Tudor Şerban (foto), ultimul şef al fostei Companii Naţionale de Electricitate (Conel) şi primul şef al distribuitorului şi furnizorului de energie controlat de stat, Electrica, este perceput de opinia publică, în primul rând, ca specialist şi abia apoi ca om politic. El este membru al Partidului Democrat Liberal şi, în primul Guvern Boc, a fost secretar de stat în Ministerul Economiei, condus la acea vreme de Adriean Videanu. Într-un interviu acordat Focus-Energetic.ro, Tudor Şerban spune că ar fi păcat să nu se construiască Unităţile 3 şi 4 ale Centralei Nuclearoelectrice (CNE) Cernavodă, iar, în această perspectivă, este necesară şi hidrocentrala cu acumulare prin pompaj de la Tarniţa Lăpuşteşti. De asemenea, proiectul AGRI ar trebui reluat şi finalizat.
– Este necesară hidrocentrala de la Tarniţa ?
– Astăzi nu este necesară. Hidrocentrala ar urma să aibă o putere instalată de 1.000 MW. La prima vedere, investiţia ar părea interesantă, mai ales dacă ne gândim că, în anul 2000, erau funcţionale grupuri energetice cu o putere instalată de circa 19.000, pentru ca, în anul 2010, puterea instalată disponibilă să scadă la 15-16.000 MW. În plus, sunt multe alte grupuri cu durata de viaţă depăşită, dar au apărut aproape 5.000 MW în surse regenerabile de energie. Aşa că, pentru a reveni la capacitatea instalată anterioară, Tarniţa ar fi o investiţie bună. Din păcate, consumul de energie electrică a scăzut foarte mult. Anul trecut, spre exemplu, s-au consumat doar aproape 50 TWh, în condiţiile în care în anul 1989 se consumau 80 TWh, iar în 2008 – 60 TWh. Acum, cele mai mari consumuri orare, foarte rar, ajung la 10.000 – 10.500 MWh, consumul mediu fiind de 6.000 – 7.000 MWh. Astfel, investiţia de la Tarniţa nu este necesară în acest moment. În plus, ar necesita şi fonduri foarte mari pentru a fi realizată, care, în condiţiile actuale, ar fi recuperate foarte greu.
Pe de altă parte, aşa cum spuneam, multe grupuri energetice au durata de viaţă expirată sau pe cale de a expira şi trebuie înlocuite. Unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă sunt o soluţie în acest sens, mai ales prin prisma legislaţiei europene, care obligă la decarbonizarea economiei, iar, pe lângă sursele regenerabile de energie, grupurile nucleare sunt cele care au emisii 0 de CO2. Astfel, odată cu realizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, va trebui să existe şi hidrocentrala de la Tarniţa, absolut necesară pentru reglajul sistemului energetic naţional (SEN). În plus, Tarniţa ar putea realiza şi reglarea sistemelor energetice din regiune: în Balcani, în Ungaria, ba chiar şi în Austria. În acest fel, investiţia de la Tarniţa s-ar justifica economic, pentru că ar livra în orele de vârf, atunci când este cea mai scumpă energie.
– Credeţi că se vor mai realiza Unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă ?
– Ar fi păcat să nu se realizeze! Indiferent câte surse regenerabile ar apărea, stabilitatea SEN trebuie asigurată din surse convenţionale de energie. În plus, există toate aprobările necesare demarării investiţiei, şi de la Comisia Europeană, şi de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), cu sediul la Viena. Ştiţi cât timp necesită obţinerea unor aprobări, iar pentru cele două noi reactoare deja au fost primite.
– Dar unde ar putea să se consume toată această energie?
– Sigur că, în primul rând, în economie. Sperăm ca economia să-şi revină, să apară noi investiţii, să crească consumul. Pe de altă parte, exportul poate reprezenta o altă variantă pentru electricitatea produsă în România. În plus, agricultura ar trebui să devină un mare consumator. Dacă vrem o agricultură performantă, cu producţii la hectar comparabile cu cele din ţările avansate, trebuie să încetăm să depindem de vreme şi să dezvoltăm sistemul de irigaţii. Ori, sistemul de irigaţii ar putea consuma o parte importantă a producţiei de electricitate. De asemenea, trebuie să amenajăm albiile de râu, alt consumator de energie, pentru a ne proteja împotriva inundaţiilor. Pentru că Oltul este amenajat, nu sunt inundaţii acolo. În schimb, pe Argeş, pe Jiu, unde nu sunt amenajate albiile râurilor, se întâmplă aceste tragedii.
– Energia produsă în hidrocentrale şi în centrala de la Cernavodă este cea mai ieftină. Totuşi, consumatorii se plâng de preţurile prea mari.
– De fapt, în România a scăzut puterea de cumpărare a energiei, atât la consumatorii casnici, cât şi industriali. Nu există o strategie energetică. Nu există o strategie industrială, ca să se poată realiza o strategie energetică coerentă, ca să se ştie câtă energie ar putea fi consumată în economie, câtă ar putea fi exportată. Pe de altă parte, preţul energiei la producători a scăzut, dar preţul plătit de consumatorul final a crescut, în special din cauza taxelor, precum certificatele verzi sau bonusul de cogenerare. O parte a soluţiei o reprezintă eficienţa energetică, astfel încât consumurile energetice să se diminueze. România trebuie să înveţe să producă, dar şi să consume energie. De exemplu, în România există surse convenţionale de energie (cărbune, hidrocarburi, apă, nuclear), dar şi neconvenţionale (eoliene, fotovoltaice etc). Dar, toate aceste surse regenerabile de energie, care produc distorsiuni în sistem, ar trebui să aibă suport din partea surselor convenţionale, pentru perioadele în care nu produc. Mai exact, sursele convenţionale sunt necesare inclusiv pentru asigurarea reglajului sistemului energetic naţional. Pentru că, în momentul în care bate vântul, iar consumul rămâne constant, trebuie să existe grupuri capabile să-şi întrerupă producţia extrem de repede. De asemenea, când se opreşte vântul, trebuie să existe grupuri capabile să pornească imediat, pentru a suplini producţia eolienelor. De aceea, părerea mea este că e o crimă pentru siguranţa sistemului energetic naţional ca grupuri precum cele de la Turceni şi Rovinari să nu funcţioneze (n.r. – anul trecut, în perioada Sărbătorilor de Paşte şi a celor de 1 Mai, când consumul a scăzut până la circa 3.500 MWh, nu a funcţionat, timp de o săptămână, niciun grup energetic al Complexului Energetic Oltenia, din care fac parte termocentralele Turceni, Rovinari, Işalniţa şi Craiova II).
– Spuneaţi că exportul ar putea reprezenta ”un debuşeu” pentru producătorii interni de electricitate. Dar nu prea avem interconectări.
– De aceea cablul submarin cu Turcia ar putea fi o investiţie benefică producătorilor interni. Şi pentru Turcia ar însemna un pas spre integrarea europeană reală, în condiţiile în care Turcia doreşte să adere al Uniunea Europeană. Dar, mai ales, noua teorie energetică mondială vorbeşte despre o legătură energetică intercontinentală. Iar cablul submarin cu Turcia ar realiza interconectarea Europei cu Asia.
– Pentru că vorbeam de interconectări, ce se întâmplă cu cele din domeniul gazelor naturale? Proiectul AGRI (n.r. – Azerbaidjan Georgia Romania Interconnecter) mai poate fi de actualitate?
– Mai ales acum, după ce concernul Shah Deniz II a ales proiectul TransAdriatic Pipeline (TAP) în detrimentul Nabucco, AGRI devine mai important. Dacă s-ar realiza, România nu ar mai fi dependentă de gazele ruseşti, ceea ce i-ar asigura o anumită siguranţă în aprovizionare. Pe de altă parte, acest proiect ar urma să asigure, anual, un export de 7 miliarde mc de gaze din Azerbaidjan, adică ceva mai mult de jumătate din consumul anual al României, ceea ce ar fi benefic şi pentru Transgaz. În prezent, conductele Transgaz funcţionează la circa 40% din capacitate; dacă AGRI ar deveni funcţional, Transgaz ar funcţiona aproape de capacitatea maximă. De asemenea, România ar putea exporta gaze în Bulgaria, R. Moldova, Serbia, Ungaria; practic, ar deveni un jucător regional important. În plus, utilizând acelaşi traseu, ar putea fi exportate gaze şi din alte ţări din zona caspică, precum Turkmenistan şi Kazahstan, care ar putea utiliza şi o altă rută decât cea prin Federaţia Rusă. România ar putea deveni, astfel, singura ţară din regiune arbitru atât pentru transportul, cât şi pentru furnizarea de gaze naturale.
