Acasă Economie Țuca Zbârcea & Asociații pe podiumul Chambers Global 2015

Țuca Zbârcea & Asociații pe podiumul Chambers Global 2015

de GM

Catalin Baiculescu-TZAiFirma de avocatură Țuca Zbârcea & Asociații (TZA) a fost reconfirmată pe prima poziție în ariile de expertiză Corporate/M&A, precum și Litigii-Arbitraje/Dispute Resolution, potrivit celor mai recente clasamente ale prestigiosului director internațional Chambers & Partners.

Chambers & Partners a lansat ediția 2015 a directorului internațional Chambers Global, România fiind una dintre cele 190 de jurisdicții analizate în profunzime de către echipa de editori și cercetători a publicației britanice. Ediția Chambers Global include clasamente ale firmelor de avocatură din România în patru arii ale dreptului: Corporate/M&A, Litigii-Arbitraje/Dispute Resolution, Financiar-Bancar/Banking & Finance, precum și Restructurare și Insolvență/Restructuring & Insolvency.

Editorii Chambers Global au remarcat evoluția Țuca Zbârcea & Asociații pe fondul unei activități avocațiale în continuă creștere și al diversificării paletei de servicii oferite, atât în ceea ce privește proiectele financiar-bancare, cât și proiectele de fuziuni și achiziții ori mandatele de reprezentare în dosare litigioase și de arbitraj, inclusiv proceduri de insolvență și proiecte de restructurare.

Astfel, Țuca Zbârcea & Asociații este plasată pe prima poziție în ariile Corporate/M&A și Litigii-Arbitraje/Dispute Resolution și pe locul secund în Financiar-Bancar/Banking & Finance și Restructurare și Insolvență/Restructuring & Insolvency.

“În noile clasamente Chambers Global, Țuca Zbârcea & Asociații a fost promovată atât în ceea ce privește practica de Financiar-Bancar, din care fac și eu parte, cât și practica de Litigii/Arbitraje, domeniu în care societatea noastră a trecut pe primul loc pe podium. Țuca Zbârcea & Asociații a avut o evoluție constant crescătoare în ultimii ani, grație întăririi permanente a echipei de avocați și gradului înalt de sofisticare a proiectelor în care a fost implicată”, a declarat Cătălin Băiculescu (foto), partener.

De asemenea, în categoria Leading Lawyers au fost incluși 6 avocați ai firmei: Florentin Țuca, Ștefan Damian, Cornel Popa, Robert Roșu, Mihai Dudoiu și Cătălin Băiculescu, în vreme ce Răzvan Gheorghiu-Testa este apreciat pentru implicarea în coordonarea proiectelor derulate de firma de avocatură pentru clienții din peninsula Iberică și Italia.

Mai mult, directorul Chambers Global a remarcat în continuare competența și profesionalismul lui Florentin Țuca în aria Corporate/M&A, cotându-l, pentru al doilea an consecutiv, drept „Eminent Practitioner”, ceea ce, potrivit directorului britanic, echivalează cu un profesionist „extrem de influent” în domeniul Corporate/fuziuni şi achiziţii. Avocatul român este, de altfel, singurul care a primit o asemenea distincție din partea editorilor Chambers în clasamentele individuale.

TZA este plasată constant pe primele poziții în directoarele internaționale de specialitate juridică, fiind, totodată, dublă câștigătoare a premiului pe România oferit de Chambers & Partners în cadrul tradiționalei gale Chambers Europe Awards. Anul acesta, ceremonia de premiere va avea loc pe 24 aprilie la Amsterdam, Țuca Zbârcea & Asociații fiind, și de această dată, inclusă pe lista firmelor nominalizate la un premiu de excelență.

În ultimii 25 de ani, editorul britanic Chambers & Partners a realizat clasamente anuale ale firmelor de avocatură din întreaga lume, fiind recunoscut pentru rigurozitatea studiilor de piață efectuate, calitatea și obiectivitatea cu care analizează performanțele mediului juridic internațional.

din aceeasi categorie