Ministerul Economiei a schimbat în ultimii trei ani șase miniștri și se confruntă cu o lipsă profundă de credibilitate, ceea ce ar putea avea efecte negative asupra economiei țării, a declarat ministrul demisionar al Economiei, Varujan Vosganian, într-o conferință de presă.
”Eu m-am atașat de acest minister, pe care l-am condus în mai multe rânduri. Vă mărturisesc că modul în care l-am regăsit m-a umplut de amărăciune. Nu este normal ca, între octombrie 2010 și octombrie 2013, adică în trei ani, acest minister să schimbe șase miniștri, să fie nimicit și destructurat, iar criza de autoritate să fie atât de profundă într-un minister care are responsabilități uriașe față de economia națională. Acest minister are nevoie de prestigiu, de stabilitate și de respect. Și dacă vorbim de subminare, poate ar trebui să ne întrebăm dacă nu cumva această neașezare, această ambiguitate, confuzie, care planează asupra clasei politice care schimbă miniștrii și care consideră că a schimba miniștri este un gest de mare satisfacție, nu este cumva tot un fel de a abate economia de la drumul ei drept”, a afirmat Vosganian.
Acesta a arătat că o succesiune atât de rapidă a conducerii ministerului a diminuat respectul care ar trebui să vină inclusiv din partea funcționarilor.
”Șase miniștri în trei ani înseamnă o anumită rezistență din partea funcționarilor, care se uită la miniștri așa cum se uită un șofer de autobuz la pasagerii care urcă și coboară și asta poate să impieteze asupra mersului economiei românești”, a susținut Vosganian.
În opinia sa, nu este oportună în acest moment o eventuală fuziune între Ministerul Economiei și cel a Finanțelor.
”Abia am reușit să punem pe picioare ministerul rupt în trei, cu eforturi îngrozitoare și cu o irosire de putere managerială extraordinară. Cei care au luat această decizie probabil nu și-au dat seama ce înseamnă să rupi un minister în trei. Acum, după ce a început să funcționeze și am dat toate actele normative de funcționare, să o luăm de la capăt? Eu zic să lăsăm ministerele să funcționeze așa cum sunt, avem trei miniștri (doi și unul în schimbare) care încearcă să-și câștige autoritatea și să-și definească locul în cortexul guvernamental. Abia am împărțit OPSPI (Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie — n.r.). Îl facem la loc?”, a mai spus Vosganian, citat de Agerpres.
Întrebat dacă există discuții în USL privind o fuziune între cele două ministere, așa cum se vehiculează în presă, Vosganian a răspuns: ”Ce se aude la dumneavoastră este sfânt”.
Varujan Vosganian a anunțat luni seară că și-a depus demisia de onoare din funcția de ministru al Economiei. Ministrul Finanțelor, Daniel Chițoiu, a fost numit interimar în această funcție.


