OMV Petrom şi Hunt Oil Company of Romania au demarat producţia experimentală de gaze din zăcământul de la Padina (sudul judeţului Buzău), descoperit la sfârşitul lui 2014, se arată într-un comunicat de presă.
Producţia se realizează cu ajutorul sondei Padina Nord 1, forată în 2014, şi a unor facilităţi de producţie nou-construite: separatoare de gaze, sisteme de tratare şi măsurare a gazelor, conducte pentru conectarea cu sistemul naţional de transport şi facilităţi de depozitare a produselor lichide.
Valoarea cumulată a investiţiilor efectuate în perioada 2014-2016 pentru proiectul de la Padina Nord 1 se ridică la aproximativ 17 milioane de euro. Lucrările de construcţie a facilităţilor s-au realizat în doar şapte luni.
Cu o producţie medie totală de gaze şi condensat de circa 1.900 barili echivalent petrol (bep)/zi, în linie cu estimările iniţiale, sonda Padina Nord 1 se numără în acest moment printre cele mai productive sonde din portofoliul OMV Petrom.
„Punerea în producţie a zăcământului de la Padina demonstrează angajamentul nostru de a continua investiţiile pentru proiectele care se dovedesc viabile, în ciuda contextului nefavorabil determinat de preţurile mici ale ţiţeiului şi gazelor. Cu un portofoliu de zăcăminte predominant mature, România are nevoie de investiţii pentru a continua să producă ţiţei şi gaze”, a declarat Peter Zeilinger, membru al directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Upstream.
Producţia experimentală este ultima fază a etapei de explorare a unui zăcământ nou. Se estimează că, la Padina, producţia experimentală va dura circa 12 luni. Prin exploatarea experimentală se urmăreşte obţinerea datelor care să permită stabilirea detaliilor tehnico-economice care stau la baza deciziei de trecere în faza de dezvoltare.
În 2010, OMV Petrom a încheiat un contract cu Hunt Oil în scopul de a explora şi dezvolta blocurile de pe uscat Adjud şi Urziceni Est, fiecare partener având o cotă de participare de 50 de procente, iar Hunt Oil fiind operatorul.
OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 65 milioane bep în 2015. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW şi un parc eolian de 45 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate prin intermediul a 786 benzinării.
Hunt Oil Company este una dintre cele mai mari companii nelistate din Statele Unite, care operează atât intern, cât şi pe plan international. Compania este implicată activ în activităţi de explorare şi producţie în America de Nord, America de Sud, Europa şi Orientul Mijlociu. Compania a forat sonde în fiecare continent, cu excepţia Antarcticii.


