Acasă Analize 1.100 miliarde euro de la BCE

1.100 miliarde euro de la BCE

de GM

bani-semn euro 5Conducerea Băncii Centrale Europene (BCE) a propus măsuri de relaxare cantitativă (QE) în valoare de 50 de miliarde de euro (58 miliarde de dolari) pe lună, începând cu 1 martie, până la sfârşitul lui 2016, au declarat oficiali ai BCE, transmite Bloomberg, preluat de Agerpres. Propunerea va fi discutată de către membrii Consiliului guvernatorilor BCE, care ar putea modifica această sumă, susţin sursele citate de Bloomberg. Un purtător de cuvânt al BCE a refuzat să comenteze informaţia.

Propunerea de a injecta 1.100 de miliarde de euro în economia zonei euro reflectă determinarea preşedintelui BCE, Mario Draghi, de a extinde bilanţul instituţiei pentru a preveni deflaţia şi a stimula redresarea zonei euro. O decizie finală va fi anunţată joi, la Frankfurt, după reuniunea Consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene.

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a continuat să scadă în luna decembrie 2014, ca urmare a reducerii preţurilor la energie, ajungând la minus 0,2%, de la nivelul de 0,3% înregistrat în luna noiembrie. Aceasta este prima scădere a inflaţiei în teritoriul negativ înregistrată de zona euro după luna octombrie 2009. Dacă această tendinţă se va prelungi, zona euro va intra într-o perioadă de deflaţie.

Ewald Nowotny, membru în Consiliul guvernatorilor BCE, a confirmat, recent, că se discută unele opţiuni, care includ achiziţionarea de obligaţiuni suverane şi bonduri corporatiste, şi se analizează valoarea acestor achiziţii, dar şi dacă riscul legat de acestea va fi împărţit între băncile centrale naţionale.

Guvernatorul Băncii Franţei, Christian Noyer, a indicat că este deschis la ideea de a face responsabile băncile centrale naţionale pentru ce cumpără, ca un mod de a se obţine consensul în cadrul Consiliului guvernatorilor BCE.

Nowotny susţine că este extrem de important să nu existe temeri legale legate de adoptarea unor măsuri de relaxare cantitativă.

din aceeasi categorie