Acasă EconomieBanci & Asigurari Restructurare cu cântec în pădure

Restructurare cu cântec în pădure

de L M

Silvicultorii se concentrează pe realizarea angajamentelor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, este concluzia participanților la „Ziua Silvicultorului”, care s-a desfășurat pe 9 iunie 2022, la Olimp. Între timp, se chinuie cu imaginea proastă pe care domeniul silvic îl are în lume, din cauza tăierilor ilegale ce ne-au adus și o procedură de infringement din partea Comisiei Europene. Și ca situația să fie și mai complicată, silvicultorii sindicaliști atrag atenția asupra intenției decindenților de a restructura Romsilva, regia ce administrează pădurile statului; numai că măsurile anunțate ar produce mai mult rău, cred sindicaliștii.

„Putem afirma, fără falsă modestie, faptul că, la nivel european, avem cele mai mari arborete virgine, cele mai compacte habitate forestiere, care, în bună parte, nici nu mai există în alte părți ale Europei. Din păcate, cu toate acestea, suntem amenințați cu infringement pe păduri”, a declarat Adrian Crețu, președintele Asociației Administratorilor de Păduri (AAP), la „Ziua Silvicultorului” 2022.

„La baza acestui paradox se află, așa cum probabil știți, ONG-uri alimentate financiar de entități cu un mare interes în achiziționarea de păduri. În momentul de față s-a ajuns până acolo ca Biblia silviculturii – amenajamentul silvic (n.r.- documentul în baza căruia se administrează pădure, inclusiv tăierile) – să fie ridiculizat chiar și de reprezentanții care ar trebui să apere interesele țării pe simplul motiv că amenajamentul „distruge habitatele de interes european”. Câteodată mi se pare că suntem ca într-o peliculă cu actori din care unii par că vin direct de la ospiciu”, a tranșat situația președitele AAP.

Crețu a precizat că „experiența silvicultorului român este peste media europeană”, având în vedere gradul mare de diversitate a biodiversității ce se înregistrează în România. „De altfel, această experiență se va putea face auzită la întrunirile Comisiei Europene pe păduri”, a spus Crețu. AAP face parte din ProAgro, organizația ce reprezintă agricultorii și, mai nou, silvicultorii în COPA-Cogeca, structura reprezentativă la ședințele de la Bruxelles.

„Tot la nivel european putem afirma că suntem singura țară care a avut o planificare riguroasă a activităților silvoculturale, toată pădurea țării fiind amenajată încă din trecut. După retrocedarea unei părți s-a renunțat la amenajarea pădurilor din cauza legislației generate de politicul nostru cu interese de grup”, a punctat Adrian Crețu.

„Întrebarea este dacă putem face față presiunii acestei legislații incoerente. Eu spun că da. Va trebui să rezistăm și faptului că la ora actuală silvicultorul mai mult pierde timpul profesional cu alte activități, cum ar fi cele de contabilitate, juridice, de pază, de operator IT etc. Și totul doar pe finanțele obținute din pădure”, a susținut președintele AAP.

Potrivit acestuia, domeniul silvic a avut parte de cele mai mici fonduri alocate, indiferent dacă liniile de finanțare sunt la nivel național sau comunitar. „Cu toate acestea, silvicultorul român a reușit să reziste atât presiunilor proprietarului, fie el cel privat sau de stat, cât și presiunilor legislative”, a completat optimist Adrian Crețu, președintele AAP.

Silva: restructurarea pune în pericol Romsilva

Silviu Geană, președintele Federației Sindicatelor Silva, susține că tot corpul silvic este „extrem de îngrijorat de soarta acestui sector, de soarta pădurilor românești, de soarta locurilor de muncă, de viitorul familiilor pe care le are în întreținere și de ceea ce va aduce ziua de mâine”.

„Din păcate, în ultima perioadă, despre păduri vorbesc și culmea, sunt și ascultați, tot mai mulți <activiști> și tot mai puțini silvicultori, iar percepția publică precum și politicile publice arată tot mai evident acest lucru. Astfel se explică legislația făcută pe genunchi, stufoasă, absurdă, restrictivă și de multe ori dificil de aplicat, elaborată la presiunea <societății civile>, a <procedurilor de infringement>, de cele mai multe ori fără o consultare reală a specialiștilor silvici”, atrage atenția liderul de sindicat.

„Din păcate, soarta Romsilva, a unităților de administrare a pădurilor și implicit locurile de muncă sunt, în opinia noastră, puse în pericol de anumite măsuri recent propuse de Cancelaria Prim-Ministrului Guvernului României, <în urma consultării cu diferiți actori din domeniu>”, a arătat Silviu Geană. El a atras atenția asupra intenției autorităților de a implementa un model regional de administrare silvică, bazat pe reconfigurarea structurilor organizatorice din subordinea Romsilva prin separarea activității de administrare și gestionare de activitatea de exploatare. Pe de altă parte, se pune și problema modificării limitelor minime de suprafață pentru autorizarea unui ocol silvic. „Se propune astfel dublarea suprafețelor ocoalelor silvice la câmpie și la deal respectiv triplarea suprafeței ocoalelor silvice la munte”, susține Geană.

„Aceste măsuri, dacă vor fi aplicate, vor conduce la o destructurare a Regiei Naționale a Pădurilor, la o reducere masivă a numărului de direcții silvice și ocoale silvice, la concedieri drastice de personal, la imposibilitatea susținerii financiare a activității de administrare a pădurilor, de administrare a celor 22 de parcuri naturale și naționale precum și a direcției specializate pentru creșterea cailor de rasă”, a declarat șeful Silva. Sindicaliștii nu au stat și, alături de alte organizații silvice, au depus zilele trecute la Guvern un amplu Memoriu, prin care s-a solicitat consolidarea instituțională a Romsilva și întărirea autorității personalului silvic. Potrivi acestora, măsurile de restructurare reprezintă „o amenințare directă pentru integritatea și funcționalitatea instituțională a unei regii autonome de interes național a cărei principală misiune este gestionarea durabilă și unitară a pădurilor României.

Pentru a îmbunătăți gestionarea pădurilor din România și pentru a elimina fenomenul tăierilor ilegale avem nevoie de o viziune politică constructivă, de cooperare interinstituțională și de o alocare corectă a resurselor financiare și umane necesare”, a precizat Silviu Geană.

„Pe această cale, facem un apel la toți cei implicați pentru a identifica soluții alternative la măsurile propuse de Guvern, astfel încât acest plan de măsuri să afecteze cât mai puțin activitatea Romsilva, structurile silvice de administrare a pădurilor și locurile de muncă ale salariaților Regiei Naționale a Pădurilor”, a completat liderul de sidicat, Silviu Geană.

Silvicultorii cu ochii pe PNRR

„Am trecut printr-o perioadă dificilă, cu numeroase restricții sanitare, o piață afectată de turbulențe, suntem într-o altă situație de criză, la granițele noastre, iar în același timp trebuie să ne adaptăm noilor provocări, politicile la nivelul Uniunii Europene, adaptarea la schimbările climatice și implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență, care are o componentă importantă de mediu și păduri, cu lucrări de împăduriri și înființare de perdele forestiere”, a declarat Gheorghe Mierliță, la „Ziua Silvicultorului”, desfășurată joi, la Olimp.

„Nu este o misiune ușoară, dar noi, silvicultorii, suntem obișnuiți să depășim toate aceste provocări, pentru că avem o meserie cu o îndelungată tradiție, cu numeroase generații care au îngrijit pădurile țării, o resursă umană valoroasă, specialiști buni pregătiți în universități de elită, cu experiență îndelungată în teren, cercetători foarte buni, profesori la fel de buni, care formează noi generații de silvicultori”, a spus oficialul RNP.

Sprijin parlamentar

„În contexul încălzirii pământului ca urmare a efectului de seră, importanța silviculturii și a pădurii devine foarte mare”, a spus Anton Păștinaru, de la Comisia pentru Agricultură și Silvicultură din Camera Deputaților, în mesajul transmis de președitele comisiei, deputatul Florin Barbu.

Potrivit acestuia, „ca o prioritate a silvicultorilor trebuie să fie și extinderea perdelelor forestiere de protecție, având în vedere că avem cadrul legislativ necesar. De asemenea, eficientizarea acțiunii de apărare a integrității fondului forestier național trebuie să constituie o altă prioritate, pentru a reduce tăierile ilegale de masă lemnoasă. Stoparea declinului suprafețelor împădurite și extinderea suprafețelor ocupate cu păduri trebuie să fie o altă prioritate a aparatului tehnic din silvicultură”, se arată în mesajul președintelui Comisiei pentru Agricultură.

„Trebuie să trecem la refacerea, extinderea și paza pădurilor, trebuie să căutăm alternative la actualul sistem de silvicultură și să gândim mai mult la creșterea capacității administrative a pădurilor de către Romsilva și Asociația Administratorilor de Păduri (n.r. – care reunește administratorii de păduri private)”, atrage atenția mesajul președintelui, care îi asigură pe silvicultori de sprijinul deputaților în activitatea lor.

Cea de-a XXXII-a ediție a Zilei Silvicultorului a fost marcată joi, 9 iunie, la Olimp, în județul Constanța, printr-un eveniment comun organizat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, prin Direcția Silvică Constanța, și Asociația Administratorilor de Păduri, aceasta fiind a șasea ediție când întregul corp silvic sărbătorește împreună Ziua Silvicultorului.

 

din aceeasi categorie