Acasă Stiri InterneGaze Se alege un nou Consiliu de Administraţie la Romgaz

Se alege un nou Consiliu de Administraţie la Romgaz

de M G

Pe 6 iulie are loc Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) celui mai mare producător intern de gaze naturale, Romgaz, în care vor fi aleşi membrii Consiliului de Administraţie (CA).

Acţionarii Romgaz vor alege, prin vot cumulativ, potrivit OUG 109/2011, pentru 4 ani, cei 7 membri ai Consiliului de Administraţie, care, la rândul lor, vor numi conducerea companiei, inclusiv directorul general.

Ministerul Energiei a transmis o listă cu persoanele pe care le propune în conducerea Romgaz: Adrian Volintiru, Liviu Nistoran, Aristotel Jude, Remus Grigorescu, Cristian Ciobanu, Daniel Cermonea şi Ramona Ungur.

NN Pensii, unul dintre acţionarii importanţi ai Romgaz, o propun în CA pe Sorana Baciu (fost secretar de stat în Ministerul Economiei), iar BERD (alt acţionar important) îl propune pe olandezul Peter A. M. Jensen. Fostul director financiar al Hidroelectrica, Petronel Chiriac, s-a auto-nominalizat pentru un loc în Consiliul de Administrare al Romgaz.

De remarcat, pe site-ul Romgaz este publicat şi „Contractul de Administraţie” ce va trebui aprobat de AGA şi semnat de membrii CA. La „Părţile contractante”, Romgaz propune o formulă oarecum bizară în actualul context: „…(unde ar trebui trecut numele), cetăţean român, născut la data de…”. Astfel, potrivit modelului, propunerea BERD, Peter Jensen, n-are nicio şansă să intre în CA, pentru că este cetăţean olandez!

În prezent, cei 7 membri ai CA sunt Liviu Nistoran (preşedinte), Romeo Cristian Ciobanu, Daniel Cermonea, Remus Grigorescu, Sorana Baciu, Adrian Volintiru (şi director general al companiei) şi Daniel Florin Anghel (vicepreşedinte ANAF).

din aceeasi categorie