Prima rectificare bugetară va fi operată de Guvern în data de 30 iulie, au declarat surse guvernamentale, transmite Agerpres. Se pare şi că noul proiect de modificare a Codului Fiscal a fost distribuit spre lectură miniştrilor Cabinetului Ponta, în cadrul şedinţei de Guvern de miercuri. Faţă de proiectul iniţial a fost eliminată măsura impozitării autoturismelor cu capacitate cilindrică sub 1600 mc, dar a fost păstrat impozitul majorat până la 2% pe clădirile nerezidenţiale.
Premierul Victor Ponta afirma, la sfârşitul lunii trecute, că, după data de 25 iulie, vor fi cunoscute resursele financiare de care poate dispune Guvernul în vederea unei rectificări bugetare, excedentul urmând să fie alocat în funcţie de priorităţi.
“Pe 25 iulie avem şi închiderea primului semestru, ca să putem să facem rectificarea. Şi orice resurse în plus pe care o să le avem, în funcţie şi de (…) ceea ce este prioritate, fie că este vorba de sănătate, de educaţie, de partea socială, de funcţionarea administraţiei, cu siguranţă o să încercăm să le alocăm“, a explicat Ponta pe 30 iunie, la Orăştie, înainte de şedinţa informală a Comitetului Executiv al PSD.
El menţiona atunci că nu o să fie suficienţi bani la rectificare, dar a apreciat că discuţiile avute cu reprezentanţii autorităţilor locale sunt utile pentru miniştrii Cabinetului.
“N-o să fie bani, vă daţi seama, la rectificare, pentru toţi. N-au fost niciodată şi nici n-au cum să fie, dar discuţia cu colegii noştri, în special cei din teritoriu, care au contact direct cu alegătorii mai des decât noi, e foarte utilă. Şi ne spun lucruri – unele le ştim, altele nu le ştim. Şi miniştrii le află de la colegii mei şi asta e un lucru foarte bun“, arăta primul ministru.
Bucureşti, 16 iul /Agerpres/ – AGERPRES/ (AS-autor:Daniel Florea, editor: Adrian Drăguţ)



