Comisiile pentru industrii din Senat şi Camera Deputaţilor i-au audiat luni pe cei care vor să devină membri în Comitetul de Reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), iar marţi ar fi trebuit să fie numiţi de plenul Parlamentului. “Luptele” dintre partide pentru numirea “protejaţilor” a făcut ca membrii Comitetului de reglementare să fie validaţi la următorul plen, care va avea loc peste două săptămâni.
Liderul grupului parlamentar al PDL din Senat, Cristian Rădulescu, a declarat, la finalul şedinţei Birourilor Permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, că numirea membrilor Comitetului de reglementare al ANRE nu va fi inclusă pe ordinea de zi a plenului reunit, transmite Agerpres.
“Alte partide au nevoie de mandat pentru structura ANRE-ului de la partid, cum e şi corect, şi atunci trebuie să îl obţină şi atunci reluăm negocierea peste vreo două săptămâni”, a spus Rădulescu.
Întrebat dacă au existat neînţelegeri legate de algoritm, democrat-liberalul a precizat că au existat anumite probleme în acest sens: “Exact asta spuneam”, le-a replicat Rădulescu jurnaliştilor.
Pentru cele 7 locuri din Comitetul de reglementare al ANRE s-au înscris 12 persoane – Zoltan Nagy-Bege (actual director în ANRE), Niculae Havrileţ (actual preşedinte ANRE), deputata Maria Barna, Dumitru Chisăliţă (fost, pentru scurtă vreme, director general al Romgaz), Tudor Şerban (fost secretar de stat la Ministerul Economiei, director general al Conel şi Electrica), Teodor Bobiş (fost secretar de stat la Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul), Emil Calotă (actual vicepreşedinte ANRE), Sorin Dumbrăveanu (actual vicepreşedinte ANRE), Gheorghe Barbu (secretarul general al Camerei Deputaţilor), Pompiliu Budulan (fost secretar de stat şi director general al Nuclearelectrica), Alexandru Săndulescu (actual director general al Direcţiei Energie – Mediu din Ministerul Economiei) şi Carmen Filipescu (fost vicepreşedinte ANRE).
Reamintim, proaspăta Lege 160/2012, care reglementează activitatea ANRE, stipulează că “pentru aprobarea reglementărilor în sectorul energiei electrice, termice şi al gazelor naturale se constituie un comitet de reglementare format din 7 membri, inclusiv preşedintele şi cei 2 vicepreşedinţi. Numirea şi revocarea membrilor Comitetului de reglementare se fac de către Parlament, în şedinţă comună a celor două Camere. Numirea membrilor Comitetului de reglementare al ANRE, cu nominalizarea funcţiilor, se face la propunerea comună a Comisiei pentru industrii şi servicii a Camerei Deputaţilor şi a Comisiei economice, industrii şi servicii a Senatului”.
Mandat de 5 ani şi bună reputaţie
Conform legii, durata mandatului membrilor Comitetului de reglementare este de 5 ani, aceştia putând fi reinvestiţi cel mult o dată. Legea 160/2012 arată şi că la numirea primului comitet după intrarea în vigoare a actului normativ “un vicepreşedinte şi 2 membri vor avea un mandat de 2 ani si jumătate, stabilit prin hotărârea Parlamentului de numire în funcţie”.
“Membrii Comitetului de reglementare trebuie să fie cetăţeni români, cu domiciliul stabil în România, cu o bună reputaţie, cu studii superioare şi pregătire profesională în domeniul tehnic, economic sau juridic, având o vechime în muncă de minimum 10 ani, precum şi experienţă de minimum 5 ani în funcţii de conducere în instituţii publice centrale ori companii din domeniul energiei electrice, termice şi al gazelor naturale”, se arată în lege.
De ce “se bat” partidele pentru un loc în acest comitet? Pentru că ANRE este BNR-ul, CNVM-ul energiei şi gazelor: reglementează şi supraveghează piaţa energetică românească. Iar membrii Comitetului de reglementare sunt cei care stabilesc de la preţul plătit de populaţie pentru “lumină“, gaze şi căldură, până la tarifele pe care le încasează companiile din sectorul energetic pentru serviciile prestate.
În plus, angajaţii ANRE nu mai sunt plătiţi ca orice bugetar. “ANRE stabileşte prin regulament propriu regimul şi principiile remunerării membrilor şi a personalului angajat“, se arată în Legea 160/2012.
Şi, probabil, vor avea de unde. “Veniturile proprii ale ANRE provin din tarife percepute pentru acordarea de licenţe, autorizaţii şi atestări, contribuţii anuale percepute operatorilor economici reglementaţi din sectorul energiei electrice şi termice şi al gazelor naturale, precum şi din fonduri acordate de organisme internationale. Nivelul tarifelor şi contribuţiilor se stabileşte anual prin ordin al ANRE, se mai arată în lege.


