Acasă Stiri InterneMinerit Soluţia ideală în Valea Jiului: un complex energetic mai mic, fără datorii

Soluţia ideală în Valea Jiului: un complex energetic mai mic, fără datorii

de M G

ce hunedoaraAutorităţile cred că soluţia ideală în Valea Jiului, pentru a asigura siguranţa energetică naţională şi continuitatea în alimentarea cu electricitate, o reprezintă crearea unui complex energetic mai mic în loc de Complexul Energetic (CE) Hunedoara (CEH), ce ar urma să fie alcătuit din două mine şi două grupuri energetice. Noua entitate, din care ar urma să facă parte minele de huilă Livezeni şi Vulcan, precum şi din câte un grup energetic de la termocentralele Paroşeni şi Mintia – Deva,   ar trebui să pornească la drum fără datorii. În prezent, din CE Hunedoara fac parte minele Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan, precum şi termocentralele Mintia – Deva şi Paroşeni, care, împreună, au o putere instalată de 1.225 MW.

Minele Lonea şi Lupeni din Valea Jiului vor intra în programul de închidere a minelor până în 2018 şi doar minele Livezeni şi Vulcan vor mai face parte din Complexul Energetic Hunedoara, a anunţat ministrul Energiei, Victor Grigorescu, într-o conferinţă de presă. Acesta a adăugat că vor mai fi păstrate în cadrul complexului doar un grup de producere a energiei la termocentrala Paroşeni şi un grup la Mintia-Deva, grupuri care au, împreună, 400 de MW.

Ministrul a prezentat planul de restructurare a CE Hunedoara, care va fi prezentat Comisiei Europene.

„Am plecat de la ideea că problema Complexului Hunedoara nu este una socială, ci una de securitate a sistemului energetic, întrucât în acea zonă a ţării sunt foarte puţini producători. Concluzia Comisiei pe minerit este că avem nevoie de două grupuri energetice, unul la Paroşani şi unul la Deva, care să aibă 400 de MW împreună şi pe care ar trebui să le asociem cu două mine, pe care le considerăm viabile, din cele patru, care funcţionează în prezent”, a spus ministrul.

Este vorba de grupul de 150 de MW de la Paroşeni, retehnologizat în 2005, care are rezolvate şi problemele de mediu, şi de grupul 3 de la Mintia, singurul viabil de acolo, unde mai trebuie rezolvate, însă, problemele legate de poluare şi de modernizare.

Victor Grigorescu a adăugat că România va trebui să renegocieze cu Comisia Europeană şi planul de închidere a minelor până în 2018. În acest plan au fost incluse anii trecuţi alte trei mine din Valea Jiului, care nu au mai făcut parte din CE Hunedoara la înfiinţarea complexului.

„Din cele patru mine din prezent din cadrul complexului, Livezeni şi Vulcan par a fi cele viabile, iar celelalte două, Lonea şi Lupeni, vor intra în programul de închidere până în 2018, pe care deja l-am agreat cu Comisia Europeană”, a continuat Grigorescu.

Este vorba de grupul de 150 de MW de la Paroşeni, retehnologizat în 2005, care are rezolvate şi problemele de mediu, şi de grupul 3 de la Mintia, singurul viabil de acolo, unde mai trebuie rezolvate, însă, problemele legate de poluare şi de modernizare.

La rândul său, Corina Popescu, secretar de stat în cadrul ministerului, care a coordonat Comisia pentru minerit, a precizat că rolul comisiei a fost să identifice dacă mai poate fi salvat ceva din Complexul Hunedoara şi ce poate fi salvat.

„Varianta ideală ar fi o nouă companie, care să includă un grup la Paroşeni, unul la Deva şi cele două mine viabile, care să nu aibă datorii. Dar toate acestea trebuie negociate cu Comisia Europeană”, a spus Popescu, în cadrul aceleiaşi conferinţe.

Comisia Europeană ar trebui să aprobe un nou ajutor de stat. Ministrul a subliniat schimbarea de optică asupra sectorului miner în discuţiile cu autorităţile de la Bruxelles, respectiv faptul că menţinerea mineritului în România este necesară nu din punct de vedere social, ci din perspectiva securităţii în alimentarea cu energie.

CE Hunedoara se află în insolvenţă din 7 ianuarie 2016 şi are 6.300 de angajaţi, care lucrează la minele de cărbune Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan, precum şi la termocentralele Mintia şi Paroşeni. La momentul intrării în insolvenţă, CEH avea 1,3 miliarde de lei datorii, cele mai mari către Ministerul Finanţelor Publice.

Încherea minelor nu înseamnă disponibilizări

Închiderea minelor Lonea şi Lupeni nu va însemna disponibilizarea de mâine a angajaţilor din aceste unităţi miniere, întrucât închiderea minelor este de durată şi se va realiza cu personalul existent, a mai spus Corina Popescu.

La mina Lupeni lucrează 1.289 de oameni, iar la Lonea – circa 900, potrivit lui Dan Agrişan, administratorul special al CE Hunedoara, prezent de asemenea la conferinţă.

„Acest lucru nu înseamnă că, de mâine, 2.000 de mineri vor fi disponibilizaţi, întrucât este nevoie de ei în procesul de închidere. Această închidere are două etape, respectiv lucrări de închidere în subteran şi măsuri de viabilizare în suprateran”, a spus Popescu.

Victor Grigorescu a adăugat că, dacă vor fi disponibilizaţi, aceştia vor primi fonduri din zona ajutoarelor de stat, care se acordă pentru programul de închidere a minelor.

din aceeasi categorie