Acasă Analize Petrom iese, din nou, pe bursa de gaze

Petrom iese, din nou, pe bursa de gaze

de GM

Petrom, unul dintre cei doi mari producători interni de gaze naturale, a lansat două oferte de vânzare a gazelor naturale din producţia proprie. Ofertele sunt depuse pe cele două burse, Opcom şi BRM, la o diferenţă de o zi. Preţul cerut este de circa 295 dolari/1000 mc, mai mare cu 13% faţă de prima ofertă pe bursă.

Pe Opcom, Petrom vinde, pe 24 martie, prin licitaţie, patru pachete de câte 79.500 MWh (circa 7.500.000 metri cubi), pentru perioada 1 aprilie – 30 iunie 2014 şi alte 4 pachete, de câte 26.500 MWh (aproximativ 2.500.000 mc), dar doar pentru luna aprilie. Primul pachet are un preţ de pornire de 90 lei/MWh (circa 293,5 dolari/1000 mc), iar al doilea – 90,50 lei/MWh (circa 295 dolari/1000 mc). La o zi după aceea, pe Bursa Română de Mărfuri, Petrom pune în vânzare aceleaşi pachete. Garanţia bursieră pentru fiecare pachet de 26.500 MWh este de 11.991,25 lei şi de 35.973,75 lei pentru fiecare pachet de 79.500 MWh.

Reamintim, Petrom a lansat primele licitaţii de gaze pe burse pe 21 februarie (Opcom), pentru 2 pachete de câte 53.000 MWh (circa 5 milioane mc), la un preţ de pornire de 82,50 lei/MWh, pachetele adjudecându-se la 80 lei/MWh (aproximativ 261 dolari/1000 mc), dar la BRM, având în vedere că Petrom a depus aceleaşi oferte şi pe Bursa de Mărfuri. Cumpărător a fost MET România Energy Trade, fosta MOL Energy Trade România.

Astfel, preţul cerut de Petrom se majorează cu circa 13%. De remarcat, de la 1 aprilie, conform calendarului de liberalizare, preţul gazelor din producţia internă se va majora cu 5 procente, până la 89,4 lei/MWh.

La BRM va avea loc şi o licitaţie pentru adjudecarea a 20.000 MWh de gaze naturale din import, pe care le vinde Plus Energy Point, preţul de pornire fiind de 36,75 dolari/MWh. Plus Energy Point a mai vândut şi în ianuarie gaze naturale din import, cumărător fiind CIS Gaz, la un preţ de 37 dolari/MWh (acelaşi fiind şi preţul de pornire a licitaţiei).

din aceeasi categorie

1 comentariu

Ultimaora martie 27, 2014 - 8:08 pm

Intre timp, au reusit sa vanda maj multe pachete din cele scoase la vanzare la aproape 90 ron.
Victoras se pare ca iar ne-a vandut gogosi cand vorbea ca producatorii vor vinde la 70 de lei…

Comments are closed.