Energia nucleară nu poate lipsi din consumul mondial, este concluzia experţilor prezenţi la Simpozionul Internaţional pentru energie Nucleară (SIEN). Aceştia consideră că energia nucleară este parte importantă a măsurilor de combatere a schimbărilor climatice, ce se manifestă tot mai accentuat.
Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de industrii din Camera Deputaţilor, a declarat că energia nucleară este prezentă pe plan mondial, prin cele 400 de reactoare. „Mai mult, sunt în construcţie 37 de reactoare, iar alte 16 sunt în pregătire”, a spus deputatul la SIEN.
Potrivit acestuia, energia nucleară poate contribui semnificativ la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. „Uniunea Europeană este în faţa unui deceniu pierdut, pentru că nu se vor îndeplini ţintele 20/20/20”, a spus acesta. Iancu a precizat că nivelul de creştere a eficienţei energetice va ajunge la maximum 16,5%, faţă de 20%, în 2020, aşa cum se stabilize iniţial. „Reducerea emisiilor de CO2, cu 20% este un dezastru, pentru că schema de susţinere este prăbuşită. Preţul certificatelor CO2 este extrem de mic, astfel că nu există surse financiare pentru susţinerea schemei”, a spus demnitarul, care a atras atenţia că şi energia regenerabilă, ce trebuia să reprezinte 20% din consum în 2020, a înregistrat „subit un declin masiv”, ca urmare a impactului asupra consumatorilor, motiv pentru care statele membre au făcut un pas înapoi.
„Pentru realinierea la ţinte, efortul UE ar trebui să fie de 4.000 miliarde de euro”, a adăugat Iulian Iancu. „De aceea, experţii la nivel mondial consideră energia nucleară obligatorie”, a completat preşedintele Comisiei de industrii din Camera Deputaţilor.
„O singură ţintă”
Poziţia ambasadorului Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris, a fost extrem de precisă, acesta considerând că cele mai importante sunt măsurile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, în contextul în care UE şi-a stabilit trei ţinte pentru 2020: creşterea eficienţei energetice şi utilizare energiei regenerabile, pe lângă reducerea emisiilor CO2. „Credem că ar trebui să fie doar o singură ţintă, de reducere a emisiilor, nu şi una pe regenerabile, pentru că doar asta contează. Desigur, toate sunt parte dintr-un mixt energetic. O ţară trebuie să poată alege”, a afirmat ambasadorul Harris la SIEN.


