Acasă Analize Vitol cumpără “aerul curat” al Termoelectrica

Vitol cumpără “aerul curat” al Termoelectrica

de GM

Termoelectrica a scos la vânzare certificate de drepturi de emisii de gaze cu efect de seră, de tip EUA. Cele 356.000 de certificate de CO2 au fost achiziţionate de compania elveţiană Vitol, pentru circa 2,5 milioane de euro.

Reamintim, Pachetul „Energie – Schimbări Climatice” stabileşte pentru ţările membre ale Uniunii Europene (UE) obiective pentru anul 2020, cunoscute sub denumirea de „obiectivele 20-20-20”, şi anume: reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) la nivelul UE cu cel puţin 20% faţă de nivelul anului 1990, creşterea cu 20% a ponderii surselor de energie regenerabilă (SRE) în totalul consumului energetic al UE, precum şi o ţintă de 10% biocarburanţi în consumul de energie pentru transporturi, şi reducerea cu 20% a consumului de energie primară, care să se realizeze prin îmbunătăţirea eficienţei energetice, faţă de nivelul la care ar fi ajuns consumul în lipsa acestor măsuri.

Aceste obiective ale UE sunt susţinute prin scheme de sprijin, care includ tranzacţionarea de certificate ce atestă reducerea emisiilor (CER, ERU) sau a certificatelor de emisie care conferă dreptul de a emite o tonă de CO2 echivalent într-o perioadă definită (EUA). Un certificat de emisii este egal cu o tonă echivalent CO2.

Astfel, conform legislaţiei europene, producătorii de energie din surse poluante, trebuie să ateste deţinerea unui certificat de CO2 pentru fiecare MWh produs pe cărbune sau un certificat pentru fiecare 2 MWh produşi pe gaze naturale.

În perioada 2008 – 2012, sectorul energetic din România a avut alocate gratuit aproape 208 milioane de certificate de emisii.

Începând cu anul 2013, conform directivei EU ETS, sectorul energiei electrice, responsabil de cea mai mare parte a emisiilor de CO2 din UE, va fi supus în întregime unui sistem de licitaţii pentru achiziţionarea certificatelor de emisii de CO2. Totuşi, şi în această perioadă, România beneficiază de 71,4 milioane de certificate CO2 gratuite.

Termoelectrica, producătorul de electricitate în termocentrale, deţine, în prezent, sucursalele SE Doiceşti, SE Borzeşti şi SE Brăila, precum şi filiala Electrocentrale Galaţi. De asemenea, deţine acţiuni minoritare la Complexul Energetic (CE) Oltenia şi Electrocentrale Bucureşti, precum şi în Brăila Power (un proiect privind construirea unui grup energetic de 800 MW, pe huilă, la Brăila).

Pe 18 iulie, Termoelectrica a scos la vânzare 365.000 de certificate de drepturi de emisii de gaze cu efect de seră de tip EUA (European Union Allowance). Deşi circa 10 companii şi-au manifestat intenţia de a participa la licitaţie, doar Vitol a depus o ofertă angajanză, preţul de achiziţie al certificatelor de CO2 fiind stabilit în funcţie de bursa de certificate franceză Bluenext, la care s-a negociat un discount. Preţul final plătit de Vitol pentru « aerul curat » al companiei Termoelectrica a fost de aproximativ 2,45 milioane de euro.

din aceeasi categorie