Peste 500 de mineri şi energeticieni, angajaţi ai Complexului Energetic (CE) Oltenia (CEO) şi membri ai Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME), au protestat, timp de o oră, în faţa sediului Diviziei Miniere din centrul municipiului Târgu-Jiu, în semn de nemulţumire faţă de propunerea administraţiei companiei de a reduce fondul de salarii şi de a elimina sau diminua unele prime şi sporuri. Aceştia au ameninţat cu manifestări mai ample, precum şi cu declanşarea grevei generale. Conform unui comunicat de presă al CE Oltenia, din cauza condiţionalităţilor de mediu, dar şi a cuplării pieţei de energie din România cu cele din regiune, energia produsă de termocentralele CEO ”nu mai are căutare”. În aceste condiţii, conducerea companiei a anunţat reduceri ale cheltuielilor cu anagajaţii.
Protestatarii au scandat lozinci împotriva conducerii CEO, a autorităţilor judeţene, dar şi împotriva premierului Victor Ponta, cerându-i acestuia demiterea lui Laurenţiu Ciurel, directorul general al CE Oltenia, pe motiv că actualul conducător al gigantului energetic a dus „un management catastrofal”.
Potrivit vicepreşedintelui FNME, Dan Pârvulescu, singura soluţie de redresare a situaţiei existente este „demiterea actualului manager şi numirea altei echipe de conducere competente, fără implicaţii politice”.
„Managementul CEO este unul catastrofal pentru că, din păcate, Ponta a numit la conducerea Complexului un om care habar nu are ce e ăla management. A învăţat din mers, dar nu i-au ajuns cei doi ani jumătate să înveţe (n.r. – de când Laurenţiu Ciurel ocupă funcţia de manager al CEO). Din păcate, a mers din rău în mai rău, pentru că, dacă vă uitaţi pe rezultatele lui de la momentul preluării conducerii companiei, până acum a avut numai pierderi din exploatare. Soluţia este demiterea lui Ciurel şi numirea unei echipe de conducere competentă, nu pe criterii politice, care să salveze această companie, pentru că, altfel, impresia mea este că este dusă spre faliment de acest incompetent”, a afirmat Dan Pârvulescu, conform Agerpres.
Şi liderul de sindicat Constantin Mitrescu a susţinut că singura soluţie pentru rezolvarea situaţiei este demiterea lui Laurenţiu Ciurel, actuala conjunctură fiind creată prin implicarea administraţiei în rândul sindicatelor. În cazul în care revendicările protestatarilor nu vor fi soluţionate, aceştia sunt hotărâţi să recurgă la greva generală.
„Din ce în ce în ce mai mulţi salariaţi ai companiei au părăsit în masă sindicatele galbene, sindicatele aservite administraţiei, care s-au format cu un singur scop, acela de a reduce aceste drepturi salariale, după cum au fost prezentate în ultima săptămână; acesta e rezultatul imixtiunii administraţiei în rândul sindicatului. (…) Principala noastră revendicare este demiterea directorului general şi a comitetului director. Dacă nu, ajungem până la grevă generală”, a conchis Constantin Mitrescu.
La sfârşitul protestului, sindicaliştii au ţinut un moment de reculegere în memoria colegilor lor decedaţi la locul de muncă de la începutul anului, doi în urma unor accidente şi cel de-al treilea din cauza unui infarct. Reprezentanţii FNME vor protesta şi astăzi, în acelaşi interval orar, 17,00 – 18,00.
CE Oltenia riscă insolvenţa
Conform Pachetului legislativ ”2030” al Uniunii Europene, privind energia şi clima, ţările membre ale Uniunii Europene (UE) trebuie să reducă emisiile de gaze cu efect de seră, până în anul 2030, cu 40% faţă de anul 1990.
”Aceste obiective au dus, inevitabil, la scumpirea certificatelor de CO2. Dacă, în perioada 2013 – 2014, certificatele s-au achiziţionat la preţuri între 2 şi 5,8 euro/certificat, în luna ianuarie 2015 au depăşit deja 7 euro, o eventuală viitoare scumpire la peste 8 euro/certificat făcând imposibilă rămânerea în piaţa de energie a CE Oltenia, care are obligaţia de a achiziţiona astfel de certificate”, se arată într-un comunicat de presă al companiei.
”Măsura aceasta s-a suprapus, în mod nefericit pentru societatea noastră, peste prăbuşirea preţului la energie şi peste apariţia de noi capacităţi energetice, de ordinul miilor de MW, în sistemul energetic românesc (n.r. – este vorba, în primul rând, de cei 5.200 MW instalaţi în energii regenerabile, care sunt subvenţionate şi au costuri de producţie aproape neglijabile în comparaţie cu cele ale termocentralelor). Energiile hidro, nucleară şi regenerabilă fac să nu mai fie nevoie de cărbune ca în anii anteriori. Cota de piaţă a CE Oltenia poate fi acoperită instantaneu de producători români sau străini din ţările unde suntem interconectaţi începând din noiembrie 2014: Cehia, Slovacia, Ungaria. Având în vedere cele enunţate, pentru a evita insolvenţa companiei şi ÎNCHIDEREA ACTIVITĂŢII DE MINERIT, singura soluţie posibilă, în acest moment, este reducerea cheltuielilor cu munca vie de la 4008 lei/salariat, cât au fost în 2014, la 3497 lei/salariat, adică o reducere cu 12,8%. Reducerile efective vor consta în reducerea primei de vacanţă de la o medie de 3.860 lei/salariat, în 2014, la un voucher de vacanţă de 1.050 lei/salariat; reducerea primelor ocazionale de la 700 lei la 300 lei/salariat/eveniment; diminuarea sporului de fidelitate şi a echivalentului spor de carieră; reducerea cu jumătate a cheltuielilor cu transportul salariaţilor la şi de la locul de muncă; reducerea plăţilor compensatorii de la 16 salarii medii brute, la 10 salarii medii brute; reducerea numărului de personal cu 2.000 de salariaţi, preponderent prin externalizarea Carierei Berbeşti şi trimiterea la pensie a salariaţilor cu vârsta de pensionare; eliminarea cheltuielilor aferente cotei de combustibil”, se mai arată în comunicatul CE Oltenia.
Directoratul consideră că aceasta este singura posibilitate de menţinere a activităţii în cadrul CEO, ”producător de energie care are loc din ce în ce mai greu pe piaţă, datorită obligativităţii achiziţiei de certificate de gaze cu efect de seră, precum şi de certificate verzi”.
”Există pericolul ca aceste măsuri să fie cu mult mai dure în cazul unui proces de insolvenţă al societăţii, care ar conduce la închiderea unor capacităţi considerate nerentabile. Până la găsirea unor modalităţi de contracarare a creşterii acestor costuri, considerăm că este singura soluţie economică posibilă”, se mai arată în comunicat.


