Acasă Economie “Şi mâna greblă i se făcu”

“Şi mâna greblă i se făcu”

de GM

Totalul veniturilor bugetare realizate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) în primele nouă luni ale acestui an a însumat 114,6 miliarde lei, cu 11,27% mai mult faţă de veniturile realizate în aceeaşi perioadă a anului 2010 (103 miliarde lei), se arată într-un comunicat de presă.

Ponderea în Produsul Intern Brut (PIB) a veniturilor colectate de A.N.A.F, cumulat 9 luni 2011, a crescut cu 1,1 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

“Nivelul veniturilor bugetare încasate în primele nouă luni ale lui 2011 este mai mare cu 5% faţă de nivelul veniturilor înregistrate în aceeaşi perioadă a anului 2008 – an în care România a înregistrat cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană -, cu 14% mai mare faţă de anul 2009 şi cu 11% mai mare faţă de anul 2010, situaţie datorată atât îmbunătăţirii legislaţiei, cum ar fi adoptarea noului Cod al Muncii, modificări ale Codului de Procedură Fiscală, cât şi acţiunilor comune de combatere a evaziunii fiscale derulate de ANAF şi celelalte instituţii ale statului.”, a declarat domnul Sorin Blejnar, preşedintele A.N.A.F.

La bugetul de stat s-au încasat 76,8 miliarde lei. Astfel, la impozitul pe profit s-a constatat o creştere a încasărilor cu 148,1 milioane lei (1,97% în plus) faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010, la impozitul pe venit, faţă de anul precedent s-a înregistrat o creştere a încasărilor cu 332,57 milioane lei (2,47%), în timp ce încasările din TVA au fost de 34 miliarde lei (plus 27%). În ceea ce priveşte restituirile din TVA, acestea au fost cu 30% mai mari decât cele operate în anul 2010, respectiv 10 miliarde lei. Din accize statul a încasat, în primele 9 luni ale anului, 14,1 miliarde de lei.

În luna septembrie, totalul veniturilor bugetare realizate de ANAF a însumat 12,96 miliarde lei.

din aceeasi categorie