Acasă Economie Rompetrol ajută producătorii locali

Rompetrol ajută producătorii locali

de M G

Una dintre investițiile majore ale Fondului de Investiţii în Energie Kazah-Român (FIEKR), în valoare de 40 milioane de euro, o reprezintă cea în 12 staţii de carburanți Rompetrol, pe Autostrada A1, tronsonul Sibiu – Nădlac, create ca centre de servicii integrate. Aceste centre reprezintă o oportunitate majoră pentru producătorii locali în accesarea unui punct de vânzare cu deschidere mare.

Aceste noi locații nu sunt doar simple stații de carburanți, ci centre de servicii, care se pot întinde pe hectare de teren. Suprafaţa din interior este cuprinsă între 300 şi 600 de metri pătraţi, de trei ori mai mult decât cea a unei benzinării obişnuite, cu zone moderne de luat masa.

Centrele au fost predate Rompetrol Downstream pentru utilare/dotare, operare şi întreţinere de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere în baza unor contracte de concesiune de servicii, atribuite prin licitaţie publică.

Cu aproximativ 45-65 de noi angajați/stație, fiecare dintre acestea este dotată cu șase puncte de alimentare cu carburanți pentru autoturisme, două puncte de alimentare rapidă pentru camioane/ TIR /autobuze, o pompă AdBlue, un skid de alimentare cu gaz petrolier lichefiat (GPL), sisteme de recuperare a vaporilor și iluminat led, plus patru posturi de încărcare rapidă a mașinilor electrice. Printre serviciile oferite se numără și sistemul Fill&Go, terminale de plată pentru vigneta/facturi/transferuri bancare/încheiere asigurări.

În același timp, noul concept asigură și o dezvoltare firească a brandului ”hei”, prin transformarea lui într-un brand-umbrelă și crearea a trei linii distincte de servicii – hei&gourmet pentru servire asistată cu preparate de tip restaurant, hei&go pentru produsele din magazine și hei&coffee pentru cafea, patiserie, sandwich-uri.

Reprezentanții Rompetrol Downstream au declarat, la una dintre inaugurări, că, „prin aceste centre, punem la dispoziţia călătorilor un spaţiu vast, unde să alimenteze maşina şi să se relaxeze savurând o cafea, în staţiile hei&coffee, sau servi o masă caldă în benzinăriile care funcţionează sub brandul hei coffee&gourmet”.

Potrivit reprezentanților companiei, carburantul este, astăzi, doar o componentă dintre serviciile oferite în prezent, pentru că segmentul de retail se dezvoltă constant, acoperind tot mai multe nevoi ale clienților, care nu sunt, neapărat, din zona convențională, cea cu legătură direct în consumul de carburanți.

Totodată, prin deschiderea acestor centre de servicii, există o mare oportunitate pentru producătorii locali să găsească un punct de vânzare cu deschidere mare. De aceea, sunt încurajați toți cei din zonă să încheie parteneriate cu Rompetrol Downstream și să-și comercializeze produsele în aceste spații noi de servicii integrate. Aceste spații pun la dispoziție, fiecare, în jur de 100 de locuri de parcare pentru diverse tipuri de vehicule.

Cele 12 centre de servicii integrate generează taxe de circa 2 milioane de lei pentru fiecare lot, către bugetul local, și între 4 și 11 milioane de lei per lot, către bugetul central.

Proiectul, care cuprinde cele 12 centre integrate de servicii construite de Rompetrol pe Autostrada A1, cu o investiţie totală estimată de peste 40 de milioane de dolari, este derulat prin Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român – FIEKR.

Parte a Coridorului IV pan-european de transport (Dresda – Istanbul), Autostrada A1 este principala cale rutieră de legătură spre și dinspre Ungaria și țările din vestul Uniunii Europene, fiind o rută atât comercială, cât și turistică.

Rompetrol Downstream este divizia de retail a Grupului KMG International în România. La sfârşitul lunii septembrie 2023, segmentul de distribuţie al Rompetrol Downstream cuprindea 1.312 puncte de comercializare, incluzând reţeaua de staţii proprii, staţii partener şi staţii mobile (expres şi baze interne), în creştere cu 77 de unităţi faţă de numărul consemnat la finele lui septembrie 2022.

În plus, compania operează la nivel national şi 6 depozite de carburanţi, circa 280 de staţii de încărcare auto cu gaz petrolier lichefiat – GPL şi peste 7.000 de puncte de distribuţie butelii GPL/Rompetrol casnic.

Divizia de retail a Grupului KMG International a lansat în 2017 prima benzinărie dotată cu staţii de încărcare a maşinilor electrice, iar în 2018 a finalizat instalarea de panouri solare într-una din benzinăriile Rompetrol din Bucureşti, o premieră pentru România şi regiunea Mării Negre.

din aceeasi categorie