Cota de energie electrică produsă din surse regenerabile care va beneficia în acest an de sistemul de promovare prin certificate verzi este de 11,1% din consumul final brut de energie electrică, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern iniţiat de Departamentul pentru Energie. Ceea ce înseamnă că “bătălia“ certificatelor verzi se va adânci, aceastea urmând să se vândă, cel mai probabil, la preţul minim, asta în condiţiile în care se vor vinde. Cel mai probabil, unele vor rămâne nevândute, ceea ce înseamnă că, spre sfârşitul anului, vom asista la primele insolvenţe în domeniul regenerabilelor.
Reamintim, susţinerea producţiei de energie din surse regenerabile se realizează, în România, prin certificate verzi şi cote obligatorii. Conform legislaţiei europene, până în anul 2020, 20% din consumul de energie trebuie să provină din surse regenerabile. România şi-a asumat ca 24% din consumul de electricitate din anul 2020 să provină din surse regenerabile, însă ANRE a anunţat că această ţintă a fost deja atinsă la 1 ianuarie 2014. Legislaţia naţională prevede ţinte anuale de consum; astfel, anul trecut, consumul trebuia să ajungă la 14% energie verde, iar anul acesta – 15%.
“Pentru anul 2014 cota de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi este de 11,1% din consumul final brut de energie electrică“, spune textul proiectului.
“În acest moment, componenta de certificate verzi, adică impactul lor în facturile finale, este de 42 de lei pe MWh. Dacă ar fi rămas cota de 15%, componenta de certificate verzi s-ar fi majorat la 80-83 de lei“, declarat surse din piaţă, conform Agerpres.
Potrivit acestora, cota de 11,1% este aceeaşi cu cea stabilită pentru anul 2013, astfel că, practic, componenta de certificate verzi din factură rămâne la valoarea de 42 de lei pe MWh.
“Indiferent de câtă energie regenerabilă se va produce anul acesta, impactul certificatelor verzi în factură nu va fi majorat, pentru că energia regenerabilă produsă în plus nu va beneficia de certificate verzi“, au mai spus sursele citate.
Certificate nevândute
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) estimează că, la finele acestui an, în România vor fi în funcţiune capacităţi de producere a energiei regenerabile cu o putere de circa 6.000 de MW, în creştere cu 40% faţă de cei 4.300 de MW, cât este capacitatea lor totală de acum, potrivit notei de fundamentare a proiectului de Hotărâre de Guvern (HG), iniţiat de Departamentul pentru Energie.
Legislaţia în vigoare acordă 2 certificate verzi (CV) producţiei în centrale eoliene, 6 CV – în centrale fotovoltaice, 3 CV – în microhidrocentrale (MHC). Prin OUG 57/2013, aprobată prin legea 23/2014, se amână, până în anul 2017 – 2018 acordarea unui CV pentru MHC şi centrale eoliene şi 2 CV pentru centralele electrice solare. Totuşi, fotovoltaicele rămân cu 4 certificate verzi, în condiţiile în care sunt instalaţi aproape 1.100 MW. La aceştia se adaugă cei 2.700 MW eolieni şi aproape 550 MW în microhidrocentrale. Eolienii au produs şi 2.200 MWh, iar fotovoltaicii – aproape de 500 MWh. Ceea ce înseamnă că, uneori, circa 30% din consumul naţional a fost asigurat din surse regenerabile, adică cu mult mai mult decât cota de 11,1% avansată în proiectul de HG al Departamentului pentru Energie.
În aceste condiţii, pe piaţă se vor afla foarte multe certificate verzi. Dacă acestea se pot vinde la preţuri între 27 şi 55 euro/certificat, este clar că tranzacţiile se vor realiza la preţul minim. Deja preţurile pe platforma bilaterală a Opcom au ajuns la circa 130 lei/CV. Cum oferta de certificate verzi va fi foarte mare, cel mai probabil multe certificate nu vor mai fi vândute. Astfel, este posibil ca, până la sfârşitul anului, să asistăm la primele insolvenţe în domeniul regenerabilelor.


