Acasă Economie Rectificare la buget

Rectificare la buget

de GM

A doua rectificare bugetară pe anul 2012 este fundamentată pe o creştere economică revizuită în scădere la 1%, faţă de nivelul de 1,2% luat în calcul la prima rectificare bugetară, în august 2012, în timp ce bugetul iniţial a fost construit pe o creştere de 1,8-2,3%, potrivit proiectului de Ordonanţă privind rectificarea bugetară, publicat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

“Evoluţia activităţii economice din primele luni ale anului 2012, care relevă continuarea creşterii economice în condiţii de stabilitate macroeconomică şi financiară, ceea ce susţine o creştere a Produsului Intern Brut (PIB) de circa 1% în anul 2012, faţă de 1,8-2,3% cât se estima la elaborarea legii bugetului de stat şi un Produs Intern Brut în valori nominale de 607,3 miliarde lei, faţă de 579,6 miliarde lei cât s-a estimat iniţial. Majorarea valorii nominale a Produsului Intern Brut a avut la bază recalcularea acesteia pentru anii 2009 şi 2010 şi publicarea datelor provizorii pentru 2011, de către Institutul Naţional de Statistică”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de rectificare bugetară.

În primul semestru din 2012, PIB s-a majorat, în termeni reali, cu 0,7% faţă de semestrul I 2011. Creşterea din primul semestru s-a bazat, în principal, pe evoluţia pozitivă a formării brute de capital fix, care a înregistrat un spor de 14,3%, în timp ce creşterea consumului final a fost de 0,8% (ca urmare a creşterii cu 1,1% a consumului privat şi a reducerii cu 2,8% a consumului public).

A doua rectificare bugetară are în vedere continuarea Acordului Stand-by de tip preventiv, dintre România şi Fondul Monetar Internaţional, intrat în vigoare la sfârşitul lunii martie 2011.

Conform proiectului de rectificare, veniturile bugetului de stat sunt prevăzute să scadă cu 1,095 miliarde lei, iar cheltuielile bugetului de stat se majorează, pe sold, cu suma de 307,7 milioane lei.

Veniturile din taxa pe valoarea adăugată (TVA) sunt diminuate cu 1,309 miliarde lei, din care 1,07 miliarde lei reprezintă alocări suplimentare către bugetele locale, sumele primite de la UE în contul plăţilor efectuate sunt revizuite în scădere cu 1,476 miliarde lei, veniturile din impozitul pe venit şi salarii scad cu 103,5 milioane lei, iar veniturile din capital – cu 100 milioane lei.

Principalele venituri ale bugetului de stat care se majorează în urma rectificării bugetare sunt cele din accize – plus 210,5 milioane lei, taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi – plus 908,2 milioane lei reprezentând venituri încasate din închirierea benzilor de frecvenţă (echivalentul a 204,1 milioane euro), venituri nefiscale – plus 685,7 milioane lei, reprezentând, în principal, vărsăminte din venitul net al Băncii Naţionale a României, alte impozite pe profit, venit şi câştiguri din capital de la persoane juridice – plus 90 milioane lei.

Potrivit proiectului de act normativ, cheltuielile de personal cresc cu 59,8 milioane lei, cheltuielile cu bunuri şi servicii se majorează cu 98,6 milioane lei, cheltuielile cu subvenţiile se majorează cu 143 milioane lei la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, reprezentând – 100 milioane lei sume aferente schemei de ajutoare de minimis pentru compensarea efectelor fenomenului de secetă manifestat în anul agricol 2011 – 2012 asupra culturilor agricole, conform Hotărârii Guvernului nr.897/01.09.2012 şi 43 milioane lei plăţi aferente bunăstării păsărilor pentru anul 2012.

Cheltuielile aferente proiectelor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile se majorează, pe sold, cu 212,4 milioane lei, din care la Ministerul Agriculturii – 257 milioane lei, reprezentând avansuri aferente plăţilor naţionale directe complementare în sectorul vegetal, iar capitolul “Alte cheltuieli” se majorează cu 47,2 milioane lei.

Transferurile între unităţi ale administraţiei publice cresc cu 16 milioane lei, fondurile de rezervă se diminuează cu 109,6 milioane lei, cheltuielile aferente programelor cu finanţare rambursabilă scad cu 5,4 milioane lei, cheltuielile de capital se reduc cu 64,8 milioane lei, iar bugetul fondurilor provenite din credite externe se diminuează cu suma de 1,7 milioane lei.

din aceeasi categorie