Acasă MediuDezvoltare Durabila 20 de ani de Adrem

20 de ani de Adrem

de GM

Adrem Invest, o afacere de familie pornită în 1992 de către doi fraţi din Bucureşti, Adrian şi Corneliu Bodea, aniversează în acest an 20 de ani de existenţă. În acest timp a devenit un business de peste 120 milioane lei cifră de afaceri, 4 divizii bine definite, în cadrul cărora compania realizează proiecte de mare amploare în România şi pe 4 continente, 4 domenii specializate în Ingineria Proceselor, SCADA & Automatizări, Servicii Integrate, Energii Verzi, peste 700 angajaţi români şi străini, birouri în 6 ţări şi o continuă dorinţă de extindere, inovare şi dezvoltare a companiei.

„Am ajuns într-un moment la care doar visam acum 20 de ani şi sunt mândru şi emoţionat să vad că un vis a devenit realitate. A fost şi continuă să fie o adevarată provocare să împing dincolo de limite compania, cu un efort bine răsplătit. La 20 de ani de existenţă realizez că dorinţa mea de a inova, evolua şi dezvolta este chiar mai intensă decât în urmă cu 20 de ani, iar satisfacţia este şi mai mare pentru că observ aceeaşi dorinţă la toţi membrii familiei Adrem Invest”, a declarat Adrian Bodea, preşedintele companiei, într-o conferinţă de presă.

Vicepreşedintele companiei, Corneliu Bodea, a declarat că aproximativ 7 milioane euro din vânzările companiei s-au realizat din exporturi, iar circa 23 milioane de euro pe piaţa internă. “În 2011 cifra de afacerin a companiei a crescut cu aproximativ 60% faţă de cea din 2010. Şi în 2012 estimăm creştere, dar ceva mai mică decât în 2011”, a completat acesta. În prezent, compania are 730 de angajaţi, dar până la sfârşitul anului 2012 numărul acestora va ajunge la circa 800.

În privinţa investiţiei privind centrala de cogenerare de înaltă eficienţă exclusiv cu biomasă de la Suceava, reprezentanţii Adrem Invest au declarat că aceasta se va realiza într-o singură etapă şi va fi finalizată în anul 2014. Investiţia, estimată la peste 60 milioane de euro, va fi finanţată în proporţie de 20% din surse proprii, iar 80% – printr-un credit sindicalizat. La poarta termocentralei, preţul va fi de 116 lei/Gcal (fără TVA), iar la consumatori (incluzând şi costul de transport şi distribuţie al agentului termic), preţul fără TVA ar urma să fie de circa 200 lei/Gcal.

În plus, Divizia de Energii Verzi a Adrem îşi propune să realizeze şi două proiecte fotovoltaice, fiecare cu o capacitate de peste 10 MW.

Reamintim, producţia de energie din surse regenerabile este susţinută, în România, prin certificate verzi, care se pot tranzacţiona la preţuri între 27 şi 55 euro/certificat. Energia fotovoltaică beneficiază de 6 certificate verzi, iar cea produsă din biomasă, în anumite condiţii, poate beneficia de 4 certificate verzi.

Dumitru Prunariu, ambasador Adrem

În acest an, în care Adrem Invest aniversează 20 de ani de existenţă, singurul român care a ajuns în cosmos, Dumitru Prunariu, va fi ambasadorul firmei. „E surprinzător cum te poți identifica cu o companie, cu existenţa acesteia. Întotdeauna mi-am urmat propriile idealuri cu determinare, la fel cum şi Adrem Invest şi-a creat propriul drum în domeniile industrial şi energetic. Activitatea cosmică se identifică des cu tehnologiile cele mai avansate, cu industria competitivă. În spaţiul cosmic, pământul este perceput în ansamblul său, elementele disparate ajung să formeze un tot unitar. O viziune clară şi complexă a susţinut şi creşterea Adrem Invest. Sunt mândru şi apreciez în mod deosebit o companie românescă, o afacere de familie, cum este Adrem Invest – care ajunge să exporte tehnologie în ţări foarte competitive în domeniul industrial şi sunt convins că, pentru aceasta, efortul va continua”, a spus Dumitru Prunariu în acdrul conferinţei de presă.

din aceeasi categorie