Acasă Economie Din 27 august începem exportul de gaze peste Prut  

Din 27 august începem exportul de gaze peste Prut  

de GM

Alexandru SĂNDULESCU
foto: Ion Curelariu

Republica Moldova va începe la vară să importe gaze naturale din România, ceea ce îi va permite să-şi reducă dependenţa de gazul rusesc, a declarat ministrul Economiei din această mică republică ex-sovietică care urmează să semneze vineri un acord de asociere cu Uniunea Europeană, transmite AFP, preluat de Agerpres.

Valeriu Lazăr a declarat jurnaliştilor că, începând din data de 27 august, România va furniza gaze naturale Republicii Moldova prin oraşul Ungheni, situat în apropiere de frontiera celor două ţări. ”În curând, Guvernul va examina proiecte pentru transportul gazelor naturale de la Ungheni la Chişinău şi vom solicita finanţare de la instituţiile financiare europene”, a mai spus Valeriu Lazăr.

La rândul său, Tudor Copaci, viceministru al Economiei din Republica Moldova, a precizat că, într-o primă fază, volumul gazelor naturale importate din România va reprezenta între 5 şi 10% din nevoile Republicii Moldova, o ţară mică, cu o populaţie de 3,5 milioane de locuitori, care, în prezent, este foarte dependentă de gazul rusesc. ”Pentru a ne acoperi nevoile, care se ridică la 1,5 miliarde meri cubi pe an, sistemul românesc de gazoducte trebuie modernizat”, a apreciat Tudor Copaci. ”Pentru această modernizare, o sumă cuprinsă între 50 şi 60 de milioane de euro va fi acordată de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), precum şi de Banca Europeană de Investiţii (BEI)”.

Alexandru Sandulescu, consilier în politici energetice al prim-ministrului român, a indicat că România produce, în prezent, 11 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an. ”În 2013 această producţie a acoperit 85% din necesar şi am observat că în 2014 vom acoperi 100%”, a subliniat Alexandru Sandulescu. ”Până în 2018-2019, România va deveni un exportator de gaze naturale, având în vedere că va începe producţia în Marea Neagră. Este posibil ca, în câţiva ani, România să furnizeze gaze Republicii Moldova, astfel încât aceasta să devină independentă de Rusia”, a concluzionat Alexandru Sandulescu.

UE va semna la 27 iunie acordurile de asociere cu Georgia, Republica Moldova şi Ucraina, în marja Consiliului European de la Bruxelles.

din aceeasi categorie