Acasă Economie Uber pe pierdere

Uber pe pierdere

de M G

uberServiciul de rezervări de automobile Uber Technologies a înregistrat în perioada iulie-septembrie 2016 pierderi operaţionale de peste 800 de milioane de dolari, chiar dacă şi-a vândut activităţile din China, informează agenţia de presă Bloomberg, preluată de Agerpres, care citează surse din apropierea acestui dosar. Pe de altă parte, în România Uber se dezvoltă, la Braşov urmând să fie puse la dispoziţia doritorilor maşini dotate cu suport de echipament de schi.

În primele nouă luni ale acestui an, Uber Technologies a înregistrat pierderi de peste 2,2 miliarde de dolari, ceea ce înseamnă că ar putea încheia 2016 cu pierderi de trei miliarde de dolari.

În schimb, Bloomberg informează că veniturile companiei Uber au continuat să crească, ajungând la 1,7 miliarde de dolari în trimestrul al treilea, de la 1,1 miliarde de dolari în trimestrul precedent şi 960 milioane de dolari în primul trimestru. Dacă acest trend se va menţine, Uber va încheia anul 2016 cu o cifră de afaceri de 5,5 miliarde de dolari.

Printre investitorii Uber se numără fondul de investiţii Benchmark Capital, banca Goldman Sachs şi directorul general de la Amazon.com, Jeff Bezos.

În prezent, Uber este evaluat la aproximativ 69 de miliarde de dolari, iar în 2015 a înregistrat pierderi de cel puţin două miliarde de dolari.

Compania Uber a fost fondată în 2009 în Statele Unite ale Americii, iar, din februarie 2015, Uber este prezentă şi în România, la Bucureşti, cu trei servicii: uberX, UberSELECT şi Uber Child Seat. Începând cu 20 decembrie şi până la 31 martie, la munte apare uberSKI. Astfel, braşovenii şi turiştii pasionaţi de schi vor avea la dispoziţie noul serviciu prin care pot fi solicitate maşini dotate cu suport de echipament de schi, ce pot transporta până la două perechi de schi-uri sau două plăci de snowboard.

Potrivit unui comunicat de presă, cei care merg cu Uber în Poiana Braşov sau înapoi vor achita un tarif fix pentru cursa lor Uber, indiferent de trafic – 40 de lei pentru serviciul obişnuit uberX şi 50 de lei pentru noul serviciu uberSKI.

“În perioada sărbătorilor şi a sezonului de schi, aglomeraţia devine o problemă în staţiunile montane. Iar atunci când ai cu tine clăparii şi schiurile, lucrurile se complică şi mai mult. Cu uberSKI şi tarifele fixe între Braşov şi Poiana Braşov, vrem să ne aducem contribuţia la un sezon de schi în care ne petrecem mai puţin timp în maşină sau căutând loc de parcare şi mai mult timp făcând lucrurile care contează pentru noi”, a spus Irina Scarlat, marketing manager, Uber România.

Tariful uberSKI este tariful standard uberX în Braşov (1,5 lei tarif de bază + 1,5 lei tarif pe km + 0,2 lei tarif pe minut), la care se adaugă o taxă suplimentară de 10 lei pentru a beneficia de maşina echipată cu suport pentru echipamentul de schi.

din aceeasi categorie