Hidroelectrica va trebui listată la bursă, la un moment, pentru că este una dintre puţinele companii din domeniul energetic cu un asemenea potenţial, a declarat, la Porţile de Fier I, ministrul Energiei, Toma Petcu (foto).
„Hidroelectrica este una dintre companiile importante pentru statul român, în mod special pentru domeniul energetic. Am început, împreună cu preşedintele Directoratului din Hidroelectrica, Bogdan Badea, încă de săptămâna trecută, o serie de vizite – la Vidraru, pe lanţul de la Sadu, iar acum suntem la Porţile de Fier I (n.r. – PF I), pentru că este, cum îi place cuiva să spună, campionul energetic din Hidroelectrica. PF I este principalul producător de energie electrică din Hidroelectrica şi, dacă ar fi să facem o extrapolare şi la nivel naţional, am avut o serie de lucrări de retehnologizare, pornite de undeva din 1997. Avem unele litigii internaţionale pe care încercăm să le rezolvăm, să găsim cele mai bune soluţii pentru a finaliza lucrările, dar, în mod special, pentru a ne menţine în parametrii optimi de funcţionare”, a afirmat ministrul Energiei, transmite Agerpres.
De asemenea, potrivit lui Petcu, este o prioritate pentru minister şi stabilitatea barajului. În acest sens, există şi o analiză efectuată împreună cu partenerii sârbi, pe partea disipatorului de energie, şi se speră ca soluţiile, cât mai bune, să fie cât mai repede implementate, adică, să fie scos la licitaţie proiectul de execuţie pentru stabilitatea barajului.
„Am cerut domnului director ca, în termen de o lună, să scoatem la licitaţie şi partea de modernizare-retehnologizare de la Vidraru. Vorbim de cele patru grupuri, în valoare de aproape 86 milioane euro. Sunt proiecte necesare şi importante pentru stabilitatea companiei, pentru dezvoltarea acestui segment şi pentru rentabilizare, dar, în mod special, pentru asigurarea serviciilor de sistem – este principalul obiect de activitate pe care compania îl are. Şi este deosebit de important, mai ales că acum două zile am avut un eveniment nefericit din cauza condiţiilor meteo în zona Gorjului, unde au fost patru grupuri de la CEO oprite instantaneu şi am reuşit, pe baza rezervei de la Hidro, pe care am avut-o la dispoziţie la momentul respectiv, şi pe baza deciziei date din Dispecerul Energetic Naţional, să suplinim, aproape instantaneu, aceste cantităţi, fără a risca să avem un deficit de energie în sistem sau un blackout”, a precizat ministrul Toma Petcu.
Potrivit acestuia, potenţialul hidroenergetic al României este unul generos, care trebuie menţinut, modernizat şi dezvoltat.
O altă prioritate legată de Hidroelectrica se referă la strategia de privatizare, fapt pentru care compania trebuie să devină transparentă, iar, pe lângă un jucător pe piaţa energetică, să devină un jucător şi pe piaţa de capital, susţine ministrul Petcu. În acest sens, se va analiza dacă vechile decizii sunt cele mai bune soluţii de listare sau poate este cazul să fie schimbate, prin decizii luate la nivel de Guvern.
La rândul său, preşedintele Directoratului din Hidroelectrica, Bogdan Badea, a afirmat că această companie este foarte puternică şi trebuie să depăşească această etapă, având în vedere că listarea companiei se află în linie dreaptă.
„Avem în portofoliu, în acest moment, şi investiţiile istorice, pornite încă dinainte de 1990, care ne-au creat şi ne creează anumite probleme în procesul de listare. Practic, deţinem atât investiţii care îşi vor găsi finalitatea, pentru a căror finalizare vom merge cu motoarele turate. Deţinem şi o serie de investiţii care au fost demarate în ideea că vor îndeplini funcţiuni complexe, precum atenuare de viitură, funcţiune energetică, dar nu ca pondere majoritară, parte de alimentări cu apă, protecţii împotriva inundaţiilor. Or, listarea Hidroelectrica, fără rezolvarea acestor probleme, care nu ţin numai de această companie, ci de o voinţă conjugată a mai multor entităţi ale statului, a fost întârziată puţin, dar suntem convinşi că, cel târziu anul viitor, acest lucru se va întâmpla”, a spus Bogdan Badea.
Listarea este importantă atât pentru piaţa de capital din România, cât şi pentru imaginea României în exterior, fapt pentru care propunerea Hidroelectrica este de a merge pe un sistem dualist, nu numai la Bursa Română, ci şi la o bursă internaţională, aşa cum s-au făcut şi celelalte listări, a adăugat el.
„Sigur, e o decizie care nu ne aparţine. Oricum, Hidroelectrica este pregătită pentru oricare dintre variantele procesului de listare. Este o chestiune extrem de importantă pentru companie, care va mări transparenţa şi va reuşi să atragă foarte mulţi investitori români şi străini. Va fi o companie care se va extinde”, consideră preşedintele Directoratului din Hidroelectrica.
Relansarea activităţii la Hidroserv şi UCM Reşiţa
Relaţia contractuală dintre Hidrolectrica şi Uzina Constructoare de Maşini (UCM) Reşiţa va continua dacă activitatea, în special a Hidroserv, va fi relansată, a mai spus ministrul Energiei, Toma Petcu.
„Am dat mandat noului Directorat şi noului preşedinte al Directoratului ca, săptămâna viitoare, să-mi prezinte toate posibilităţile de relansare a activităţii, astfel încât, pentru că e condiţionalitate, dacă activitatea, nu neapărat a companiei Hidroelectrica, ci mai mult a Hidroserv, va fi relansată şi vor începe lucrările de mentenanţă şi de retehnologizare de care le-am tot spus, în mod sigur se vor derula contracte cu UCM Reşiţa. Este un interes şi pentru noi. Vom avea o întâlnire cu reprezentanţii UCMR, după ce ne vom stabili priorităţile pe acest an şi după ce vom dezvolta ce parte din contract va fi executată, inclusiv cu UCM Reşiţa. Există, din păcate, o problemă mai veche şi va trebui să vedem ce va decide instanţa, Hidroserv fiind în insolvenţă. Este vorba de 20 milioane lei, care nu ştim cum vor fi plătiţi şi care va fi decizia instanţei, dacă vor fi acceptaţi la masa credală sau nu”, a declarat ministrul Toma Petcu.
Unul din reproşurile pe care ministrul Energiei le-a făcut vechii conduceri a Hidroelectrica se referă tocmai la respectarea contractelor încheiate.
„Legat de contractele bilaterale pe care le avem la ora actuală, ne dorim respectarea lor şi ca acestea să fie puse în aplicare. Acesta a fost şi unul din reproşurile adresate fostei conduceri, faptul că, chiar dacă Hidroelectrica a beneficiat de sume consistente, ca şi rezerve în conturi, din păcate, planul de modernizare şi retehnologizare nu a fost unul ambiţios”, a precizat ministrul Energiei.
UCM Reşiţa este principalul furnizor de echipamente şi de servicii de mentenanţă pentru Hidroelectrica, însă se confruntă cu grave probleme financiare fiind, de şase ani, în insolvenţă, însă acest lucru nu a împiedicat, până acum, relaţia contractuală cu Hidrolectrica şi nu o va face nici pe viitor, susţine, la rândul său, preşedintele Directoratului Hidroelctrica, Bogdan Badea. Acesta a precizat că este posibil chiar ca numărul comenzilor către UCM Reşiţa să crească.
„UCMR sunt partenerii noştri tradiţionali, iar mare parte dintre echipamentele Hidroelectrica sunt de aici. Sigur, ne îngrijorează situaţia financiară de la UCMR, dar, în acelaşi timp, pot să vă spun că relaţiile noastre contractuale merg înainte, chiar şi pe investiţiile în curs. Avem echipamente şi comandăm echipamente de la UCMR. În funcţie de anumite decizii pe care le vom lua faţă de obiectivele de investiţii sistate temporar, care, sigur, trebuie să îşi demonstreze viabilitatea economică, în această situaţie, probabil, comenzile Hidroelectrica spre Reşiţa vor creşte. E important pentru economia românească, e important să păstrăm ceea ce înseamnă tradiţie şi să fim alături unii de alţii. Atât pe partea de mentenanţă, cât şi pe partea de furnizare echipamente, UCMR este un partener cu care avem relaţii active”, spune Bogdan Badea.


