Acasă EconomieBanci & Asigurari Romsilva se pregătește pentru director general provizoriu

Romsilva se pregătește pentru director general provizoriu

de L M

Proaspătul Consiliu de Administrație de la Romsilva a decis, în prima sa ședință, inițierea demersurilor pentru desemnarea directorului general provizoriu al regiei. Anunțul a fost făcut de către Ministerul Mediului. Chiar dacă este pentru un mandat de cel mult 5 luni, directorul general provizoriu trebuie să treacă printr-o procedură de vizează și partea de interviu, de această dată înregistrat și postat pe site-ul regiei, pentru ca toată lumea să poată vedea despre ce este vorba. Rămâne de văzut dacă această practică de transparență publică va fi menținută și pentru celelalte proceduri de selecție ce vor trebui organizate pentru completarea Consiliului de Administrație și desemnarea directorului general.

Consiliul de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva a decis declanșarea procedurii pentru numirea unui director general provizoriu, cu un mandat de maximum 5 luni, conform legislației privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice (OUG nr. 109/2011 și HG nr. 639/2023), se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Mediului. Mandatul provizoriu va înceta de drept la data numirii directorului general, în urma finalizării procedurii de selecție permanente.

„Salut faptul că noul Consiliu de Administrație al Romsilva a implementat prevederile din contractul de mandat și a lansat public o procedură deschisă pentru ocuparea funcției de director general provizoriu. Este un pas important pentru a asigura o conducere profesionistă, integră și responsabilă, iar faptul că procesul se desfășoară transparent și pe criterii obiective este o precondiție ca Romsilva să beneficieze de cea mai bună expertiză disponibilă. Am apreciat inclusiv faptul că interviurile vor fi înregistrate și, conform propunerii ministerului, vor fi ulterior urcate imediat pe site-ul Romsilva pentru a putea fi vizualizate de orice persoană interesată”, a declarat ministra Diana Buzoianu.

Procedura este organizată de Romsilva și urmărește selectarea unei persoane cu înaltă probitate morală, integritate profesională și experiență relevantă în conducerea organizațiilor complexe. Potrivit comunicatului, candidații trebuie să demonstreze competențe solide în management strategic și operațional; guvernanță corporativă și conformitate cu legislația specifică; administrarea resurselor forestiere și/sau a domeniilor conexe; planificare și gestionare a resurselor umane și financiare; comunicare instituțională și relații cu partenerii interni și externi.

Potrivit cerințelor anunțului oficial, candidatul trebuie să îndeplinească criteriile prevăzute de lege pentru exercitarea funcției, să nu se afle în incompatibilitate sau conflict de interese și să prezinte documente care să ateste studiile, experiența și reputația profesională.

Dosarele de candidatură pot fi depuse până la 18 august 2025, ora 16:30, urmând ca toate detaliile privind documentația necesară, profilul complet al postului și etapele selecției să fie disponibile pe site-ul oficial al Romsilva. Documentele oficiale ale procedurii de selecție pot fi găsite aici: https://shorturl.at/sPP0r, completează comunicatul.

din aceeasi categorie