O concurenţă serioasă pentru combinatul ArcelorMittal Galaţi a apărut în ultimul timp din partea Rusiei, Ucrainei şi a Turciei, ţări care au probleme foarte mici în ceea ce priveşte costurile la energia electrică şi gaz metan, dar şi restricţii minore privind legislaţia de mediu, a arătat Ionel Borş, country manager la ArcelorMittal România, într-o întâlnire cu ministrul Economiei, Varujan Vosganian.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, în cadrul discuţiilor, Ionel Borş a prezentat evoluţia din ultimii trei ani a combinatului siderurgic gălăţean, punând accent pe impactul preţurilor la energia electrică şi gaz metan asupra industriei locale a oţelului. Managerul s-a referit şi la facilităţile fiscale şi economice pentru unităţile de profil similare din Europa Occidentală comparativ cu cele din România.
În acest context, Ionel Borş a solicitat un dialog cu factorii de răspundere din cadrul Guvernului în privinţa evaluării consecinţelor preţurilor la energia electrică şi a gazului metan asupra competitivităţii economice.
Varujan Vosganian a menţionat, la finalul întrevederii, la care a luat parte şi deputatul Victor Paul Dobre, preşedintele PNL Galaţi, că va avea o discuţie, pe această temă, în cadrul Guvernului.
De asemenea, ministrul Economiei a decis ca, în fiecare săptămână, să invite la sediul ministerului o companie românească de succes şi să aibă un schimb de păreri cu conducerea executivă a respectivei companii, precum şi cu investitori români importanţi.
Reprezentanţii ArcelorMittal Galaţi s-au arătat, recent, îngrijoraţi de preţul final al energiei şi au semnalat că societăţile din domeniu au nevoie de preţuri corecte, predictibile şi sustenabile la energie, pentru a putea continua să concureze pe piaţa exporturilor şi să îşi păstreze activităţile în România.
ArcelorMittal este cea mai mare companie siderurgică şi minieră integrată din lume, prezentă în peste 60 de ţări. În 2011, ArcelorMittal a înregistrat venituri de 94 de miliarde dolari şi o producţie de oţel de 91,9 milioane de tone, reprezentând aproximativ 6% din producţia mondială de oţel. Operaţiunile miniere ale Grupului au produs 54 de milioane de tone de minereu de fier şi 8 milioane de tone de cărbune metalurgic.


