Vecinii noştri de la sudul Dunării sunt mult mai aplicaţi în ceea ce priveşte afacerile şi câştigarea banilor “cu cap”! La numai 160 de km de Bucureşti se află localitatea Veliko Târnovo, vechea Capitală a Ţaratului Bulgar, o “Sighişoară” a Bulgariei, dar mult mai ieftină!
I se mai spune Orașul Țarilor, pentru că, în Evul Mediu, între secolele al XII-lea și al XIV-lea, a fost Capitala celui de-Al Doilea Imperiu Bulgar, cunoscând o amplă dezvoltare culturală, economică și politică. Acestei perioade i se datorează și arhitectura unică, în stil balcanic, ce atrage un mare număr de turiști.
Situat pe trei coline şi pe malurile abrupte ale râului Iantra, orăşelul de munte, cu monumente istorice bine puse în valoare, cu străduţe înguste şi case parcă suspendate de pereţii canionului, cu restaurante şi cafenele cu specific bulgăresc, macedonean, grecesc sau albanez, pare a fi neschimbat de secole. Există şi o parte modernă a oraşului, cu blocuri construite în perioada comunistă, care, însă, nu contrastează cu aerul medieval al urbei.
Indiferent de sezon, pensiunile şi hotelurile au preţuri foarte rezonabile, bucătăria bulgarească, cu influenţe turceşti şi greceşti, e gustoasă şi sănătoasă, iar în cafenele şi baruri e veselie până noaptea târziu.
Nu doar oraşul, ci şi împrejurimile împădurite, unde se pot face drumeţii, alpinism sau excursii către sate pitoreşti, fac din Veliko Târnovo una dintre primele 10 cele mai vizitate destinaţii turistice din Europa de Est.
În zonă se poate ajunge cu trenul sau cu maşina şi, pentru că drumurile către Veliko Târnovo sunt bune şi uşor de parcurs, să pornim la drum!
Originea numelui oraşului este legată de cuvântul slav „tern” sau „turn” (tron), care, de-a lungul anilor, s-a transformat în Ternov, Turnov, Turnovgrad, Turnovo, iar mai apoi în Veliko Tarnovo, fiind numit „Veliko” (Mare) datorită mărimii şi frumuseţii sale.
Astăzi, cel mai important obiectiv turistic al oraşului este impunătoarea Cetate Ţareveţ. Ruinele cetăţii sunt foarte bine întreţinute, iar unele părţi au fost chiar reconstruite în spirit medieval. Ca să poţi vizita întreaga cetate ar trebui rezervată o zi întreagă, dar punctele importante, Patriarhia, ruinele cele mai bine păstrate şi turnurile de aparare pot fi vizitate lejer în doar câteva ore.
Dar, poate cel mai impresionant punct turistic îl reprezintă biserica patriarhală. Renovată şi restaurată, astăzi, picturile de pe pereţii bisericii sunt absolut imprevizibile! “Zugrăvită” numai în alb şi negru, cu nuanţe “intermediare”, şi doar acolo unde trebuie cu “roşu sângeriu”, biserica este cea mai modernă mostră de artă bisericească ortodoxă.
În fiecare an, pe 22 martie, când este ziua oraşului Veliko Târnovo, au loc festivităţi, concerte, lansări de felinare chinezeşti şi focuri de artificii. Evenimentul care atrage cei mai multi turişti este un spectacolul de sunet şi lumini unic în Europa.
Prin muzică şi o iluminare spectaculoasă se recreează istoria celui de-Al Doilea Imperiu Bulgar, dintre anii 1185 – 1393, căderea sub ocupaţia turcă şi eliberarea Bulgariei din 1878. Muzica a fost compusă special pentru acest spectacol, care a avut loc pentru prima data în 1985, când se aniversau 800 de ani de la răscoala fraţilor Asan.
Alte atracţii turistice
A doua parte fortificată a vechiului oraş este colina Trapeziţa, unde nobilii şi negustorii bogaţi au construit biserici şi case mari, cu arhitectură frumoasă.
În timpul săpăturilor de la începutul secolului XX, au fost descoperite rămăşiţele a cel puţin 17 biserici splendid decorate. Într-una dintre aceste biserici s-au păstrat mai multe secole moaştele lui Ioan de Rila, un mare sfânt sihastru bulgar, până ce au fost transferate la marea Mănăstire Rila.
În zona fortificată Assenova Mahala, aşezată între dealurile Ţareveţ şi Trapeziţa, se pot vizita bisericile Sfântul Dumitru Solunski, Sfinţii 40 de mucenici, Sfântul Gheorghe şi Sfinţii Petru şi Pavel, unde se fac încă cercetări arheologice, istorice şi artistice, dar şi locuinţele meşteşugarilor lutieri, cofetari, brutari sau anticari. Întreaga zonă a fost restaurată la sfârșitul anilor ‘80, pentru a recrea atmosfera de acum 100 de ani.
Meșteșugarii din ateliere folosesc şi acum tehnologii vechi și unelte originale, sunt bucuroși de oaspeți şi lucrează cu ferestrele deschise către străzile invadate turişti. În afară de ateliere, în vechile case sunt cafenele și patiserii, care servesc prăjituri turcești și cafea la nisip.
O altă atracţie turistică este strada Samovodska Charshia, care, astăzi, se numeşte se numește astăzi Ulița Rakovski, şi unde, încă din secolul XIX, meșteșugarii din satul Samovodene veneau să-și vândă mărfurile. Cu timpul, meșteșugarii și-au deschis aici ateliere de țesut, olărit, fierărie, tâmplărie sau pictură de icoane, s-au construit hanuri, iar piața s-a transformat într-un centru comercial important.
Trebuie vizitate şi Muzeul de Arheologie cu exponate din oraşele romane Nicopole şi Istrum şi Muzeul Renaşterii Naţionale şi al Adunării Constituante şi a Renaşterii Bulgariei.
Muzeul Casa Sarafkina, cea mai maiestoasă casă din oraş, construită în urmă cu aproape 200 de ani pentru un bancher bogat, este o casă-muzeu cu obiecte de ceramică, lăzi şi cutii pictate, ţesături şi costume tradiţionale. Etajul este dedicat ritualurilor şi sărbătorilor specifice acestei regiuni.


