Crearea „unui scut” pentru companiile care consumă multe gaze va fi unul dintre subiectele ce vor fi abordate de miniştrii de Finanţe din Uniunea Europeană, care se întâlnesc într-o reuniune virtuală convocată de Franţa, pentru a discuta despre sancţiunile privind Rusia şi consecinţele economice, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres. Pe de altă parte, Comisia Europeană va propune ca statele membre UE să taxeze profiturile excepţionale pe care companiile energetice le-au făcut de pe urma recentei creşteri explozive a preţului gazelor.
Ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, a explicat într-un interviu pentru postul de radio France Info că, împreună cu colegii săi, va face tot posibilul pentru a stabili un sistem european de protecţie în contextul escaladării preţurilor, provocată de războiul din Ucraina.
Concret, se are în vedere „un scut tarifar” pentru anumite companii care consumă multe gaze şi pentru care aceste scumpiri pot să pună probleme de competitivitate pe pieţele internaţionale.
Le Maire a estimat că va fi „o mică majorare a preţurilor” din cauza tensiunilor pe pieţele de energie, ca urmare a conflictului, şi a recunoscut că nu s-a decis includerea în sancţiunile pentru Moscova a suspendării vânzărilor sale de gaze şi petrol – principala sursă de venituri – pentru că acest scenariu „este foarte complicat pentru anumite ţări europene”.
În acest sens, a explicat că, dacă ar fi fost după Franţa, „probabil am fi mers mai departe” în această privinţă. Dar Franţa depinde în proporţie de 20% de gazele ruseşti pentru aprovizionare, în timp ce alte state din centrul şi estul Europei depind 100%.
Pe de altă parte, Le Maire a exclus o plafonare a preţurilor carburanţilor în Franţa. El a subliniat că Executivul său deja a alocat 17 miliarde euro pentru a limita scumpirile la persoane fizice şi companii la gaze şi electricitate. Acesta s-a arătat, însă, în favoarea prelungirii „acestor scuturi tarifare” pentru gaze şi electricitate dincolo de perioada pentru care au fost concepute.
Crește impozitarea companiilor energetice
Comisia Europeană va propune ca statele membre UE să taxeze profiturile excepţionale pe care companiile energetice le-au făcut de pe urma recentei creşteri explozive a preţului gazelor, iar veniturile strânse de pe urma taxei să fie investite în energii regenerabile şi renovări, care permit economisirea energiei, au declarat pentru Reuters surse din apropierea acestui dosar.
Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au atins maxime istorice anul trecut şi au rămas la un nivel ridicat între timp, crescând din nou luni pe fondul îngrijorărilor cu privire la posibile consecinţe ale invadării Ucrainei de către Rusia, cel mai mare furnizor de gaze naturale al Europei.
Săptămâna următoare, Executivul comunitar va publica o serie de propuneri privind reducerea, mai rapidă, a dependenţei Europei de importurile de gaze naturale, precum şi pentru a face sistemele energetice ale statelor membre mai reziliente la şocurile de aprovizionare sau creşterile explozive de preţuri.
Potrivit surselor citate de Reuters, propunerile Comisiei vor încuraja guvernele statelor membre să taxeze profiturile excepţionale pe care unele companii energetice le-au realizat ca urmare a preţurilor mari la gaze şi să investească sumele colectate în extinderea energiilor regenerabile sau măsuri care să reducă utilizarea de energie, precum izolarea locuinţelor. De asemenea, ţările membre UE ar putea utiliza banii strânşi pentru a-i susţine pe consumatorii şi industriile afectate de preţurile ridicate la electricitate, atât timp cât schemele de compensare nu distorsionează piaţa unică.
Propunerea Comisiei Europene, care este posibil să sufere modificări înainte de publicare, nu vizează o taxă valabilă la nivelul Uniunii Europene. Mai degrabă le va spune guvernelor că pot introduce astfel de taxe la nivel naţional fără a risca să încalce normele UE.
Majoritatea celor 27 de state membre UE au introdus deja măsuri de urgenţă, precum scutiri de taxe şi subvenţii, pentru a proteja gospodăriile de facturile mari la energie, care au fost impulsionate în primul rând de creşterea preţurilor la gaze. De exemplu, anul trecut, Guvernul spaniol a încercat să taxeze profiturile companiilor din energie, care în opinia Executivului de la Madrid au profitat de majorarea preţului gazelor, însă până la urmă şi-a revizuit ambiţiile în urma rezistenţei firmelor de utilităţi.
O altă măsură a Comisiei Europene, inclusă în documentul consultat de Reuters, este aceea de a cere statelor membre UE să-şi umple depozitele de gaze înainte de venirea iernii, în ideea de a dispune de un tampon împotriva şocurilor de aprovizionare precum şi să urgenteze procedurile de autorizare pentru noi parcuri eoliene şi fotovoltaice.


