprim frumos. Deci, sincer, o tranziție către, repet, către un alt combustibil principal era necesară. Că s-a plecat de la poluare, mă rog, probabil aveau nevoie de o motivație. Dar, din punctul meu de vedere, chiar trebuia făcută. Poate nu sub forma aceasta de șoc. Adică o tranziție-șoc, terapie-șoc, cum se spunea la noi pe vremuri. Poate că era preferabilă o trecere mai lină spre un alt combustibil. Poate că asta e, nu știu. Tu ce zici?
AS: 100% de acord cu tine din acest punct de vedere. Era un proces inevitabil. Că am fi făcut-o ca să protejăm planeta sau nu, am fi ajuns într-un final la concluzia că, așa cum spui și tu, resursele de combustibil fosil sunt epuizabile. Vrem, nu vrem, ar fi trebuit la un moment dat să ne îndreptăm către altceva.
Dar acuma, ca să venim la discuții în parametri strict tehnici, în ce privește energia, era și o chestiune de eficiență financiară, până la urmă. Pentru că – vrem, nu vrem -, ceea ce înseamnă producerea de energie pe bază de ardere de combustibil fosil a ajuns să coste foarte mult, nu doar să polueze, să coste foarte mult. Marile economii au realizat că e mult mai eficient, financiar vorbind, să se îndrepte către alte surse pe baza cărora să obțină energie electrică. Bineînțeles, prima care a venit la mână în decursul istoriei a fost energia nucleară. Apoi au apărut în ultimele, să spunem, patru-cinci decenii, energie eoliană și panourile solare, dezvoltate într-un ritm absolut impresionant în ultimii 10-15 de ani.
Dar aici mergem puțin la cifre, dacă vrei. Nu am făcut o schiță, nu am date în față. Dacă o să greșesc, te rog să mă corectezi, că și tu stăpânești destul de bine acest domeniu, ca să nu spun mult mai bine decât mine.
Hai să calculăm cât ne costă să instalăm un megawatt de energie de care vrei tu. Avem la coada listei, ca și costuri, un megawatt de energie fotovoltaică, care, hai să spunem grosso modo, e pe la 300.000, poate 500.000 de euro. Avem apoi, începând de pe la 1,5 milioane, multe alte resurse, incluzând hidro, incluzând eolian, incluzând energie electrică pe bază de cărbune, de gaz, care balează, fluctuează între 1-1,5 mlioane până la 3-4 milioane. Cel mai scump, din câte știu eu, e să instalez în nuclear. Un megawatt de nuclear se duce bine de 10 milioane.
Aici apare următoarea întrebare: OK, odată instalat, care sunt costurile ulterioare de mentenanță și de materie primă pe baza căruia produci energie? Ei bine, în acel moment, evident că energia regenerabilă, că vorbim de solar sau de eolian, îți aduce costuri zero în ce privește materia primă; doar costurile de mentenanță.
GM: Deocamdată.
AS: Deocamdată. Acesta e motivul pentru care s-a dezvoltat atât de mult și economii puternice care, efectiv, galopează, au recuperat în acest domeniu masiv în ultima vreme. Era normal, dacă vrem să ținem pasul cu cei care reușesc să producă energie ieftină, să facă producția economică ieftină, noi, ca bătrâna Europă, să ținem pasul cu ei. Și vorbim în primul rând, nu ne ascundem de tigrul economic și financiar care este China, care sunt țările din Asia, economiile emergente care și-au dat seama la vreme, „aici putem produce ieftin energie, avem energie ieftină, producem ieftin orice”. Și acel ”orice” vine în Europa și vedem, ne sufocă piața din toate punctele de vedere.
GM: Așa este. Că, până la urmă, energia este o componentă extrem de importantă pentru competitivitatea unei economii. N-avem ce să facem, așa este. În orice produs se înglobează energie, sub diversele ei forme.
AS: Mă uitam acuma oarece vreme la declarația unui celebru personal; nu facem politică aici, nu dăm nume, dar, dacă am să spun care era declarația, probabil foarte mulți care se pricep la domeniu vor știi și despre cine vorbim. Era ceva de genul „uitați-vă la China. Chinezii nu sunt proști. Produc eoliene, care sunt arma diavolului, și le vând la alții ca să le folosească, dar ei nu le folosesc”. Gabi, știi care e puterea instalată a Chinei în ce privește producția de energie eoliană?
GM: Nu știu. Câteva zeci de mii de megawați. Nu știu, 30-50, nu mai știu.
AS: Îți spun eu. A trecut de 700, dacă stau bine să mă gândesc acuma – 750 de gigawați. Dacă aduni următorii cinci de pe listă nu ajungi la puterea asta instalată. Și acolo sus, în frunte, mai găsim a doua clasată: cred că e Statele Unite, care s-a dus, undeva, la peste 150 de gigawați, dar avem India – cu 50 de gigawați, avem Brazilia – cu vreo 30-40 de gigawați.
GM: Înseamnă că și bate vântul la ei.
AS: Bate sau nu bate, că și asta cu vântul e o chestiune. Știi, există hărți de vânt, există hărți de potențial. Poate nu trebuie să-ți bată tot timpul și în permanență, dar e o chestiune de eficiență. Dacă îți bate 30-40% pe an, se consideră că îți acoperi costurile și începi să devii profitabil.
De aceea, China își permite, iată, să țină 700 de gigawați putere instalată, să producă energie ieftină, să producă orice manufacturând ieftin și să sufle nu doar în ceafă Europei, să înceapă să se uite de sus la Europa. Cred că în Europa, cea mai mare țară cu putere instalată, nu cred, sunt sigur, e Germania, dar e pe la 80 de gigawați, undeva, de genul ăsta. E, comparând cu China, aproape nesemnificativ. Deci, ți-am spus, următoarele cinci clasate după China, adunate la un loc, nu fac cât puterea instalată a Chinei.
Și atunci îți pui problema, văzând cum se dezvoltă China din punct de vedere economic și financiar, oare oamenii ăia sunt proștii, sunt nebuni dacă s-au dus în direcția asta? E, cum spuneam și eu, cum ai spus și tu, era o tendință, o direcție naturală. Dar, așa cum ai spus și tu și cum vreau să subliniez, greșeala s-a făcut în momentul în care ai făcut o temporizare greșită, n-ai ținut cont de contextul celor mai nou veniți în Europa.
Și încă un lucru foarte important, pe care puțină lume îl discută, dar pe care nu mă feresc să-l abordez cu tine, fiind o discuție deschisă, la o cafea. Cred că un lucru care a afectat foarte mult a fost momentul în care direcția de tranziție energetică a căpătat valențe și dimensiuni ideologice. Și în momentul în care ai pus niște șabloane și ai încercat să spui „ăia care vor asta sunt așa și ăia care nu vor asta sunt invers decât vrem noi”, în momentul ăla, vrei, nu vrei, ți-ai ostilizat o categorie de public și de cetățeni care, deși nu sunt nebuni să-și dea seama că ar vrea să trăiască mai ieftin, pentru că au văzut că li se impun niște lucruri și se așează niște șabloane, e tendiența noastră naturală, a oamenilor, să fim „gică contra”.
Și asta s-a întâmplat în foarte multe țări. În loc să explici, în loc să arăți, în loc să dai resurse și mijloace, ai venit să impui. Ei, nu funcționează. Pentru că nu poți să pui împreună ceea ce înseamnă țările scandinave, sau Olanda, sau Marea Britanie, sau chiar Franța și Germania ca și potențial, ca și mod de dezvoltare, lor le-ar fi mult mai la îndemână să accelereze această tranziție către energia verde. Dar, dacă te duci la România, dacă te duci la Ungaria, dacă te duci la Bulgaria, dacă te duci la Polonia, ca să nu mai spun țări care de-abia acum aspiră să devină membre ale Uniunii Europene, îți dai seama că posibilitățile și potențialul lor sunt mult mai reduse. Și atunci trebuie să îi aștepți să ajungă din urmă și să le arăți calea, nu să vii cu biciul și cu zăhărelul.
GM: Eu am denumit-o, repet, cum auzeam prin anii 1990, terapia-șoc. Mie chiar mi se pare că ritmul este mult prea rapid față de ceea ce, exact ce spuneai tu, sunt capabile, până la urmă, unele țări. Inclusiv cele mari. Că, până la urmă, Franța nu văd de ce ar trebui să renunțe la energia nucleară, care n-are emisii de carbon, ca să-și pună eoliene și fotovoltaice că așa vrea Bruxelles-ul.
AS: Dacă vrei, putem discuta și de pe poziții antagonice, să dăm sare și piper discuției. Vrea, nu vrea, Franța e nevoită să renunțe treptat la energia nucleară. În primul rând pentru că e foarte dependentă de ea. În al doilea rând, pentru că resursele la ceea ce folosesc ei pentru a produce energie nucleară, și anume combustibilul nuclear, accesul la aceste resurse din Africa e din ce în ce mai greu și mai complicat pentru francezi. Li s-a cam dat peste mână acolo. Și dacă vrei, nu în ultimă instanță, uitându-ne la ce se întâmplă în Europa și pe planetă, capacitatea, potențialul distructiv, în cazul de „Doamne ferește” se întâmplă ceva, al unei astfel de centrale nucleare, e mult mai mare decât un parc de eoliene, o termocentrală sau o hidrocentrală.
Și, hai să ne amintim. Noi am trăit vremurile cu Cernobîl, știm ce s-a întâmplat atunci și cum tragedia de atunci a afectat generații întregi.
GM: Astea sunt cazuri extreme, până la urmă, și Fukushima, și Cernobîl. Adică nu s-a pus niciodată problema siguranței nucleare în Franța sau la noi.
AS: În momentul în care în Europa se vorbește despre înarmare, despre drone, despre avioane, despre rachete, eu nu m-aș simți confortabil să știu că locuiesc la 200 km de o centrală nucleară. M-aș simți mult mai confortabil să stau lângă, nu știu, un parc eolian sau o hidrocentrală, o termocentrală, pentru că îți pui, vrei, nu vrei, această problemă.
GM: Băgăm spaima în oameni. Nici acum nu poți să stai confortabil, că, până la urmă, pot să vină rachete mii de kilometri. Adică nu trebuie să fie neapărat lângă tine, la 50 de metri.
AS: Uite, dacă vrei, pentru că m-ai întrebat de Danemarca. Pentru prima dată în ultimele decenii, la pașnicii și verzii scandinavi, în Danemarca s-a pus problema dacă nu cumva e cazul să ne gândim ca și pe teritoriul Danemarcei să fie acceptate centrale electrice pe bază de energie nucleară. S-a deschis discuția, nu știu cum se va finaliza ea, dar s-a pus această problemă și se discută despre asta, deși timp de 50 de ani nici măcar discuția în spațiu public nu a fost acceptată.
GM: Am înțeles. Că vorbeam despre energie, vorbeam despre noi, despre Danemarca. Energia regenerabilă pe care o avem acum, eoliană, solară, astea fiind cele mai utilizate, este o energie intermitentă. Energia nucleară este o energie în bandă. E clar că este nevoie și de energie, de producție flexibilă. Noi, în România, de exemplu, am renunțat la energia sau, mă rog, la o mare parte din energia flexibilă, cea dată de cărbune, care putea să fie mai multă sau mai puțină, după cum zicea Dispecerul Energetic. În Danemarca, cum se întâmplă? Știu că o mare parte din energie provine din surse regenerabile. Cum se asigură echilibrul ăsta, producție-consum?
AS: Așa cum ai spus și tu și cum spun foarte mulți specialiști cu care noi mai stăm de vorbă și mai participăm pe la diverse întâlniri și seminarii, e nevoie de ceea ce se poate numi o producție echilibrată, un fel de coș comun în care să pui producție din mai multe categorii.
Acum, ponderea de echilibru diferă de la caz la caz și diferă de la resurse la resurse. Danemarca își acoperă undeva la 60% din necesarul de energie electrică, într-adevăr, din producția de eolian, pentru că are această capacitate, capabilitate. Așa i-a așezat Dumnezeu în cuiul ăsta, care iese din capul Germaniei, între Marea Baltică și Marea Nordului, unde bate vântul. Dacă vrei, îți spun că știu și datele exacte, că ăsta e jobul meu. Bate vântul 320 de zile/an din 365. E clar că e o resursă, dar nu e singura resursă, pentru că Danemarca produce energie și pe biomasă, produce și solar, produce și pe bază de gaz. Așadar, are un coș oarecum echilibrat, pentru că se poate întâmpla ca, în alea 45 de zile/an în care nu bate vântul, să fii nevoit să recurgi la alte resurse. Dacă vorbim despre România, într-adevăr, acolo dezechilibrul a fost uriaș.
Vorbeai de posibilitățile de a produce energie constant, energie în bandă. Dacă ne referim doar la nuclear, dar e cazul și la hidro, și la producția pe cărbune, și pe gaz …
GM: Vorbeam de cea flexibilă, că mai degrabă avem nevoie de producție flexibilă decât în bandă.
AS: Problema e în acest moment dacă ne referim doar la România, spre exemplu, ca apoi să facem și o comparație cu Danemarca. Problema este că, ca să mă exprim plastic, tot ce se transportă ca și curent electric se face prin rețeaua de la Transelectrica. Ei bine, în momentul în care ai o capacitate foarte mare de producție, solar și eolian, care îți forțează efectiv sistemul, știm cele mai mari plângeri au fost, am vrea să dezvoltăm, n-avem capacitate de transport.
Dacă umfli această rețea să le asiguri celor care, la prânz, au producție mare, ajungem în situația ca, seara sau în zilele în care nu e soare, nu bate vântul, tu să trebuiască să folosești celelalte mijloace, în primul rând, ca să umpli rețeaua care se golește de energie. E mai greu să explic fizic, dar, dacă vrei, eu suflu pe la un capăt și pe la celalt capăt iese aer. Acuma, dacă tu iei tot aerul care intră și eu nu mai suflu, eu trebuie să suflu o oră doar ca să umplu conducta, să umplu rețeaua care este imensă, până să ajungă curentul la priză, să ajungă la utilaj, să ajungă la bec, să ajungă la consumator.
Ori din acest punct de vedere, un balans fără cap și fără coadă, între ceea ce înseamnă energie flexibilă și energie constantă, asta dezechilibrează masiv piața și consumatorii în acele momente în care nu avem ceea ce numim acum producție pe regenerabile. Și asta crește costurile și asta dezavantajează consumatorii și producătorii economici, mai ales. Pentru că știm cum e piața, știm cum se calculează ea, știm de ce apar dezechilibre mari de preț între estul și vestul Europei și centrul și nordul Europei. Astea nu se pot regla din ambreaj, cum spune șoferul. Asta trebuie gândit cu niște soluții durabile și niște soluții de perspectivă.
Ori, la noi nu s-a întâmplat, din păcate, acest lucru. Și știi ce? Și mai grav e că n-a venit nimeni să ne bată cu pumnul în masă să ne spună „vreau să faceți așa”. Trist a fost că alții de la noi, nu știu din ce motive, că a fost prostie, că a fost ipocrizie, că a fost rea-voința, s-au dus și și-au asumat lucruri care, poate, până la urmă, nu ni le-ar fi cerut nimeni cu forța, și și-au sunat lucruri care ne cam depășesc. Acum ne ard la buzunar pe noi, ca și români, că le vedem în factură.
GM: Așa e. Avem printre cele mai mari prețuri din Europa, cel puțin la curent electric. Uneori chiar cel mai mare din Europa.
AS: De cele mai multe ori, de cele mai multe ori cel mai mare. Logic, teoretic, am putea să luăm de pe piața OPCOM. Se produce energie ieftină în Danemarca și s-o luăm noi la București. Aici apare o întreagă discuție, pentru că, deși există o piață comună, felul în care se construiesc aceste marje de producție și consum diferă de la țară la țară și asta ține de reglementarea fiecărui stat în parte.
Spre exemplu, România a făcut o mare prost în urmă cu câțiva ani, când a omorât traderii de energie. Efectiv, i-a sufocat și i-a sugrumat, financiar vorbind. Dacă nu are cine să cumpere de undeva, și să aducă pe piața internă, și te-ai ținut tu băț, statul român, să reglementezi mai mult, instaurând un haos, asta se vede din toate punctele de vedere. Mai ales pe energie, mai ales pe curent electric. Energia înseamnă mai mult decât atât, dar astăzi vorbim doar despre curent electric.
GM: Aș mai vrea doar o concluzie de final de cafea. N-am apucat să-mi termin cafeaua, așa că trebuie să-mi promiți că ne mai vedem, ne mai bem cafeaua împreună. Și, înainte de toate, trebuie să le spunem celor care le privesc de ce avem poză de-a ta și nu te vede lumea pe tine. Am uitat vă spunem la început,
AS: Îmi cer iertare. Trebuie să spunem că am pregătit această întâlnire pe repede înainte. Doar în urmă cu 2 zile am vorbit despre asta. Eu am acceptat cu drag invitația ta. Având aglomerate următoarele zile și, în acest moment, m-am trezit cu o imposibilitate tehnică, dar o reparăm pe parcurs.
GM: Data viitoare o să ne vedem așa. Dar fotografia e foarte bine făcută.
AS: Chiar ne vedem la o cafea. Mulțumesc, dar să știi că e mult mai important ce spunem, decât ceea ce se întâmplă pe ecran. De multe ori, în marile ședințe de zoom cu multă lume, e recomandat să fie închise camerele pentru că ești mult mai atent la ce face X sau Y, decât la ce se spune.
GM: Exact. Alin, mulțumesc mult că ai acceptat să ne bem cafeaua împreună. Mulțumesc mult pentru tot ceea ce ai spus și aștept să ne mai bem cafeaua.
AS: Mulțumesc. Cu mare drag. Poate reușim, dacă Dumnezeu ne ajută, să o facem la modul propriu. Mi-e foarte drag să stăm de vorbă. Noi ne-am întâlnit de câteva ori. Dar, să facem efectiv o emisiune, bând o cafea împreună și poate depășind un pic spectrul ăsta al energiei care e bun, e frumos, dar, poate, uneori, trebuie să-l amestecăm cu problemele de zi cu zi. Fie că ne bem cafeaua în România, fie că mai ajungi aici, în Danemarca, unde ai fost de multe ori.
