Companiile private de energie din Republica Dominicană (ADIE) au propus fuziunea celor trei distribuitori de energie electrică (EdeEste, EdeSur și EdeNorte) într-o singură agenție, pentru a reduce costurile și pentru a avea un management și investiții mai eficiente, scrie publicaţia Dominican Today.
De asemenea, companiile sugerează emiterea unor obligațiuni de stat pentru a plăti datoria Guvernului cu ADIE, precum și pentru plata regulată a facturilor către companiile din acest sector.
„Prin achitarea datoriei cu companiile din energie, s-ar îmbunătăți lichiditatea sectorului și ar încuraja investițiile private în tehnologia de generație nouă și ar reduce costurile cu energia”, a declarat ADIE într-un comunicat.
Organizaţia precizează că pierderilor totale din distribuție trebuie reduse pentru a ajunge la standardele internaționale, care potrivit ADIE sunt de aproximativ 10%.
„Pentru a atinge acest obiectiv este necesară focalizarea și prioritizarea investițiilor publice în programele de reducere a pierderilor în circuitele unde de plăteşte cel mai puțin”, spun oficialii ADIE.
Aceştia adaugă că trebuie vizată în special subvenția la rata pentru electricitate aplicând o valoare socială doar pentru un consum mai mic de 100 de kilowați pe lună.


