O delegaţie a Comisiei Europene va veni în România la începutul lunii decembrie, pentru a discuta cu autorităţile de la Bucureşti pe tema liberalizării pieţelor de energie electrică și gaze naturale, a anunțat Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), la cea de-a V-a ediție a Conferinței anuale a Asociației Furnizorilor de Energie Electrică din România – AFEER.
„Noi am trimis deja Comisiei Europene o informare privind faptul că există neconcordanţe între OUG 114/2018 şi noua legislație europeană, Regulamentul 943 și Directiva 944 din 2019. Ideal ar fi să obţinem un acord pentru calendarul de liberalizare propus şi să implementăm acel plan de dereglementare de un an şi jumătate, să avem feed-back de la ei că este ok ce facem. Noi am insistat la ultima vizită la Bruxelles şi o delegaţie a Comisiei Europene va veni la începutul lunii decembrie pentru a discuta atât pe partea de energie electrică, cât şi pe partea de gaze naturale”, a spus Bege.
Noul calendar de liberalizare prevede dereglementarea totală a pieţei de gaze până la 1 aprilie 2021 şi a celei de electricitate la 1 iulie 2021.
Pe de altă parte, vicepreședintele ANRE a declarat că Autoritatea nu mai aşteaptă ca Parlamentul să legifereze calendarul de liberalizare a pieţei de energie electrică şi va modifica legislaţia secundară, astfel încât cantităţile alocate pieţei reglementate de către producători să scadă treptat, iar, la 1 iulie 2021, piaţa să fie complet liberalizată.
„Cu investiţiile pe care le-am făcut în regenerabile, vom atinge ţintele pentru 2020, dar marele semn de întrebare este ce ne aşteaptă după. Planul Naţional Integrat Energie – Schimbări Climatice trebuie negociat până în decembrie. Însă, de două luni, nu mai avem un ministru al Energiei cu care să avem discuţii constructive, iar Parlamentul nu răspunde la semnalele pe care le dăm încă din iulie. În iulie s-au întâmplat două lucruri: avizul motivat de la Comisia Europeană pe gaze naturale şi publicarea în Jurnalul Oficial al UE al Regulamentului 943 şi Directivei 944”, a mai spus Nagy.
El a subliniat că ANRE a notificat comisiile de specialitate din Parlament că trebuie adoptate de urgenţă modificările la OUG 114/2018, astfel încât noile calendare de liberalizare să fie legiferate. „Am făcut o analiză, am trimis informări în Senat, în Camera Deputaţilor, în comisiile de specialitate, am atras atenţia că trebuie luate nişte decizii urgente, pentru a evita anumite efecte ale acestor acte normative. Au trecut patru luni şi lucrurile nu s-au schimbat cu absolut nimic. Împreună cu Ministerul Energiei, am avut negocieri cu Comisia Europeană şi am elaborat atât un proiect de ordonanţă de urgenţă, cât şi un proiect de lege, agreate cu Comisia Europeană. Sperăm ca acest Guvern care s-a instalat ieri va avea puterea să ia acele măsuri”, a continuat oficialul ANRE.
Acesta a arătat că măsurile trebuie luate până la finele anului şi nu mai este timp pentru procedura parlamentară, astfel că ANRE va modifica legislaţia secundară pentru a introduce calendarul nou de liberalizare agreat cu Comisia Europeană, potrivit căruia piaţa va fi complet dereglementată la 1 iulie 2021.
„Problema este că timpul ne presează foarte mult. Regulamentul 943 prevede foarte clar că este sarcina autorităţilor de reglementare să identifice şi să înlăture orice barieră pentru formarea preţurilor libere pe piaţa angro. În România, acest lucru este îngrădit prin OUG 114/2018, astfel că trebuie să găsim soluţii până la finele anului”, a precizat vicepreședintele ANRE.
Potrivit acestuia, nu mai este posibilă modificarea OUG 114/2018 până la finele anului, nici în Guvern, nici în Parlament.
„Este motivul pentru care ne-am gândit şi vom veni cu o modificare a Ordinului 10/2019, care prevede cum se alocă cantităţile de energie electrică de la producători către Furnizorii de Ultimă Instanţă (FUI) prin contracte reglementate. Săptămâna aceasta vom publica un proiect de Ordin, care prevede reducerea cantităţilor de energie către FUI la 60% de la 1 ianuarie 2020, la 40% de la 1 iulie 2020 şi la 20% de la 1 ianuarie 2021, urmând ca, de la 1 iulie 2021, piaţa să fie complet liberalizată”, a precizat Zoltan Bege – Nagy.
El a adăugat că ANRE a prevăzut în proiectul de lege propus Parlamentului ca, la 1 iulie 2021, pe lângă liberalizarea pieţei angro, să fie liberalizată şi piaţa cu amănuntul, la consumatorii casnici.
„Este un lucru foarte important, pentru că, păstrând preţurile reglementate la retail, nu va exista niciodată o concurenţă curată în piaţă. Speranţa mea este ca, la 1 iulie 2021, să avem o piaţă de energie electrică complet liberă, pe retail şi angro, şi, până atunci, să putem pregăti pieţele să fie suficient de mature, ca să nu mai existe nicio problemă”, a conchis vicepreședintele ANRE.


