Pe 21 martie are loc licitaţia privind achiziţia de energie electrică de către Sidex Galaţi. ArcelorMittal Galaţi (n.r. – fosta Sidex) a transmis Operatorului Pieţei de Energie Electrică (OPCOM) o cerere de ofertă pentru cumpărarea a 3,15 TWh de energie electrică, preţul pentru prima lună de livrare fiind stabilit la 200 lei/Mwh, potrivit unui anunţ publicat pe site-ul OPCOM.
Contractul pentru achiziţia de electricitate începe pe 29 martie 2012 şi va expira în 27 martie 2014.
Având în vedere că se întinde pe durata unui an, se prevede şi modificarea preţului energiei, printr-o formulă de calcul. Aceasta ţine cont de preţul pe piaţa spot (n.r. – Piaţa pentru Ziua Următoare – PZU), de preţul mediu pe Piaţa Contractelor Bilaterale (PCCB) pentru contractele cu livrare în 2012 (care este de 212,49 lei/MWh, mai mare decât cel pe care Sidex îl va plăti în prima lună de livrare), dar şi de un coeficient ce reprezintă preţul energiei în costurile combinatului. Conform anunţului ArcelorMittal Sidex, coeficientul “a” prezent în formula de calcul a preţului energiei electrice “reprezintă ponderea costului energiei electrice în cheltuielile variabile pentru realizarea produselor siderurgice; a=9,26%“. Astfel, conform Sidex, în costurile totale, cele cu energia nu ajung la 10%.
În proiectul de contract publicat de combinat apar specificaţii privind tariful pentru introducerea energiei electrice în reţeaua de transport, care va fi reactualizat în funcţie de un algoritm de calcul, în cazul în care, ulterior, ANRE modifică tarifele reglementate pentru serviciul de transport, stabileşte altele noi sau modifică procedura de calcul al acestora.
“La solicitarea expresă şi excepţională a vânzătorului sau cumpărătorului, transmisă în scris cu cel puţin şapte zile înainte, partenerul poate accepta, pentru o perioadă limitată la cel mult 15 zile calendaristice pe an, o reducere cu până la 30% a cantităţii orare de energie electrică contractate”, se mai arată în contract.
De asemenea, se arată că “partea care invocă Forţa Majoră trebuie să notifice acest lucru în scris celeilalte Părţi în termen de 3 zile de la apariţia acesteia, cu confirmarea organelor competente de la locul producerii evenimentului ce constituie Forţă Majoră şi cu estimarea duratei după care aceasta îşi încetează efectele”.
De remarcat, din cauza secetei, Hidroelectrica a invocat Forţa Majoră la începutul lunii octombrie 2011. Iniţial, s-a vorbit că această situaţie ar putea dura până la sfârşitul anului 2011. Acum, nu se ştie dacă în luna mai va putea fi ridicată Forţa Majoră.
Ofertele de vânzare pot fi transmise la Operatorul Pieţei de Energie Electrică OPCOM până în 21 martie 2012, ora 15.30.


