Acasă Economie Un miliard de turişti la nivel mondial

Un miliard de turişti la nivel mondial

de M G

turism 1În pofida ameninţărilor teroriste, turismul mondial a înregistrat anul trecut un număr record, de aproape 1,2 miliarde de turişti internaţionali, în creştere cu 4,4% sau 50 de milioane de persoane comparativ cu precedentul record, care data din 2014, a anunţat Organizaţia Mondială a Turismului (OMT -UNWTO). 2015 marchează, conform OMT, al şaselea an consecutiv de dezvoltare post-criză, cu sosiri internaţionale în creştere anuală cu 4% sau mai mult începând cu anul 2010, peste trendul pe termen lung prognozat de organizaţie în perioada 2010-2020 (3,8%).

Potrivit ultimului barometru privind turismul mondial, numărul turiştilor internaţionali care au vizitat Europa, Asia-Pacific şi continentul american a crescut cu 5% în toate cele trei cazuri, în schimb a scăzut cu 8% în Africa de Nord, unde ţări precum Tunisia au fost afectate de atentatele împotriva zonelor turistice.

„Rezultatele pe 2015 au fost influenţate de ratele de schimb, preţul în scădere al petrolului şi crizele din numeroase locuri ale plantei”, se arată într-un comunicat al organizaţiei.

O serie de atentate au afectat în 2015 o serie de importante destinaţii turistice mondiale precum Tunisia, Egiptul şi Turcia.

În Europa, numărul turiştilor a crescut cu 5%, până la 609 milioane, adică mai mult cu 29 milioane faţă de anul 2014. Europa Centrală şi de Est şi-a revenit faţă de scăderea din 2014, consemnând o creştere de 6%.

 „Ne confruntăm în prezent cu o ameninţare mondială”, a recunoscut secretarul general al OMT, Taleb Rifai, care a făcut un apel către turişti să nu renunţe să călătorească de teama atentatelor, iar către state – să adopte toate măsurile necesare pentru a asigura o securitate maximă.

Pentru acest an, OMT se aşteaptă la o nouă creştere de 4% a sosirilor de turişti internaţionali la nivel mondial.

În perioada 20-24 ianuarie, la Madrid, are loc Târgul Internaţional de Turism „Feria Internacional de turismo” (FITUR), la care este reprezentată şi România.

din aceeasi categorie