Romsilva va avea și Consiliu de Administrație (CA), nu numai director general, ales în baza OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă. Totul este „pe repede înainte”, astfel că doritorii trebuie să-și depună dosare până pe 4 aprilie. Oricum, condițiile sunt puțin mai laxe decât în cazul selecției directorului general.
„Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a publicat luni, 21.03.2016, anunţul privind procedura de selecţie în vederea desemnării membrilor Consiliului de Administraţie al Reginei Naţionale a Pădurilor (RNP) Romsilva. Desemnarea administratorilor se realizează în conformitate cu prevederile OUG 109/2011, privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice de stat şi cu prevederile Ordinului nr. 482/09.03.2016 al ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului.
Consiliul de Administrație este format din 7 membri, dintre care unul este reprezentantul Ministerului Finanțelor Publice, unul este reprezentantul Ministerului Mediului, ca autoritate centrală în domeniu, iar ceilalți cinci sunt împărțiți astfel: trei trebuie să fie silvicultori, unul jurist, iar altul economist.
Pentru a se putea înscrie în cursa pentru un loc în Consiliul de Administraţie al Romsilva, candidaţii trebuie să îndeplinească mai multe criterii, printre care: să fie licenţiaţi în silvicultură, juridic sau economic, să aibă minim 5 ani experienţă în administrarea /managementul unor regii autonome sau societăţi comerciale profitabile din domeniul de activitate al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, inclusiv societăţi comerciale din sectorul privat, să nu se afle în situaţie de incompatibilitate în raport cu Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva şi să nu fi fost condamnaţi penal pentru fapte de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Candidații mai trebuie să prezinte și „o scrisoarea de intenție, de maxim 5 pagini, care să cuprindă acţiuni şi măsuri strategice pentru creşterea profitului RNP – Romsilva; acţiuni şi măsuri strategice privind organizarea şi funcţionarea RNP – Romsilva; soluţii financiare pentru: creşterea accesibilizării fondului forestier administrat de RNP – Romsilva, majorarea suprafeţelor ocupate cu păduri, optimizarea costurilor, atragerea
de fonduri, creşterea profitului”, se arată în Anunțul de începere a procedurii de desemnare a membrilor consiliului de administraţie. Rămâne de văzut cum pot cei interesați să elaboreze un document serios într-un interval atât de scurt, mai ales că pentru întocmirea lui, este nevoie de date pe care ar trebui să le primească tot de la Romsilva.
Selecția membrilor CA se face în două etape, prima referindu-se la analiza și selecția dosarelor, iar a doua interviul. În cele din urmă, vor fi desemnați membri în CA cei care au luat punctajul cel mai mare din domeniul juridic și economic, la fel ca primii trei cu studii silvice. Ca o noutate, același program de selecție se aplică și reprezentantului Ministerului Mediului.
La ora actuală, 6 din 7 membrii ai CA, mai puțin reprezentantul Ministrului Finanțelor Publice, sunt numiți provizoriu în Consiliul de Administrație.
În prezent, la Romsilva se poate spune că este „un vid de putere”, având în vedere că directorul general și-a dat demisia, dar după îndelungi presiuni, iar restul membrilor CA au fost revocați, mai puțin cel la Finanțe.


