Decalarea calendarului liberalizării preţurilor la energia electrică şi gaze naturale, din aprilie 2014 în 2015, ar oferi industriei româneşti răgazul necesar pentru a-şi moderniza producţia, implicit pentru a reduce costurile şi a rămâne competitivă, a declarat preşedintele Comisiei pentru Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu (foto).
“Discuţiile de azi (joi – n.r.) din Comisia pentru Industrii, provocate de impactul liberalizării preţurilor la energia electrică şi gaze naturale asupra pieţei, au pus în evidenţă necesitatea unei intervenţii rapide în calendarul acestui proces, în sensul că actorii industriali, marii consumatori, doresc o decalare a termenului de finalizare a creşterii preţurilor pentru anul 2015, în loc de aprilie 2014”, a spus preşedintele Comisiei pentru Industrii şi Servicii, conform Agerpres.
Acesta a adăugat că “amânarea calendarului nu poate rezolva problemele de competitivitate şi de lipsă de eficienţă din majoritatea ramurilor industriale, dar va crea un respiro pentru un plan de acţiune al acestor agenţi economici, în vederea realizării de investiţii pentru capacităţi tehnologice de înaltă eficienţă, ca să-şi reducă consumurile şi, implicit, factura la energie”.
Referindu-se la reducerea drastică a consumului de gaze naturale, constatată în ultimele luni, care a permis reducerea importului şi crearea de rezerve bazate cu precădere pe producţia internă, deputatul Iulian Iancu a subliniat reversul acestei situaţii aparent favorabile.
“Scăderea dramatică a consumului de gaze naturale (în industrie – n.r.) nu a eliminat importul, care a fost de 8-9%, la preţuri de peste 400 dolari mia de metri cubi. Aşadar, într-o situaţie de prăbuşire a consumului nu a scăzut importul de gaze naturale, ceea ce trage un semnal de alarmă asupra faptului că orice politică industrială, orice strategie în domeniul relansării activităţilor industriale va trebui să aibă în vedere şi o creştere a consumului de gaze naturale, implicit a importului, cu influenţă asupra costurilor şi competitivităţii produselor industriei româneşti”, a mai spus Iancu.
Doar două combinate mai lucrează
În discuţiile din Comisie, reprezentanţii Romgaz au estimat că repornirea tuturor combinatelor chimice ar majora cu până la 20-25% consumul de gaze naturale, creştere care nu ar putea fi acoperită imediat din actualele rezerve.
Potrivit opiniei reprezentantului OMV-Petrom, prin apariţia pe piaţă a unor noi furnizori, prin creşterea nivelului producţiei şi scăderea în continuare a consumului s-ar putea ajunge, la nivelul anului 2015, la eliminarea totală a importurilor de gaze naturale.
Între propunerile analizate de deputaţi s-a aflat şi operarea unor modificări legislative, precum cele referitoare la consumatorul vulnerabil, la preluarea în integralitate a prevederilor Directivei Europene privind energia electrică şi gazele naturale sau la modul de distribuire a sumelor provenite din creşterea preţului la gazele naturale.
În încheiere, preşedintele Comisiei pentru Industrii a spus că marii consumatori din industrie au solicitat “introducerea de măsuri fiscale şi chiar a unui ajutor de stat pentru a atenua şocul la care este supusă industria în toată Europa, prin majorarea preţurilor la energia electrică şi gazele naturale, precum şi în urma consolidării monedei euro”.
În Comisia pentru Industrii şi Servicii a Camerei Deputaţilor a fost analizat, joi, impactul liberalizării preţului la electricitate şi gaze naturale. La discuţii au participat membrii Comisiei şi reprezentanţi ai tuturor actorilor prezenţi în piaţa de energie – de la productori, distribuitori şi consumatori industriali, până la autorităţi de reglementare în domeniu. O sinteză a discuţiilor şi setul de măsuri agreate vor fi înaintate premierului Victor Ponta.
Conform ministrului Economiei, Varujan Vosganian, după ce toate formulele de sprijin au încetat, Chemicals Săvineşti s-a oprit, începând cu luna mai 2013. “Din cei 742 de salariaţi mai sunt 261, care se ocupă cu paza, conservarea şi securitatea teritoriului. Nitroporos Făgăraş s-a oprit la 1 aprilie 2013, iar, din 650 de salariaţi, mai sunt 150 pe post de paznici. De asemenea, Amurco Bacău s-a oprit la 1 aprilie 2013 şi, din 750 de salariaţi, mai sunt 250, pe post de paznici. Donau Chem Turnu Măgurele s-a oprit şi ea, iar cei 1.000 de angajaţi vor fi disponibilizaţi în perioada următoare. Chemgaz Holding Slobozia este singura care mai funcţionează cu 775 de salariaţi, dar se va închide până la sfârşitul anului, dacă nu se oferă o schemă de sprijin”, a spus Varujan Vosganian, într-o conferinţă de presă. Acesta a amintit, de asemenea, despre Azomureş, unde, din 5.000 de salariaţi câţi erau, au mai rămas 2.700, iar “conducerea combinatului solicită imperativ o formulă prin care marii consumatori să fie susţinuţi”.


