Acasă MediuDezvoltare Durabila Renovare obligatorie

Renovare obligatorie

de GM

Din 2012, autorităţile vor fi nevoite să se implice mai mult în renovarea anuală a clădirilor publice, pentru a reduce, astfel, consumul de energie. Comisia Europeană a adoptat, recent, o nouă directivă privind eficienţa energetică, potrivit căreia, în fiecare an, autorităţile trebuie să renoveze cel puţin 3% din suprafaţa clădirilor publice mai mari de 250 metri pătraţi. Producătorul de materiale de construcţii Duraziv recomandă, pentru creşterea substanţială a eficienţei energetice a clădirilor publice, soluţia aplicării unui termosistem pe interior. Aceasta este cea mai ieftină soluţie posibilă şi singura variantă care asigură integritatea arhitecturală a faţadelor, având în vedere că multe dintre clădirile publice au valoare de monument, se arată într-un comunicat de presă.

Adoptarea acestei soluţii impune, însă, alegerea unei echipe de montaj cu experienţă, care să fie foarte atentă la o serie de detalii şi care să asigure durabilitatea şi calitatea tehnică a acestor lucrări, se mai arată în comunicat. Cu toate acestea, compania subliniază faptul că termoizolarea trebuie făcută după o atentă analiză a fiecărui caz în parte şi numai dacă este necesar, ştiut fiind faptul că o parte din clădirile publice sunt clădiri cu valoare de monument şi care, prin natura construcţiei, nu necesită neaparat termoizolare, ci doar renovare şi consolidare.

„Costul sistemului de termoizolaţie montat la interior este dat de preţul polistirenului extrudat. Dată fiind, însă, grosimea mult mai redusă a acestor plăci, comparativ cu cele expandate, costul materialelor utilizate la termoizolarea pe interior ar trebui să fie mai mic şi, în funcţie de calitatea materialelor folosite, ar trebui să poată fi încadrat între 8 şi 10 euro/mp de suprafaţă termoizolată”, a declarat George Bocai, director tehnic Duraziv.

Costul manoperei este, de asemenea, mai mic decât la termoizolarea exterioară, deoarece lucrările sunt mai simple şi nu necesită utilizarea de schele. Acesta este cuprins între 4 şi 10 euro/mp de suprafaţă termoizolată. Pentru o clădire cu o suprafaţă la sol de 250 de metri pătraţi, suprafaţa pereţilor este de circa 500 mp. Astfel, costurile izolării acestor spaţii pot varia între 6.000 şi 10.000 de euro.

Cea mai mare parte dintre clădirile publice din România are o valoare arhitecturală care trebuie protejată în cazul unor lucrări de termoizolare. Sectorul public acoperă aproximativ 12% din stocul de clădiri, iar termoizolarea acestor clădiri ar putea reduce energia consumată de aceste imobile cu aproximativ 60%, potrivit specialiştilor.

„Este important ca această lege să fie aplicată cu discernământ”, subliniază arhitectul Roxana Roşca, partener fondator al biroului ZIP BDX Studio. „O parte semnificativă din acest fond vechi construit are nevoie de consolidare, însă, în ceea ce priveşte termoizolarea, aceasta trebuie implementată numai după efectuarea de măsurători şi în urma unei analize atente, pentru că multe dintre aceste clădiri nici măcar nu necesită termoizolare” a continuat ea. „Avem cunoştinţă de probleme apărute după ce au fost termoizolate clădiri care nu aveau nevoie de astfel de intervenţii. Anvelopantele despre care vorbim trebuie să respire, grosimea şi sistemul de termoizolare în sine nu trebuie să fie standard, ele depind de caracteristicile termotehnice ale elementelor proprii. În plus, este o greşeală să termoizolezi o clădire de început de secol sau din perioada interbelică, care are în primul rând nevoie de consolidare şi renovare! În funcţie de perioada despre care vorbim, clădirile în cauză au ca principal sistem constructiv al anvelopantei zidăria de cărămidă, uneori completată cu elemente structurale din beton armat, tencuite atât la exteriorul clădirii, cât şi la interiorul ei”, a declarat Roxana Roşca. „Dacă, totuşi, se ajunge la concluzia că termoizolaţia este necesară, aceasta trebuie făcută cu discernământ”, a mai spus aceasta.

„Este indicat să se apeleze la firme de construcţii care au mai executat lucrări de aces tip, fiind vorba despre execuţii mai complexe în care fiecare detaliu contează. De asemenea, în astfel de proiecte este necesar să se execute şi o renovare exterioară, sau cel puţin o impregnare a faţadei folosind materiale hidrofobe, care să protejeze peretele de pătrunderea apei de ploaie”, a mai spus George Bocai.

Termoizolarea interioară este o soluţie recomandată atât în renovarea clădirilor cu valoare arhitecturală deosebită, cât şi în cazul locuinţelor cu regim de utilizare discontinuu sau în zonele în care faţadele sunt inaccesibile din exterior, însă numai după o analiză atentă a fiecărui caz în parte.

Duraziv este unul dintre principalii jucători locali de pe piaţa de adezivi. Compania a dezvoltat în a doua parte a anului 2010 şi o gamă de vopsea pentru a completa oferta disponibilă în acest sens, în urma unei investiţii de aproximativ un milion de euro. Pe lângă adezivi şi vopsele, compania produce şi comercializează şi profile metalice. În 2010, cifra de afaceri a Duraziv a fost de 13,5 milioane de euro, în creştere cu 50% faţă de anul precedent. Pentru acest an, compania îşi propune o evoluţia de 25% a business-ului.

din aceeasi categorie