Acasă Economie Sidex preocupat de tarifele la electricitate şi gaze

Sidex preocupat de tarifele la electricitate şi gaze

de GM

Ministrul pentru societatea informaţională, Dan Nica, şi ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, au vizitat combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi, unde s-au întâlnit cu directorul general Bruno Ribo şi country managerul ArcelorMittal România, Ionel Borş, se arată într-un comunicat de presă.

În cadrul întâlnirii reprezentanţii ArcelorMittal Galaţi au subliniat eforturile companiei pentru depăşirea dificultăţilor crizei şi, de asemenea, pe cele privind proiectele pentru creşterea eficienţei energetice a proceselor de producţie şi echipamentelor.

Conducerea companiei a precizat că, în calitate de mare consumator de energie, este preocupată de tariful final al electricităţii, deoarece factura totală reală include, pe lângă preţ, toate costurile suplimentare pentru transport şi distribuţie, certificate verzi, taxe de cogenerare, costurile de echilibrare şi accize.

”Este important ca ArcelorMittal să nu aibă costuri suplimentare în comparaţie cu cele ale companiilor producătoare de oţel din ţările membre are Uniunii Europene, menţinând, astfel, sustenabilitatea activităţilor industriale în România. De asemenea, ArcelorMittal Galaţi a subliniat necesitatea amânării liberalizării tarifelor la gaze pentru a evita un impact major asupra consumatorilor industriali din România”, se mai arată în comunicatul de presă al ArcelorMittal Galaţi.

din aceeasi categorie