Prestigioasa universitate britanică Cambridge a anunţat că Paul Ramchandani, expert în sănătate mintală a copiilor, va fi primul său profesor pentru jocul Lego, informează BBC, preluat de Agerpres. Paul Ramchandani va prelua noul post în luna ianuarie şi va câştiga aproximativ 84.000 de lire sterline pe an, salariul mediu al unui profesor de la Cambridge. Aceasta nu este prima dată când Universitatea Cambridge caută candidaţi care să ocupe un loc de muncă mai puţin obişnuit. În 2014, departamentul de inginerie chimică şi biotehnologie de la aceeaşi universitate a scos la concurs un post de doctor în ciocolată, care să studieze modul şi motivele pentru care ciocolata se topeşte.
Ramchandani va conduce Centre for Research on Play in Education, Development and Learning (PEDAL), care a fost înfiinţat în anul 2015 de Fundaţia Lego, printr-un grant de patru milioane de lire sterline (5,15 milioane de dolari). În noua sa poziţie, Ramchandani va studia rolul pe care jocul îi are în dezvoltarea copiilor.
„Toată lumea are o opinie cu privire la rolul pe care jocul ar trebui să îl aibă în educaţia timpurie şi există unele studii extraordinare dar există de asemenea şi goluri mari în cunoştinţele noastre. Avem nevoie de cele mai bune dovezi posibile pentru a putea face informări cu privire la deciziile vitale care privesc educaţia şi dezvoltarea copiilor”, a declarat Ramchandani.
Universitatea Cambridge a demarat căutările pentru un profesor specializat pe joacă în luna iunie 2015, iar procesul de recrutare s-a încheiat în luna ianuarie 2017. În descrierea postului se preciza că se caută un candidat cu „experienţă în domeniul cercetării la nivel internaţional, viziune, leadership şi entuziasm”. Printre cei interesaţi de acest post a fost şi un elev de şcoală în vârstă de 10 ani.
Istoria pieselor Lego este legată de inventatorul său, Ole Kirk Kristiansen, un tâmplar din Billund, din centrul regiunii Jutlandia, care a trecut la lumea jucăriilor inspirat de versiunile în miniatură ale mobilei pe care a început să le creeze la sfârşitul anului 1920, pentru a reduce costurile. Kristiansen a fondat Lego în anul 1932, numele provenind de la îmbinarea primelor două litere din cuvintele daneze „leg godt” („joacă bine”), fără să ştie că în limba latină „lego” înseamnă „eu îmbin”.
Lego Group este prezent în peste 130 de ţări. Filiala din România a grupului a fost înfiinţată în anul 2011, dar şi-a început oficial activitatea la 1 ianuarie 2012. Lego deţine o cotă de 30% pe piaţa de jucării din România, estimată la 200 milioane de euro.


