Taxele medii pe benzină la nivel mondial au avut o tendinţă de scădere în ultimii ani, în pofida unor promisiuni ale mai multor state care au afirmat că vor încerca să limiteze încălzirea globală, arată un studiu publicat în revista Nature Energy, informează Reuters, preluată de Agerpres.
Pe baza unei analize globale a preţurilor, mai mulţi cercetători de la o serie de universităţi americane au ajuns la concluzia că taxele plătite în medie pentru un litru de benzină au scăzut cu 13,3%, până la 24,2 cenţi în prima jumătate a lui 2015, de la 27,9 cenţi în aceeaşi perioadă din 2003. Declinul este paradoxal pentru că 83 de ţări, inclusiv China, Brazilia şi Indonezia au majorat taxele pe benzină în această perioadă, spre deosebire de 46 de ţări care au redus taxele.
„Chiar dacă majoritatea ţărilor şi-au reformat taxele pe benzină, progresele spre taxe mai mari la nivel global au fost dejucate de o modificare a consumului spre ţările care au subvenţii sau taxe mai mici”, susţin cercetătorii.
În perioada analizată, o serie de state exportatoare de petrol, în frunte cu Arabia Saudită, au redus taxele sau au majorat subvenţiile la benzină. Alte state mari au redus uşor taxele pe benzină, inclusiv SUA, Japonia şi Germania, în pofida promisiunilor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră şi a poluării aerului.
„Majoritatea statelor nu au depăşit faza paşilor mici pentru a impune taxe consistente pe emisiile de CO2, în pofida îngrijorărilor cu privire la schimbările climatice”, a declarat principalul autor al studiului, profesorul Michael Ross de la Universitatea California din Los Angeles.
Studiul analizează şi subvenţiile pentru energie acordate la nivel global şi efectele lor. Fondul Monetar Internaţional estimează că, la nivel global, costurile totale cu subvenţiile pentru combustibili fosili se ridică la 5.300 miliarde de dolari pe an, costuri care includ şi pagubele provocate de poluarea aerului, valurile de căldură, inundaţii şi secete ca urmare a schimbărilor climatice.
Studiul precizează că subvenţiile pentru energie sunt greu de localizat, pentru că, deseori, sunt ascunse, de exemplu în contracte pe termen lung semnate de minele de cărbune deţinute de stat pentru aprovizionarea unei termocentrale. În aceste condiţii, taxele pe benzină sunt o modalitate pentru a urmări modificarea politicilor în domeniul subvenţiilor. Cercetătorii susţin că nu există niciun semn privind o reducere a taxelor pe benzină în rândul marilor economii din G20, chiar dacă acestea au convenit în 2009 să elimine treptat subvenţiile pentru combustibilii fosili ineficienţi.
Conform Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), în afară de Statele Unite, unde taxele incluse în preţul carburanţilor au crescut în anul 2015 la 22,28 dolari/baril, de la 21,88 dolari/baril în anul 2014, în restul marilor economii mondiale taxele au scăzut. Astfel, conform celor mai recente date ale OPEC, taxele au scăzut în Marea Britanie de la 201,89 dolari/baril în anul 2014, la 182,1 dolari/baril în anul 2015. În Italia au scăzut de la 194,93 dolari/baril, la 155,97 dolari/baril, în Germania, de la 151,09 dolari/baril, la 121,97 dolari/baril, în Franţa, de la 140,72 dolari/baril, la 120,9 dolari/baril, iar în Japonia, de la 72,05 dolari/baril, la 63,07 dolari/baril. De menţionat şi că în România au scăzut “birurile”, suprataxa de 0,7 eurocenţi pe litrul de benzină fiind eliminată de la începutul anului.


