Acasă EconomieComunicatii & IT Smart Transformation Forum 2019

Smart Transformation Forum 2019

de L M

Tehnologia informației va avea un rol extrem de important în viața oamenilor, indiferent dacă este vorba de organizarea unui oraș sau de producere de energie, este concluzia la care au ajuns participanții la conferința Smart Transformation Forum 2019, organizată de The Diplomat. Iar totul se petrece în condițiile unei adevărate revoluții tehnologice, unde schimbările climatice dictează trendul.

România nu are timp să aştepte mai mulţi ani până se va afla dacă tehnologia de internet 5G afectează sănătatea oamenilor, atât timp cât în prezent gradul de radiaţii emise de 5G este sub cel permis de lege, iar Guvernul trebuie să opereze cât mai rapid introducerea tehnologiei de internet 5G în România, a declarat joi primarul Clujului, Emil Boc, în cadrul conferinței Smart Transformation Forum 2019, informează Agerpres.

„Sper ca Guvernul să opereze cât mai repede cu putinţă acest lucru, din partea administraţiei locale pe care o reprezint aveţi toată deschiderea, la Cluj la Floreşti a fost şi primul loc unde s-a testat 5G, şi ştiu dificultăţile, ştiu unele păreri pe care le ascultăm, le respectăm, dar atât timp cât gradul de radiaţii, aşa cum a fost măsurat, este sub cel permis de lege, a aştepta să vedem dacă în 2028 va avea sau nu un impact pentru sănătate, aşa cum spun unii, cred că este greu de aşteptat, şi dacă nu ne vom mişca repede, oricum Asia şi America se mişcă deja foarte repede, şi dacă noi în Europa vom sta să filozofăm mai mulţi ani vom pierde competiţia cu viitorul”, a declarat Emil Boc.

Primarul Clujului a prezentat implementarea tehnologiei 5G drept al treilea pilon al strategiei administraţiei sale de transformare a Clujului într-un oraş „smart” şi s-a declarat un susţinător „fără echivoc” al acestei tehnologii.

Edilul a estimat că tehnologia 5G va provoca o revoluţie în domeniul medical şi s-a declarat entuziasmat de posibilitatea supravegherii de acasă a pacienţilor bolnavi, cu scopul reducerii costurilor din sistemul de sănătate.

„Apropo de 5G, aţi văzut ştirea cu ceasul acela smart care a salvat viaţa unui om care a căzut în prăpastie. Acesta va fi şi viitorul lui 5G, când dispozitivele noastre vor fi conectate la sistemul de salvare, la urgenţe, şi dacă ai un infarct, ai o problemă, imediat îţi alertează şi familia şi sistemul de urgenţă. Pentru sistemul medical va fi o revoluţie dramatică, operaţiile cu roboţi, de la distanţă, supravegherea de acasă a pacienţilor ca să reduci costurile medicale, sunt lucruri care cu siguranţă se vor întâmpla”, a apreciat Emil Boc.

Energie verde și IT

Toţi actorii din piaţa de energie, care nu se vor adapta la descentralizarea sistemelor energetice dinspre modul cu emisii de carbon către modul regenerabilelor, vor deveni inutili, a declarat, joi, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Zoltan Nagy-Bege.

„Descentralizarea sistemelor energetice se va produce inevitabil şi va schimba complet comportamentul tuturor actorilor din piaţă, fie consumator sau prosumator – deja un nou termen care s-a implementat şi la noi, fie că vorbim despre distribuitor, transportator sau furnizori. Ei vor fi forţaţi să se adapteze la această descentralizare, altfel risc să spun că ei vor deveni inutili”, a avertizat Zoltan Nagy-Bege, informează Agerpres.

Vicepreşedintele ANRE a apreciat că introducerea tehnologiilor de energie regenerabilă face ca descentralizarea sistemelor energetice tradiţionale să devină inevitabilă.

„Odată cu penetrarea tehnologiilor de energii regenerabile în sistemele de energie, descentralizarea devine inevitabilă şi gradul de descentralizare creşte din ce în ce mai mult. Vă dau un singur exemplu, în anul 2000, în Germania, existau aproximativ 1.000 de centrale de producţie de energie electrică. Cam 1.000 avem noi acum în România. Anul trecut Germania avea 1,5 milioane de centrale de producere a energiei electrice, majoritatea bineînţeles au panouri fotovoltaice instalate pe acoperişurile caselor deţinute de persoanele fizice, dar ele inevitabil au devenit parte a sistemului energetic german şi au schimbat foarte mult abordarea, atât la nivel tehnic cât şi la nivel de reglementare în privinţa reţelelor de transport şi de distribuţie”, a precizat Zoltan Nagy-Bege, la Smart Transformation Forum 2019.

Reprezentantul ANRE a explicat că ideea decarbonizării domeniului energetic se reflectă deja în multe directive emise de Uniunea Europeană.

„Europa şi-a propus să fie un lider la nivel mondial în domeniul implementării tehnologiilor din domeniul regenerabil, şi ne-am propus, noi – Europa, ca până în anul 2050 să decarbonizăm 100% domeniul energetic. Adică producerea de energie electrică să nu mai producă şi emisii de CO2. Şi acest deziderat al Uniunii Europene se reflectă deja în foarte multe directive şi regulamente europene, care unele sunt deja preluate în legislaţia ţărilor membre, altele care vin şi în relativ scurt vor fi implementate, transpuse sau aplicate direct, tendinţă care mie îmi arată că, cel puţin eu sunt convins, că viitorul fără regenerabile nu este posibil, indiferent dacă ne îndeplinim ţintele finale sau intermediare referitoare la eficienţa energetică, la surse regenerabile sau la decarbonizare. Regenerabilele vin puternic din urmă şi cel puţin pe termen mediu acest lucru se reflectă şi prin ţintele asumate prin noua directivă pe energie regenerabilă şi pe eficienţă energetică aprobate anul trecut, publicate la sfârşitul anului 2018, care deja vin cu ţinte pentru anul 2030”, a adăugat Zoltan Nagy-Bege.

Acesta a apreciat că decarbonizarea totală a sistemului energetic din Uniunea Europeană va deveni realitate pe baza implicării sectorului IT în domeniul energiei.

„Pentru mine este evident că la un moment dat vom avea o decarbonizare totală a sistemului energetic. Energia regenerabilă va câştiga tot mai mult teren în vieţile noastre, descentralizarea se va produce într-o măsură din ce în ce mai mare şi acest lucru se poate întâmpla doar prin digitalizare şi implicarea din ce în ce mai adâncă a IT-ului în acest domeniu. (…) Fără digitalizarea sistemelor de distribuţie şi transport ale energiei electrice şi a gazelor naturale nu văd posibile deziderate cum ar fi Smart City sau e-Mobility. Pur şi simplu ele sunt imposibile fără această implicare a digitalizării în sectorul nostru. Sistemele de măsurare inteligentă deja sunt parte a vieţii noastre, dar nu ne vom opri aici. Ele într-o perioadă scurtă de timp vor intra în vieţile noastre, ale tuturor consumatorilor de energie din România, după care termeni ca Virtual Power Plan sau agregarea consumului, agregarea producţiei de energie electrică sau chiar şi tehnologia blockchain vor câştiga inevitabil tot mai mult teren în acest domeniu”, a completat Zoltan Nagy-Bege.

din aceeasi categorie