Romsilva termină 2016 cu rezultate foarte bune, cu toate convulsiile care au afectat activitatea regiei la începutul anului. Prețul lemnului a crescut, investițiile au mers bine, iar tăierile ilegale sunt pe un tred descendent vizibil. A înregistrat chiar și o cerere de asociere din partea Primăriei Sectorului 4 pentru administrarea Parcului Natural Văcărești din București.
Romsilva a obţinut la licitaţiile de masă lemnoasă organizate în lunile noiembrie şi decembrie o creştere cu 24% a preţului mediu, iar cantitatea adjudecată a depăşit media anilor trecuţi, a anunţat, joi, directorul general al Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) – Romsilva, Ciprian Pahonţu.
„Am încheiat licitaţiile pentru 2017 pe 19 decembrie şi am respectat reglementarea în vigoare, cea care a fost schimbată în vară de Guvern. În cifre concrete, pot spune că am scos la licitaţie 4,3 milioane metri cubi de masă lemnoasă, iar preţul este foarte interesant. Anul trecut au fost discuţii pe preţul de referinţă, preţul de pornire şi unde s-a putut adjudeca. Acum, conform legii, preţul de referinţă a pornit de la un nivel normal de piaţă în România, acesta fiind racordat la tot ceea ce înseamnă piaţa europeană. Am plecat de la un preţ de pornire de 149,48 lei pe metru cub, iar rezultatul la nivel naţional a ajuns la 185,64 lei pe metru cub. Practic, prin licitaţie, s-a obţinut o creştere a preţului mediu cu 24%”, a spus şeful Romsilva, în conferinţa de bilanţ.
În opinia acestuia, preţul mediu obţinut la licitaţie creează premise favorabile unui business durabil atât pentru Romsilva, cât şi pentru cei câteva mii de agenţi economici cu care lucrează Regia pe partea de lemn, în condiţiile în care 85% – 87% din veniturile sale provin din valorificarea lemnului.
Acesta a adăugat că, din întreaga cantitate oferită spre licitare, au fost adjudecate 3,33 milioane metri cubi, însemnând aproape 78% din volumul brut oferit agenţilor economici autorizaţi. „Din tot ceea ce am oferit la licitaţie, s-a adjudecat un procent peste media anilor trecuţi, de 78%, respectiv 3.336.590 de metri cubi au fost adjudecaţi la această dată şi vor intra în faza de contractare şi de exploatare după 1 ianuarie 2017”, a adăugat Pahonţu.
Romsilva a organizat între 24 noiembrie şi 19 decembrie, în toate direcţiile silvice, licitaţia principală pentru producţia de masă lemnoasă pentru anul viitor. Prin această licitaţie, firmele autorizate obţin dreptul de recoltare a masei lemnoase din fondul forestier administrat de Romsilva. Din cei 4,29 milioane metri cubi de masă lemnoasă oferiţi la licitaţie, circa 1,22 milioane de metri cubi au fost de răşinoase, 1,54 milioane de metri cubi de fag, 330.913 metri cubi de stejar, 552.577 de metri cubi diverse specii tari şi 636.139 metri cubi diverse specii moi.
Licitațiile pentru anul 2016, care au început în noiembrie 2015, au fost boicotate de către forestieri, nemulțumiți de prețul mare de pornire stabilit în baza legislației valabile la acea vreme. După mai multe proteste, și ceva lupte cu jandarmii, Guvernul Cioloș a modificat legislația, dar perioada propice pentru licitații aproape trecuse, ceea ce a influențat rezultatele economice ale regiei la început de an.
RNP – Romsilva administrează 3,154 milioane de hectare de fond forestier proprietate de stat, asigură servicii publice şi administrează alte un milion de hectare de pădure privată. Regia deţine administrarea a 22 de parcuri naturale şi naţionale, o direcţie pentru caii de rasă şi o structură dedicată Muzeului Cinegetic al Carpaţilor Posada. AGERPRES/(AS – autor: Mariana Nica, editor: Oana Tilică)
Drumuri noi
Romsilva a lucrat în acest an pe 401 de obiective de investiţii pentru drumuri noi şi reabilitări, ceea ce înseamnă 1.627 de kilometri în zone greu accesibile, a anunţat directorul general al Romsilva, Ciprian Pahonţu, în conferinţa de bilanţ.
„Din cele 100 de milioane de lei pe care i-am avut de investit din fondul de accesibilizare, am reuşit să atragem 85 de milioane de lei. Ca să vă dau dimensiunea, am lucrat pe 401 obiective. Este vorba de drumuri noi, reabilitări, evident şi proiecte tehnice şi studii de fezabilitate. Vreau să vă spun şi o cifră, pentru că mă uitam zilele trecute la televizor şi compania de drumuri naţionale se mândrea cu o cifră, pe care CNADNR a avut-o în reparaţie. Noi am lucrat în acest an pe 1.627 de kilometri şi faceţi dumneavoastră comparaţia. Am vrut să punctez cifra pentru că una este să lucrezi pe 1.627 de kilometri în zone greu accesibile, nu lângă Bucureşti. Gândiţi-vă ce înseamnă acest lucru!”, a explicat Pahonţu.
Regia a avut în acest an un program de investiţii de 100 de milioane de lei din fondul de accesibilizare. Acesta este un fond special care se foloseşte pentru reparaţia şi construcţia de drumuri forestiere care este constituit dintr-un procent din masa lemnoasă valorificată şi este dedicat activităţii de mentenanţă şi dezvoltare a reţelei de drumuri forestiere.
Estimările şefului Romsilva arată că din cele 100 de milioane de lei din acest fond se vor realiza până la finalul anului investiţii de 82 de milioane de lei. Au fost alocate sume pentru 401 obiective de investiţii, din care 127 de drumuri noi şi 210 de reabilitări/refaceri, precum şi pentru 125 de obiective propuse la proiectare. Lungimea infrastructurii forestiere pe care s-a intervenit cu investiţii a fost de 1.626,78 kilometri, iar lungimea infrastructurii forestiere pe care au fost demarate lucrări de proiectare a fost de 513,73 de kilometri.
De asemenea, tot în 2016, Romsilva a alocat 88,5 milioane de lei pentru investiţii din fonduri proprii, acestea fiind constituite din cota legală de amortizare, respectiv 30 de milioane de lei, şi din cota din profitul programat şi anume 58,5 milioane de lei.
„Din fondurile proprii de investiţii, 56,3 milioane de lei au fost alocaţi pentru cumpărarea de utilaje productive, 2,6 milioane de lei pentru centre de producţie, 4,48 milioane de lei pentru herghelii şi 777.000 de lei pentru pepiniere, alţi bani fiind alocaţi pentru amenajări de pază a pădurilor, cele piscicole sau vânătoreşti, precum şi reabilitarea de clădiri administrative”, a spus Pahonţu.
Acesta a adăugat că din programul de investiţii din fonduri proprii estimează că la finalul anului se va realiza un procent 93%, respectiv 88,5 milioane de lei, ceea ce reprezintă „un procent excelent”.
RNP-Romsilva administrează 3,154 milioane de hectare de fond forestier proprietate de stat, asigură servicii publice şi administrează alte un milion de hectare de pădure privată. Regia deţine administrarea a 22 de parcuri naturale şi naţionale, o direcţie pentru caii de rasă şi o structură dedicată Muzeului Cinegetic al Carpaţilor Posada.


