Preşedintele grupului petrolier rusesc Lukoil, Vagit Alekperov, a revenit marţi în România, la opt luni după vizita anterioară. În mai 2013, acesta a reconfirmat interesul grupului pentru România, în contextul în care se vorbea despre închiderea rafinăriei Petrotel. Potrivit unor surse guvernamentale citate de Economica.net, vizita oficialului Lukoil are legătură cu perimetrele pe care Lukoil pe are concesionate în Marea Neagră.
Oficialul rus urmează să participe la discuţii cu oficiali ai statului român, alături de întâlnirile cu conducerea sucursalei din România a grupului petrolier, potrivit unor surse din piaţa petrolieră. Alekperov va avea o întâlnire inclusiv cu premierul Victor Ponta.
Lukoil este a treia companie petrolieră din România, cu o rafinărie la Ploieşti (Petrotel, cu o capacitate anuală de rafinare de 2,8 milioane de tone) şi o reţea de 300 de staţii de distribuţie.
În 2011, Lukoil a semnat cu Agenţia Naţională de Resurse Minerale (ANRM) două acorduri petroliere pentru perimetrele din Marea Neagră pe care compania le-a câştigat în 2010 în cadrul unei licitaţii. Lukoil a câştigat cele două perimetre, Trident şi Rapsodia Est, în consorţiu cu cei de la Vanco International. Cei de la Lukoil nu ar fi respectat în totalitate programul de investiţii pentru prospecţiuni în perimetrele din Marea Neagră, şi există riscul ca, în acest an, acordul petrolier să fie revocat. Astfel, oficialul Lukoil ar fi venit la Bucureşti pentru a cere extinderea perioadei în care trebuie făcute investiţiile.
Ultima vizită a şefului Lukoil în România a avut loc în mai 2013 şi, ca şi acum, nu a fot anunţată public. Atunci, Alekperov i-a vorbit preşedintelui României, Traian Băsescu, „despre contextul internaţional dificil cu care se confruntă companiile din domeniu, dar că, în România, Lukoil îşi va menţine şi dezvolta activităţile de rafinare“, potrivit comunicatului preşedinţiei României.
Precizarea privind rafinăria Petrotel vine în contextul în care, de mai multă vreme, Lukoil analizează oportunitatea opririi rafinăriei, având în vedere că mai are în apropiere o rafinărie, la Burgas, în Bulgaria, pe cre acum o extinde până la 12 milioane de tone pe an, mai mult decât toate rafinăriile din România la un loc.
În întâlnirea de atunci cu preşedintele României, preşedintele Lukoil a mai spus că „se păstrează interesul major al companiei atât în ceea ce priveşte activităţile de explorare a celor două perimetre pe care Lukoil le are concesionate în zona Mării Negre, cât şi faţă de viitoare perimetre care vor fi scoase la licitaţie în viitor de autorităţile române“, potrivit unui comunicat al Preşedinţiei.


