Acasă Analize RAAN ne bagă în infringement

RAAN ne bagă în infringement

de GM

România a intrat în procedura de infringement, fiind monitorizată de Comisia Europeană, urmare a problemelor de mediu nerezolvate, din cauza nerespectării directivei de mediu de către sucursala Romag Termo a Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN) Drobeta Turnu Severin, spune ministrul Mediului.

„România este în procedură de infringement în ceea ce priveşte nerespectarea directivei la Romag Termo a limitelor de dioxid de sulf. Suntem în monitorizare şi încercăm cu Agenţia de Mediu, cu Garda de Mediu şi conducerea RAAN să găsim o soluţie, astfel încât să răspundem la data de 30 septembrie Comisiei de măsurile pe care le luăm. Este necesar să se facă anumite investiţii”, a declarat, la Drobeta Turnu Severin, ministrul Mediului, Rovana Plumb, transmite Mediafax.

Procedura de infringement presupune un avertisment al Comisiei Europene privind rezolvarea problemelor de mediu, în caz contrar organismul urmând să sesizeze Curtea Europeană de Justiţie, care are competenţe privind stabilirea sancţiunilor pecuniare pentru nerespectarea directivelor asumate în tratatul de aderare la Uniunea Europeană.

La Drobeta Turnu Severin, ministrul Rovana Plumb a mai spus că, în afara procedurii de infringement declanşată în cazul României de către Comisia Europeană, cea mai gravă problemă este sănătatea oamenilor, dioxidul de sulf emanat în cantităţi mari afectând organismul uman.

„Vom vedea împreună cum vom gestiona aceste situaţii, în aşa fel încât să ieşim din infringement, însă, din punctul meu de vedere, ca om politic şi ca cetăţean, poate că mai puţin important este infringement-ul – în momentul de faţă nu avem sancţiuni pecuniare, e vorba de anumite clarificări pe care trebuie să le transmitem Comisiei -, ci este vorba efectiv de sănătatea cetăţenilor. Prioritatea noastră, la nivelul Ministerului Mediului, este să respectăm şi să protejăm sănătatea cetăţenilor, iar, în al doilea rând, bineînţeles, este aceea de a respecta angajamentele asumate în tratatul de aderare, domeniul mediului fiind singurul reglementat în proporţie de 100% de Uniunea Europeană, prin diversele acte normative”, a explicat Plumb.

Cu privire la emisiile de dioxid de sulf de la sucursala Romag Termo a RAAN, ministrul Mediului a spus că acestea sunt de zece ori mai mari decât cele cele admise.

„Este o depăşire de zece ori mai mare decât limita admisibilă de dioxid de sulf. Trebuie luate măsuri rapide, astfel încât să nu punem în pericol sănătatea cetăţenilor”, a spus ministrul Mediului.

RAAN se află, în prezent, într-un proces de reorganizare, având datorii către furnizori de peste 800 de milioane lei.

Din cauza datoriilor neachitate, furnizorii de servicii au apelat la executorii judecătoreşti şi s-a pus sechestru pe autoturisme, locomotive, clădiri, terenuri şi chiar pe sediul regiei din Drobeta Turnu Severin.

În urmă cu două săptămâni, mai multe maşini deţinute de RAAN au fost ridicate în contul creanţelor, iar sediul central al unităţii, de pe Bulevardul Nicolae Iorga din Drobeta Turnu Severin, a fost scos la vânzare, licitaţia urmând să aibă loc în 18 septembrie. În anunţul de vânzare a sediului, publicat pe site-ul executări.com, se arată că cel care îşi va adjudeca sediul central al Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare va avea: clădire sediu administrativ, parter, etaj 1, 2 şi parţial 3; construcţii rămase de la fostul CET: coş fum şi gospodărie păcură; construcţii relativ noi, dar neevidenţiate în CF: bază sportivă, vestiar bază sportivă şi remiza, lucrări de sistematizare ale terenului, dar şi teren intravilan de 43.814 metri pătraţi. Executarea sediului se face la cererea SC TPU Drobeta SA, societate deţinută de omul de afaceri Constantin Bădescu, care a avut diverse contracte de prestări servicii cu Regia.

din aceeasi categorie