„Scăderea consumului de energie”, în dezbatere publică
septembrie 15, 2014
Publicaţia în limba engleză The Diplomat-Bucharest, împreună cu CEZ Group, continuă seria evenimentelor de afaceri dedicate sectorului energetic românesc cu o conferinţă cu tema “Scăderea consumului de energie – Pericol sau oportunitate” , eveniment ce va avea loc pe 30 septembrie 2014, la hotelul Crowne Plaza Hotel din Bucureşti, la ora 8:30.
Reprezentanţi ai Ministerului Economiei şi cei ai Departamentului pentru Energie, alături de cei ai reglementatorilor din sistem, vor întâlni jucători cheie atât din zona afacerilor cu energie electrică precum şi din zona celor axate pe gaz. Aceştia vor avea ocazia de a împărtăşi propria viziune asupra unui paradox economic actual: consumul în scădere de electricitate şi gaz în perioada unei creşteri economice declarate.
Cele două sesiuni ale conferinţei au în vedere discuţii pe teme referitoare atât din zona de energie electrică precum şi din zona de gaz. Discuţiile din panel se vor concentra pe teme precum: ruperea legăturii dintre creşterea economică şi consumul de energie, impactul scăderii consumului asupra investitorilor şi producătorilor şi schimbările legislative şi impactul asupra consumului de energie dar şi despre impactul deschiderii pieţei regionale.
Sesiunea I va avea loc între 09:20 şi 10:50, iar moderator va fi Martin Zmelik, CEO CEZ Group în România. Între vorbitorii invitaţi sunt: Nicolae Havrilet (preşedinte ANRE), Ion – Toni Teau (CEO Transelectrica), Victor Ionescu (director general OPCOM) şi Ion Lungu, preşedinte AFEER.
Între 11:15 şi 12:15 va avea loc sesiunea II, moderator este Iulian Iancu, preşedinte al Comisiei de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor. Co-prezentator va fi Valeriu Binig, partener la Ernst& Young. Vorbitori invitaţi sunt: Virgil Muşatescu, profesor, doctor inginer la Universitatea Tehnică din Bucureşti, Eric Stab, preşedinte executiv la GDF Suez Energy Romania, Frank Hajdinijak, CEO E.ON Romania, Cristian Secoşan, membru în board la Gas & Power, OMV Petrom şi Silvia Vlăsceanu, director executiv al ACUE.
Detaliile despre eveniment, agenda, panel, pot fi regăsite pe site-ul oficial al evenimentului: http://enercons2014.thediplomat.ro/.